Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


Mult asteptatul curs de orientare turisticaera speranta Unefistilor de a se destinde si relaxa dupa o sesiune grea si dupa caldura din Bucuresti. Inainte sa intru la facultate stiam de la Ivo de cursuri de formare ghizi montani dar afland c am la facultate un curs asemanator am lasat-o mai moale.

Echipati de drum cu speranta de vreme buna am plecat spre Petrosani cu acelasi tren cu care am plecat si la schi. drumul mi s-a parut foarte obositor, vagoanele ticsite de oameni , agomeratie si mult somn.

Imediat ce am ajuns la telescaun, ne-am pus pe joc , iar de indata ce l-au pornit peisajul s-a schimbat, verde peste tot,liniste, o oaza de relaxare.

Cazarea s-a facut la fel ca acum doi ani, asa ca am ramas in aceeasi camera, aceeasi formatie, si de asemenea aceeasi grupa de serviciu. Tot atunci am aflat ca o sa avem apa calda in fiecare seara, spre deosebire de acum doua ierni.

Inca din prima seara am iesit in recunoastere si am avut primul curs de initiere cu harta si busola, pe drumul Slimei  ceea ce a fost foarte interesant. In urmatoarele zile ne-am perfectionat in privinta busolei si a hartii,avand asa putin timp la dispozitie a trebuit sa ne grabim. Ne-a placut foarte mult joculetul cu ascunsul si gasitul anumitui obiect prin padure cu ajutorul busolei si a gradelor.

Desi in fiecare zi a plouat, plimbarile la munte pe asa vreme avand o pelerina in dotare sunt mult mai frumoase.

O excursie in care chiar aveam nevoie sa ma odihnesc si m-am odihnit destul, am dormit si cu cea mai mica ocazie cum ar fi intre masa si curs sau invers. Mi-a parut rau totusi ca vremea rea ne-a tinut pe langa cabana si n-am facut nici un traseu mai serios cum ar fi spre Mija sau macar un gratar. Grupul a fost mai dezbinat si mai ezorganizat decat la schi, fiecare cu treaba lui nu s-a mai simtit asa nici militaria, iar inviorarea a fost la latitudinea noastra.

Probabil cele mai interesante activitati din cursul acesta au fost escalada, rapelul cu coarda dubla si tiroliana. Vroiam de mult sa iau parte la astfel de activitati asa ca eram pe departe cea mai fericita. Activitati ce solicita organismul,dar si psihicul pentru ca trebuie sa te gandesti ce urmeaza sa faci in continuare, ce miscare sa faci.

Ma bucur foarte mult ca am invatat foarte mute lucruri utile si interesante si am primit sfaturi de mare ajutor de  la cei trei domni profesori indrumatori, sunt din nou convinsa ca suntem in topul facultatilor de profil din tara.

Escalada am facut-o in doua zile consecutive asa ca la a doua coborare cu rapelul cu coarda dubla am avut mai mult curaj. Tiroliana mi s-a parut o joaca, chiar draguta. Cam 40 de metri coborare pe coarda cu scripeti.

Nici nu ne-am acomodat si obisnuit bine ca deja se anunta concursul si examenul, adica se anunta finalul cursului. Despre concurs trebuie musai sa scriu mai mult pentru ca a fost o experienta ce si-a pus amprenta pe viata mea. Vremea a fost de departe cea mai uratadin punct de vedere meteo,a plouat cu galeata si au fost si descarcari electrice, ceea ce va da de inteles ca drumul a fost cu dificultate crescuta,  gandindu-ne numai la noroi si balti, pietre ude.

Am copiat harta si am pornit ca din pusca, ne-am gasit repede ritmul optim si cu pasi repezi am gasit cate un reper de atac, asa ca am ajuns la ultimul destul destul de timpuriu, numai ca tocmai la el am intalnit dificultati si am avut batai de cap, si la comun am ales sa ne incadram in timp, dar sa mergem fara ultima stampila. Echipajul a fost format din Cata Irina si Cristina, Evelina. Asa ca am fost primul echipaj care am plecat pe traseu dar si care a ajuns la final, care va sa zica am purtat steagul.

Ne-am namolit, ne-am impartit sarcinile, am alergat toate, ne-am comportat ca o echipa, deciziile fiind luate la comun, ceea ce m-a bucurat avand in vedere alte echipe dezbinate care s-au luat la cearta, sau s-au impartit pe drum.

Am aflat mai apoi ca unghiul reperului de atac era dat gresit tocmai de aceea nu l-am gasit sa punem stampila, probabil daca timpul ne mai permitea 5 minute il gaseam pentru ca eram pe drumul cel bun.

Am terminat cursul cu o multumire in suflet pentru ca mi-am dorit aceasta expeditie.

Pentru ca obisnuiesc sa imi iau din locurile pe care le vizitez ceva amintire, de aceasta data am vrut o carte. Intamplarea a facut sa fie scos la Jurnalul National primul volum din Ciresarii de Constantin Chirita, ceea ce imi completeaza aventura la expeditiile Cavalerilor florilor de Cires.

Faptul ca nu am reusit sa vizitez mai mult, ma vor mai aduce de-a lungul anilor pasii pe cararile Parangului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: