Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


Am stabilit ca si vara trecuta sa facem un traseu de lunga durata la munte, Vali s-a aratat incantat asa ca s-a alaturat si el.

      Postavarul ramanea in fiecare an nefacut, asa ca anul acesta a ramas in cap de lista alaturi de Canionul 7 scari, care din pacate se va reprograma din cauza vremii nefavorabile.

            Pentru a ajunge dis de dimineata in Predeal trebuia sa plecam cu trenul de Oradea la fel ca in anii trecuti, numai ca eu fiind in Bucuresti trebuia sa ies inaintea lui la miezul noptii, Vali fiind in Buzau, era in drumul trenului. Pentru a nu incurca planul am plecat dupa serviciu la gara pentru a prinde ultimul tren spre Ploiesti Sud, acolo urma sa am de asteptat 3 ore.

            Gara fiind cam uitata de lume si de renovare ma gandeam doar sa fie ok cele 3 ore, in caz de ceva facusem deja planul sa ma duc la fetele de la casa sa le rog sa ma lase sa stau si eu la ele pana vine trenul.

            Gara fiind plina de vagabonzi intinsi la somn, am iesit afara si am ales o banca mai departata de petrecaretii cu muzica populara in miez de noapte.

            Pana sa-mi pun planul in aplicare se aseaza un batranel pe banca si se baga in vorba, desi eu nu raspundeam nimic, el continua; “ca stie o baba care a lucrat in Irak si cauta menajera careia sa ii lase casa, salariu 8-9 milioane, carte de munca, si are catamai vila, a lucrat la viata ei si are pensie 40 de milioane…”la un moment dat dupa atatea baliverne l-am repezit cu oferta lui cu tot, si a plecat, dar nu trecuse doar vreo jumatate de ora, asa ca mai aveam de asteptat.

            Nu peste mult timp se mai aseaza cineva pe banca , si se apuca sa sudeze tigari, si sa citeasca adevarul de seara, peste umarul lui cu coada ochiului am citit si eu titlurile si ce era scris mai mare.

            Desi erau destui dubiosi care se perindau prin gara, planul meu era sa nu atrag atentia cu nimic asa ca priveam usor incruntata in departare.

            Cred ca mai trecuse o ora si jumatate cand se mai aseaza cineva pe banca, si mai ramane un singur loc liber. Eu cu rucsacul in brate privesc acele ceasului din gara, ma gandesc la tata care sigur doarme in tren, la Vali care urma sa se urce in tren, cand cei doi de-o parte si de cealata a mea fac schimb de ziare: 2 adevaruri de seara Craiova si Bucuresti, si incearca sa faca conversatie. Ultimul venit spune deodata ca trenul de Oradea are de obicei intarziere de 1-2 ore. Contrariata ii spun ca nu e posibil pentru ca in Buzau a ajuns bine, tocmai vorbisem cu Vali si imi spusese ca a ajuns timpuriu, asa ca daca tot intrasem in vorba ii imprumut si eu ziarele, am parcurs toate titlurile apoi am completat si integrama si tot mai era timp berechet, cand ce sa auzi?!

            Cei doi se pornesc la povestit, iar in timpul ramas am facut o calatorie in  jurul lumii mai cu trenul, mai pe jos, mai in interes de serviciu. Asa ca am aflat de primul venit pe banca ca venea dintr-o excursie de 10 zile in Europa cu cortul,iar de celalalt ca a plecat cu Rompetrol inca de pe vremea lui Ceausescu in Irak, Egipt, Maroc, Istrael etc, sa lucreze la constructia de rafinarii. Vazand ca sunt oameni de treaba m-am bagat si eu in vorba unde eram in cunostinta de cauza cum ar fi Olanda, Polonia, Ungaria, Turcia si pe unde am mai fost si eu. Cel excursionist era inginer la CFR, pleca spre Brasov cu acelasi tren. Din muntii din tara am cazut la intelegere ca Fagarasul merita locul I, stia toate cararile, cabanele, pentru ca era bagat in mai multe asociatii gen Roza Vanturilor si Christian Tour, asa ca vorbea in cunostinta de cauza. Cu povestile despre ghetari, canguri, camile, aurora boreala timpul a zburat asa ca nici n-am vazut cand se facuse ora sosirii trenului , doar am sarit de pe banca cand fata de la informatii anunta deja intrarea in gara.

            In tren am facut sedinta cu tata si Vali, pentru ca la meteo anunta vreme urata pentru duminica, am schimbat planul si am stabilit sa facem traseul mai lung si mai dificil sambata cat o sa fie vreme buna, adica: Predeal- Postavarul- Poiana Brasov- Brasov.

            Pentru ca mai era putin pana la Predeal, trenul aglomerat loc pe loc, nu am putut dormi dar macar am stat cu ochii inchisi, somnul sarise de la asa excursie in jurul lumii.

            Am ajuns in Predeal cand se luminase deja, insa oamnei cu cazare nici gand. Dupa mult umblat am gasit un apartament cu 150 ron, la Vila Smaranda, foarte mare, ne-am lasat bagajele si am pornit pe traseu.

            Traseul pana la Poiana Secuilor il stiam pentru ca il mai facusem, dar cum m-am pus pe povestit am trecut de indicatorul spre Trei Brazi, si a trebuit sa ne intoarcem apoi o bucata de drum. Dupa ce am trecut de Poiana Secuilor am intrat pe traseu necunoscut si de asemenea neumblat. Vedeam de joc unde trebuia sa ajungem, dar mai aveam de mers destul pentru ca trseul era de 4-5 ore.

            Vali era locomotiva iar eu cu tata mai schimbam locurile din cand in cand. Pe drum am facut o burta de mure, din 2005 de cand am fost pe Muntele Mic nu am mai mancat afine, asa ca m-am multumit cu ce am gasit.

            Am mers cu spor fara pauze pana cand istoviti de atata mers, soare si traseu neumblat , ne-am pus jos si am mancat desi nu ne era inca foame, cand ne-am ridicat am pornit mai cu spor, parca era ca noua. Traseul a intrat de-a binelea in padure si au inceput serpentinele. Marcaj dunga galbena . Odata cu padurea si cu altitudinea am mai scapat sieu de grija cu ursul. Pe langa tufisurile de mure mai vedeai din loc in loc cate un”gem”  de mure lasat in drum.

            Poze nu am facut ca anul trecut, nu multe dar frumoase si alea cateva, camerele au facut fite din cauza acumulatorilor, noroc cu telefonul lui Vali ca am mai facut cateva, dar mergand in mare parte prin padure nici peisaje nu erau doar cand mai ieseam la vreun luminis, si vedeam intotdeauna de unde am pornit, distanta se marea, iar Predealul ramanea din ce in ce mai mic, am avut noroc de vreme bune iar cerul a fost tot timpul senin.

            Dupa bucata cu balarii am ajuns la cabana Salvamont , cele doua telecabine, de aici drumul era deja cunoscut pana pe Varful Postavarul (1799m). Mi-am adus aminte din tabara din clasa a X-a cu profesorul Furtuna, cand am mai urcat aici. Lume multa in papuci, sandale, bagaj putin ca la plimbare. Privim inapoi si vedem de unde am pornit, nici noua nu ne vina sa credem, cei ce urca cu telecabina habar nu au ce inseamna Varful Postavarul.

            Apre problema apei,cele trei sticle ce le-am avut s-au golit deja din cauza drumului, soarelui, oboselii, iar susur de izvor nici nu se aude, pe drum pana aici nici atat. Mor pe afaceristii astia care fac afaceri cu jumatati de apa, la munte, asa ca de la telecabina nu am aflat de existenta vreunui izvor. Coboram la Cabana Postavarul cu gandul ca e imposibil sa fie o cabana construita in lipsa unui fir de apa. Cand colo cabanierul ne spune si el ca e apa dar u e potabila, si ca au de vanzare (tot la jumatate). Asa aberatie nu am auzit pana acum, la munte sa nu fie apa potabila, daca nici aici nu e in orase ce sa mai fie?Numai gandul ca nu avem apa ma chinuia, un omulet care urcase cu telecabina, auzindu-ma vaitandu-ma de apa, imi ofera din sticla lui.Asta da gest de montaniard. N-am facut doi pasi de la cabana si hop ce sa vezi? Catamai izvorul de apa, amenajat frumos, am alimentat si am pornit in continuare. Trebuia sa ajungem in Brasov.

            Din Poiana nu-mi aduceam aminte nimic, dar mi-a placut mult, parea familiara, pe lac era chiar o familie de lebede. Spre Brasov am mers o perioada pe langa sosea, apoi am mers pe drumul vechi al Poienii, care ajungea la Pietrele lui Solomon. Pe traseu pe aici mai erau oameni ceea ce e bine, mai face lumea miscare in weekend, erau chiar foarte multi cu biciclete.

            La Pietrele lui Solomon, o atmosfera foarte placuta de vacanta. Mi-a placut cum era amenajat cu gratare, mese, scaune, si lumea venita la picnic. Este chiar si Ratb care ajunge aici, asa ca poate ajunge oricine.

            Picioarele mergeau singure deja, eram obositi, am mers ceva drum dar am hotarat sa luam RATB-ul pana la gara pentru a fi siguri ca prindem ultimul microbuz spre Predeal. Eu am atipit imdiat, s-a resimtit oboseala, iar in microbuz am dormit de-a binelea.Am ajuns pe intuneric la ora 9 la vila, cerul era deja innorat.  Am facut iar calculul si am trecut de 50 de kilometri parcursi pe jos.

            Pentru ca vremea n-a tinut cu noi duminica, dupa somnul de revenire, si relaxare am pornit spre Bucuresti, iar tata a rams in Predeal sa o astepte pe mama, sa plece amandoi la Oradea. Traseul cu 7 scari a ramas pe data viitoare.

            Fiecare traseu e o lectie de viata. Acum parca am alte picioare.

Comments on: "Predeal- Brasov via Masivul Postavarul 28-29 August 2010" (2)

  1. Bravo, Veverito🙂. Si pentru mine anul acesta este dedicat traseelor montante. L-am convins si pe tata sa mearga pe nu mai ajunsese el de la 20 de ani. Mare bucurie e muntele. Poate plecam si impreuna cu Clubul pe undeva, doar la plimbare, nu la trail running.

  2. Cat de tare, sa vezi ca si Tidu o inceput sa umble pe munti. Poate il convingi tu sa-si faca blog😀

    Avand in vedere ca deja ai cam facut toti carpartii te invit la anul sa ne plimbam prin Alpi sau Pirinei🙂

    PS: insista pe ERASMUS😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: