Sunt cele doua evenimente care pe langa targ, mi-au umplut ziua de duminica, ultima din vacanta de iarna.  M-am pregatit din timp pentu ele asa ca le vom lua cronologic.

Aflu in ajun de Craciun de evenimentul organizat in sala de dans Mikado Dance, gratuit pentru Clubul de Miscare pentru Sanatate asa ca nu se poate sa nu ma inscriu si eu. Conving ulterior si insotitorii Ivo si Criss, si decidem sa descoperim impreuna care este treaba cu dansul contemporan.

Citesc blogul de prezentare, ma uit la filmulete si desigur intrand in zon aexpresiei corporale ma atrage spre sala.

Facem cunostinta cu cei doi coregrafi, Simona si Vlad iar ora incepe. Cam brusc si cam ciudat, incerc sa intru in ritmul partii de pregatire si sunt de-a dreptul ametita dupa atatea exercitii pentru cap. Atatea rotari, rasuciri, sunt putin deozorientata insa muzica imi place.

Desi inca nu sunt in largul meu, continui, imi dau silinta, Ivonici insa abandoneaza.

Incepem partea de coregrafie si imi aduc aminte rand pe rand exercitii facute la cursul nostru de la facultate de expresie corporala cu doamna Sabina Macovei si moralul imi revine. E plina sala, ceea ce inseamna ca impactul a fost mare, asa ca desi ma mai lovesc de cate o mana, continui.

Continui chiar daca ma misc mai lent sau scap vreo miscare, e dans contemporan improvizatia e in top asa ca dansez cu zambetul pe buze. Nu ne dam inapoi de la nici un exercitiu asa ca executam in diferite moduri, pe linii, toti deodata. 

Invatam diagonala structurala, daca am retinut eu cum trebuie si o personalizam cu ajutorul coregrafilor. Legam tot ceea ce ne-am jucat pana acum asa ca iese pana la final ceva foarte dragut si ingenios.

Partea de improvizatie cu perechile si seturile de impulsuri e un exercitiu ce trebuie incercat de oricine. E o senzatie unica sa te misti fiind impulsionat de partenerul tau cu ochii inchisi fiind, ca intr-un vis. Corpul miscandu-se liber, original. 

Soarele ce invaluie sala din Timpuri Noi ne aduce aminte de zilele de vara, dintii sai insa sunt in stare sa ma “paralizeze” de frig. 

Daca nu ai incercat inca niciodata acest stil de dans, dar ai imaginatie, creativitate si nu o tii incatusata nu pierde aceasta ocazie de a experimenta ceva iesit putin din tipar.

In aceeasi arie a expresiei corporale ma scald si pe seara cand la invitatia domnisoarei Urzeala Alina mergem la piesa “Necuvinte” sustinuta de Compania de  teatru Passe-partout Dan Puric insa ridicam nivelul la profesionisti.

Inceputul desigur nonconformist, cu totul nou. Nu se vorbeste, se priveste se asculta muzica de fundal si se rade teribil. Imi aduce aminte imi momentele de ragaz de spectacolul organizat YES Event in 2007 cand Irina (kinki) organiza ceva asemanator la cote reduse, de elevi. Un plan reusit, imi aduc aminte cu multe controverse insa nu voi uita muzica si efectele produse de ea.

La fel si aici, timp de 1 ora si jumatate vei fii fascinat de tot schimbul celor 4 actori, de alergatura lor si de muzica, de lumini si echipamente tehnice ce te iau pur si simplu prin surprindere. 

Tot jocul acesta ar expresiilor, al gesturilor, al mimicii te va fascina,  vei auzi mult mai multe cuvinte decat ai fi exprimat prin vorba propriu-zisa. Corpul transmite mult mai mult, ceva ce uneori nu poate fi comunicat altfel, asa ca ar fi bine cateodata sa ne oprim si sa il ascultam cu mare atentie.

M-am bucurat enorm ca sunt particele ce le pot improviza si la scoala si chiar inainte de Craciun am incercat sa fac o surpriza draguta colegilor lucrand exercitiile cele mai usoare din aceasta tema a expresiei corporale cu elevii la ora utilizand apoi produsul in felicitari. 

Pana si cei mici au fost fascinati, pe langa jocuri sportive si rudimentara gimnastica cu putina imaginatie putem face niste ore de educatie fizica uluitoare, iar copiii vor veni singuri de partea noastra. De ce sa nu le dam muzica si libertate daca asta le place? Cu cateva indicatii ii putem indruma spre ceea ce e frumos si placut, neingradindu-i.

Actorii formidabili, au jucat cu sufletul pe scena. Ne-au demonstrat ca poti transmite orice, fara cuvinte, valorand mult mai multe decat un dictionar intreg. Pregatiri asidue, multa munca, un rezultat de exceptie. Pretul l-am si uitat deja! (30 Ron, desi nemaicalcand de ceva vreme pe la teatru, am facut un sacrificiu, care se merita, am avut mult mai mult de castigat).

Piesa din seara aceasta, atat de relaxanta si de profunda intr-un Bucuresti atat de agitat. Noi am simtit linistea, ce afara  se pierdea cu fiecare minut scurs pe strazile din centru. Brat la brat cu lectia de la cursul de Teoria sportului “Sportul si Arta” doua domenii asemanatoare dar cu cateva diferente definitorii. Descoperiti-le cu ochiul, cu urechea, cu toate simturile!

Nu prea m-am mai angrenat in concursuri in ultima vreme insa, la insistenta lui Ivonici, am facut echipa si am intrat in joc.  Weekend-ul asta a avut loc cel mai mare targ de nunti si primul la care iau parte. Da, si-a pus in gand sa castige asa ca, invitatiile au fost ale noastre, iar noi voiosi la Marriott, un alt loc unde merg pentru prima data, ca  sa fie treaba treaba.

Asa ca am fost foarte uimita, atatea rochii, aranjamente, flori, costume, agitatie si nu de orice fel, ci de nunta.  Totul se intrepatrunde, Dj-ul mixeaza, mi-au dat atatea ganduri.

Nu m-am gandit la nunta mea, nici nu mi-am imaginat, toate la timpul lor. Dar mi s-a parut ciudat si sa ma gandesc ca Ivonici chiar se marita, umbland asa de la un stand la altul, ochind toate rochiile, volanele, modelele,croiurile  o avalansa de alb alunecand la picioarele mele, desigur impestritate de diferite culori nonconformiste.

Apoi toate cate trebuie puse la punct, muzica, fotograf, cameraman, decor, invitatii si tot atatea variante din care sa poti alege. Pentru o nehotarata ca mine, parca mult prea multe variante, toate frumoase in felul lor.

Schimbam locatia cu maxi-taxiul pus la dispozitie de organizatori si raman si mai uimita de locatia din Palatul Parlamentului care inunda de-a binelea. Forfota parca este si mai mare. Aici rasfoim si cataloage de invitatii si vad atat de multe modele ingenioase.

Pentru mirese, miri si toata orchestra nuntasilor, o idee pentru fiecare. Se organizeaza in curand si o simulare de nunta. Parca am fii in filme, nu? Pentru mai multe detalii va las site-ul targului si desigur viitoare mirese de pretutindeni adunati-va!

Ivonici ma anunta de petrecerea cu colegii de la facultate si imi cere parerea in legatura cu potolul si ospatul, imi da si variante si decidem de comun acord sa il intrebam pe bucatar el ce parere are si daca stie unde am putea gasi un ingredient. De ajuns cat sa schimbam meniul neputand refuza oferta lui Criss de a ne face o demonstratie live de Lahmacun(arit) asa ca Ivonici constiincioasa se pune pe facut lista de cumparaturi.

Inventariem ce avem in buctarie si desi tarziu sa mai reevaluam ceva imi dau seama ca nu avem surcea pentru intins lipiile. Imi trece insa o idee si descoperim repede repede ca totusi avem si facalet deci bucatarii sa isi puna sorturile.

Criss vine val vartej de la antrenament si apuca sa isi traga sufletul printre ingrediente. Eu cu Ivonici tocam de zor zarzavaturile si dam startul bucataritului, la unison.

In curand toate mirodeniile, carnurile, zarzavaturile isi vor gasi calea spre cratita, iar mireasma se va impregna pentru ceva timp in narile noastre. Nu ma sfiiesc si gust din toate, e ziua mea in care imi dau voie, asa ca profit. Nu intru in amanunte de cantitati si mod de preparare pentru a nu va induce in eroare, insa vor aparea cu siguranta curand la insusi bucatarul.

Pe parcurs vin si invitatii, asa ca lipiile isi umfla coca in cuptor. Imi dau toata silinta ca ajutor bucatar asa ca iau patrunjelul la zor. Il ciufulesc tot si e gata sa cada in ploaie pe lipia calda cu carnita rumena de pe ea. Lamaia si rosia intregesc gusturile ce asteapta  nerabdatoare sa ghicesti, ardeiul iute e sub acoperire.

Primim laude, eu le indrept mai departe spre Cristi si tot asa pana la al 12-a lahmacun. Hihi ma simt ca la shaormerie si imi place, e in bucataria de acasa.

Suntem si noi gata de joc. Asa ca Activity ne impanzeste cu cerinte: desenam, vorbim, mimam si ne distram copoios. Un ras de doisprezece oameni la un loc ridicandu-se pana pe acoperisul blocului.

Castig prima tura, in echipa Iepurilor, cu Ivo si Mada cu intuitie, iscusinta si in multe urale. Schimbam si echipele, schimbam si regulile asa ca voi fii nevoita sa mimez bunavointa, bruma si trac, cu un unic raspuns comun.

Ne place jocul asta si il vom juca cu orice ocazie.

Ne distram pana tarziu in noapte fara sa simtim oboseala, neuronii sunt in priza, incearca sa gaaseasca cuvantul potrivit, cateodata merge, alteori ne apropiem insa oricum ar fi lahmacun-ul se pare ca ne-a picat bine tuturor pentru ca ne distram pe cinste.

La multi ani Ivonici!

Aflu din scurt insa timp indeajuns cat sa incropim o iesire. Nu sunt ferm convinsa de la inceput, insa ma hotarasc sa leg vizita la dentins de ceva mai mult, in aceeasi zona pitoreasca Piata Romana.

In plimbarile pe racoare de asta vara, nu o data, pasii ne-au dus in fata acestui muzeu, insa fara sa il vizitam. Auzim insa feedback cum ca este plictisitor. Nu iau prea mult in considerare, dar nu ma avant in vizita pentru ca nu simt ca este un moment propice. Toate isi au rostul lor si timpul bine stabilit dinainte, fara ca noi sa ne dam seama.

Asa ca, imi amintesc citind un articol, despre ziua culturii in cinstea lui Mihai Eminescu, 15 Ianuarie (data nasterii anul 1850), despre orele de limba romana din generala si liceu, despre ore si ore dedicate poetului, asa ca ce-ar fi sa ii dedicam o ora si in perioada studentiei, desi intarziate fiind acum la master.

N-avem nimic de pierdut asa ca fugim la discursul “Serbarea de la Putna” sustinut de catre Valentin Cosereanu. Desigur un alt eveniment in care mergem curiosi si observam ca majoritatea din cei prezenti se cunosc deja, iar noi suntem din exterior.

Nici o problema, vocea domnului Cosereanu ne va transporta pentru o ora si jumatate in alte timpuri nu cu mult deosebite de zilele noastre, aducandu-ne la cunostinta informatii pretioase de demult.

O ora de istorie imbinata cu o ora de romana, o imbinare a trecutului cu prezentul si de ce nu, cu viitorul, aflam despre strabunii nostri si teritoriul austro-ungar, de studentii de la Viena, despre Radauti si despre ceea ce a urmarit cu adevarat Serbarea de la Putna. 

Desi inceputul e mai dificil, mai ales pana isi gaseste toata lumea locul, pana incheie conversatiile si alte activitati extra , domnul de fata isi prezinta o parte a lucrarii sale si a datelor stranse din buzunarul timpului, reprezentand o frantura din bursa obtinuta in Italia.

Eminescu, alaturi de Slavici si altii au organizat Serbarea de la Putna, si au reusit sa ocoleasca cea de-a doua amanare starnita de rzboiul franco-prusac. A reusit sa isi manifeste spiritul politic de la varsta frageda, 21 de ani.

Cu aceasta serbare s-a incercat reaprinderea valorilor „…pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit”, si pe langa acest lucru am inteles ca avut mai mutlte substraturi, romanii incercand sa isi recupereze ce este al lor.

Mi-a parut rau ca nu am participat si la vernisajul expozitie, ce poarta numele de “Poezia lui Mihai Eminescu- sursa de inspiratie in artele vizuale” insa pe parcursul discursului, am putut observa si analiza linistita tablourile ce ne inconjurau in Sala Rotonda.

Nici muzeul nu l-am vazut, dar ora petrecuta ascultand despre trecutul patriei noastre, a fost incantatoare.

Poti accesa site-ul muzeului pentru a vedea lista de evenimente si programul de vizitare.

Am trecut deja de perioada sarbatorilor, ne apropiem de sesiune, elevii intra in cel de-al doilea semestru si cu totii trecem deja la realizarea planurilor facute deja.

Asa ca meciul asta a picat din senin, intr-o discutie pe facebook cu Cristi si ne-am hotarat pe loc. Participarea depindea de ora la care incheiam cursul de Teoria Sportului. Ajungand la facultate am vazut ca toata lumea era pornita pentru meci si din cate se pare eu am fost ultima care am aflat.

Se termina prezentarile despre Jocurile Olimpice si domnisoara profesoara se hotaraste sa vina cu noi, sa fie prezenta in toata regula. Asa ca la 18:30 ne indreptam spre Constantin Brancoveanu, calculand varianta cea mai scurta de a ajunge. Toata lumea stie ca intrarea este libera, asa ca stam fara grija pana ce ne intalnim cu colegi care se intorc pe motiv ca un mai lasa sa intre.

Drept urmare pierdem prima repriza in frig, in fata salii incercand sa intram cumva, reusind pana la urma cu anumite manevre. Prindem la fix cand Belarus are avantaj de doua puncte, insa suntem foarte entuziasti. Incredibil insa sala e plina de suporteri. Nu cred ca am vazut niciodata sala asta atat de plina si atat de vioaie. Incredibil ce impact a avut propaganda asta. Pana si la metrou anuntau de meci. Ce au omis ei a fost treaba cu biletele si cu distributia unora cu valoare “0″ inainte de meci. Organizare proasta, asta a fost motivul principal pentru care pe rand ne-am contrat cu paza. Profa si Criss au incercat in scopul reusitei de a intra, insa sunt de neclintit. (nu exista nici macar o solutie, in cazul de fata din perspectiva lor, nu si din a noastra) Nu stiu cum se face insa de fiecare data la vreun eveniment sportiv tocmai noi cei ce avem legatura cu el sa fim cei mai oropsiti.

Ideea e ca nu sunt multi care au stiut de ele, si cel mai probabil cei care au aflat au fost cei care au venit cu mult timp inaintea inceperii.  Frumoasa insa surpriza de a veni la meci, sunt ceva ani de cand nu am mai fost la unul, iar de nivelul acestuia nu cred ca am mai fost din liceu.

Observ si eu ca s-a schimbat radical componenta echipei. Putini sunt cei ce s-au mentinut, insa inca sunt nume cunoscute pentru mine. Cu greu scormonesc adanc si imi mai aduc aminte cate un nume.

Colegii nostri Lupu si Vicky inflacarati pe reguli si arbitraj, asadar se diseca orice hotarare. Ne amintim cu totii regulamentul si suntem cu sufletul la gura la orice miscare.  Imi aduc aminte cu ce inflacarare mergeam eu la toate meciurile, si acum cu greu cu greu mai recunosc cate un jucator: Savenco, Sania, Novanc si Popescu cel de neuitat.

Scorul ne tine cu sufletul la gura, iar portarul ridica sala in picioare cu fiecare aparare reusita.

Golurile incep sa curga si de partea noastra, replica adversarilor incearca sa tina pasul. Jucatorii sunt porniti si marcheaza din 7 metri, de la noua si insista foarte mult la incrucisari, uneori le iese, alteori nu.

Insa vine si fluierul eliberator de final ce ne face sa chiuim. 25-22 este scorul final si imi aduc aminte de alte finaluri de meci in care jucatorii saluta galeria, de data asta sunt asaltati de jurnalistii care stateau pe margine ca in block-starturi.

Aruncam o ultima privire salii si plecam. Multmiti ca am reusit sa intram la meci, multumiti ca Romania a batut chiar daca echipa nu straluceste, multumiti ca domnisoara profesoara a venit cu noi si ca am participat la o actiune impreuna,  fiind prima actiune de master SP.

Duminica, urmeaza cea de-a doua actiune, la teatru pe Lipscani, in aproximativ aceeasi formatie.

In memoria inflacararii cu care urmaream meciurile de handbal pana sa intru la facultate, o surpriza de suflet.

Pentru alte detalii despre meci, aici si pentru componenta echipei si alte detalii legate de handbal pe site-ul federatiei.

]]> http://evelinarustem.wordpress.com/2012/01/13/meci-handbal-romania-belarus-sala-polivalenta-11-ianuarie-2012/feed/ 2 evelinar IMG_0078 IMG_0079 IMG_0085 IMG_0091 IMG_0099 IMG_0110 IMG_0113 IMG_0116