Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


Pentru ca este o idee de excursie de o zi ce statea latent in mine, am hotarat sa o scot la iveala si sa o pun in aplicare, profitand astfel si de ultimele doua foi de permis de pe 2010, incheiand astfel si sezonul de iarna din anul acesta cu zapada si stare de bine. Pentru ca se apropie foarte mult de volumul ciresarilor referitor la tanagrale, am fost in numar restrans, Ciresarii fiind de data asta eu si Stefan.

De asta vara de cand aflasem de Castelul Iuliei Hasdeu, si de locul atat de apropiat de Bucuresti in care a fost construit, o scanteie s-a aprins in gandul meu, asa ca nu am mai vrut nici o amanare, azi, cu trenul de 6:25 AM, plecam spre Campina, fulgii de zapada acompaniiandu-mi sperantele ca voi gasi ceva pe masura dorintei. Stefan cu acelasi spirit de excursionist si cu acelasi dor de duca, nu a refuzat invitatia lansata de o ectomorfa extrema plina de energie.

Excursia se anunta frumoasa inca din Bucuresti Nord, unde am ramas foarte placuti surprinsi sa vedem grupul de montaniarzi, in numar mare trecuti de o varsta ce vorbeau cu atata inflacarare despre amintiri din alte excursii, memorabile pentru toti participantii, de exemplu intamplari cu ghetus in care unul din participanti si-a pierdut un dinte. Excursia cu trenul s-a incheiat cu o remarca a unei vecine de compartiment care mi-a spus cu o voce foarte convingatoare si placuta: ” Esti foarte frumoasa! „, ceea ce a facut ca toata excursia sa porneasca cu piciorul drept pentru un dreptaci, si cu piciorul stang pentru un stangaci.

Toate in ordine, avand in vedere ca am plecat documentata bine, cu harta, cu obiective de vizitat, cu tot ce e nevoie intr-o calatorie planuita, asa ca dupa ce am observat in dreptul garii, harta mare ce o aveam deja in mana, aveam o unda ca harta asta o sa ne faca praf, nu reuseam sa ne localizam macar, asa ca am plecat dupa instinct. Asa ca busola interioara ne-a dus exact spre Campina, pentru ca surprinzator gara din Campina se afla de fapt in Poiana Campina, si mai este de mers pe jos pana in Campina. Iata deci un prim motiv pentru care ar trebui sa iti pui pe lista de orasee de vizitat acest oras enigma.

Asa ca am poposit putin pe podul ce despartea Poiana Campina de Campina, ceva ca in operele lui Eliade, ca si cum am poposi intre cele doua lumi. Noi venind din lumea aglomerata si traversand in ceea linistita in care timpul trece in alt ritm. Asadar am renuntat la harta mea, si ne-am ghidat dupa semne si dupa simturi. Am ajuns la Castelul Juliei Hasdeu, cu putin inainte sa se deschida, asta dandu-ne noua ocazia sa cercetam gradina, sa descoperim ciocanitoarea, sa vedem detalii ale constructiei si intr-un fel de a ne pregati pe noi sufleteste pentru ceea ce aveam sa vedem si sa traim in interiorul castelului. B.P.Hasdeu a ales ca pe poarta centrala sa te intampine cu „E pur si muove” si „Pro fide et patria”.

Intram, biletul este de 4 lei cu reducerea de studenti, si pentru asta primim cel mai tare ghid intalnit vreodata in vreun muzeu, si anume „un telefonino” prin care singur iti alegi momentul cand vrei sa auzi ceva despre orice vezi in jurul tau, poti reveni, poti asculta din nou. Esti total independent fata de muzeele traditionale in care este un ghid, care de obicei este grabit, omite informatii importante sau se avanta in detalii nesemnificative, asa ca prin tehnologia asta esti condus spre interiorul tau, esti lasat sa meditezi cat vrei, nu depinzi de ceilalti, nu poti ramane in urma.

Pasim, tastam 1 si ascultam: « Bine aţi venit la castelul meu, care a fost cândva casa noastră comună, a tatei şi a mea; dar eu eram doar spirit luminându-i viaţa în timp ce tata mă căuta în fiecare stea şi mă chema la dânsul să-i aduc mângâierea de care avea nevoie. Într-o scorbură a unui nuc bătrân din parcul castelului era odinioară fotografia mea. Nucii ascund tezaure şi eu pentru tatăl meu am fost cel mai scump odor, de aceea toţi cei care veneau la castel erau conduţi de tata la nuc. Acolo făceau cunoştinţă cu stăpâna lor, cu mine. Apoi vizitau creaţia mea – castelul. Să nu vă uimească dacă vă spun că eu l-am inspirat pe tata, conducându-i mâna care trasa uşor pe hârtie planurile castelului. Descoperiţi acum castelul –templu şi povestea lui! »

Trecem de prima camera in care am remarcat deja prezenta oglinzilor multe la numar, dar altceva mi-a atras si mai mult atentia, ceasul.

Pasim pe usa stramta, si ne aflam acum in turnul de centru, cel prin care dupa parerea mea, este locul de tranzit al energiilor, pot iesi, pot intra pentru ca tavanul este unul deosebit prin modul incare a fost conceput. Desi la inceput de neinteles, toate s-au dezvaluit dupa cele 2 ore din calatoria spre esenta familiei Hasdeu. Deci plafonul are reprezentat universul cu planete cu sateliniti, cu Calea Lactee si cu un Mantuitor in marime dubla naturala stand cu bratele deschise, parca oranduind totul. Tot in aceasta camera se afla biblioteca impartita in doua reprezentata in culorile verde si albastru, fiind insa oprit accesul vizitatorilor. Toate plimbarea asta se petrece influentat fiind de muzica linistitoare de ambient si de vocea placuta a ceea ce iti face initierea in tot cee a ce a avut loc aici, acum multi ani. E ca si cum ai asculta asista la o piesa de teatru in care personajele sunt chiar acolo de fata, in castel, sunt vii.

Dar sa trecem acum in camera ale carei culori si mobilier m-a impresionat cel mai mult, peretii pictati pe un rosu bordo, anumite simboluri aurii, iar mobilierul desigur nelipsit de numarul mare de oglinzi, este completat de o canapea in preajma sobei, cu o forma extraordinara. Dar sa continuam incursiunea in viata celor doua Julii. Am remarcat faptul ca am mers la Castelul celor 2 Julii cu Stefan care au ziua de sarbatorire in aceeasi zi, ceea ce ar fi un prim semn. Stefan a obsrvat in timp ce scriam, ca noi am vizitat chiar intr-o zi mult prea semnificativa: 27 adica 2.7 adica 2 iulie…ceea ce ma face sa cred ca intreaga noastra calatorie a fost plina de semnificatii.

Sa continuam, Sala cu Cale, o sala dedicata doar Juliei, in care toate obiectele i-au apartinut, s-au i-au fost daruite, oricum toate purtand amprenta preatinerei valori. Ne indreptam destul de incarcati energetic din toata incursiunea spre camera cu semnificatia cea mai profunda din tot castelul: camera obscura. In care avem parte sa ascultam o descriere foarte complexa, foarte convingatoare de la care am plecat total convinsi sa cautam lucrarea „Sin Cogito” pentru a sapa in continuare in povestea asta atat de sfasietoare si de impresionanta. Aici este camera in care desi esti constient de durerea provocata sotilor Hasdeu de moartea fiicei pe tot parcursul incursiunii, aicii vei vedea cel mai impresionant tablou, monument al durerii. Ai aici prezentate toate obiectele folosite la cursurile de spiritism, masuta, scaunele, aparatul de fotografiat cu care incerca sa surprinda fenomene in interiorul camerei, si colile manuscriusului adunat cu textele primite prin mana mediului, primind indicatiile necesare pentru a construi castelul.

Desi parcursesem deja tot, analizasem tot, inca nu aveam starea necesara pentru a iesi din castel si a lasa totul in urma, desi acest lucru nu o sa se intample niciodata, castelul asta nu poate fi lasat in urma, trebuie purtat in suflet tot timpul. E ceva ce m-a atras inca de asta vara, si totusi ziua in care am ajuns aici parca ne-a ales pe noi, nu invers.

Am remarcat facptul ca acest castel se deosebeste total de tot ceea ce am intalnit si am vazut pana acum: palate, muzee, castele…este cu totul si cu totul mai aparte. Nu cred ca se incadreaza intr-un stil anume, nu cred ca are vreo alta inspiratie decat realitatea, spiritul Juliei materializandu-si dorintele din timpul vietii, dand o alinare parintilor sai.

La iesire totusi trebuia sa plecam cu ceva amintire, de obicei vederi, dar de data asta am schimbat, am ales un semn de carte pe piele cu tocmai tabloul care m-a impresionat cel mai mult: Julia, desi greu sa ma hotarasc din cele 3.

Continuam incursiunea spre Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu”. Ceva mai mic si mai putin impresionant decat ceea ce ne cutremurase, insa cu destula incarcatura energetica. Asa ca analizam toate tablourile si ceea ce ne mai este expus, apreciez faptul ca si aici am vazut masuta si scrin cu incrustari de fildes si sidef, favoritele mele. Ca tablouri desigur au fost si aici unele impresionante, care mi le-am luat drept vederi la iesire, completandu-mi mania mea din ultima vreme de a-mi imprima tablouri si a mi le lipi pe perete. Asa ca acestea au fost „O pasare”, „Pastorita cu oile” si „Capite la apus”.  Nu am avut prea mult timp de petrecut aici pentru ca nu este un spatiu atat de mare, insa a fost de ajuns.

De aici, nu mai aveam ceva precis de vazut, asa ca am ales cea mai buna varianta, hai sa o luam asa l alegere pe vreo straduta, pe unde ne mai sare cate ceva in ochi, astea cred ca fac parte din categoria calatoriilor care te imbogatesc sufleteste. Asa ca prima strada ne-a trecut pe langa „Parcul Mitzu Chitzu” care din pacate era inchis, desi ar fi fost frumos o bulgareala in zapada afanata, am trecut apoi pe langa piata si cele doua Biserici, afland de  la Stefan povestea Sfantului Anton, fiind reprezentativ pentru Catedrala catolica. „La stanga?La Dreapta?…continuam si trecem pe langa Casa de Cultura „Geo Bogza” si monumentul ce-i ilustreazape Istrate, Grigorescu si Hasdeu laolalta.

Pentru ca timp avem din belsug, iar ceasul parca este inexistent, nesimtind nevoia sa ma uit la el, contiuam pe stradute, ajungand asa pe langa liceul si alternanta de case in stil modern si clasic tocmai la Punctul de Panorama, de unde avem de savurat un ultim peisaj de iarna (penultima zi din iarna calendaristica).

Intr-o veselie ajungem si la Primaria Campinei, care pare o bucata din Palatul Culturii din Iasi, numai ca tigla este argintie si nu are nuante de mov, gand la gand am remarcat asta si eu si Stefan. O alta surpriza a excursiei a avut loc tot aici, ghici ce? Femeia de la Peles, de la care am luat caciula, m-a remarcat si m-a intrebat care e treaba, uimitor cat de mica poate fi lumea.  O surpriza placuta totusi.

Ajungem iar la Bulevardul Carol, din care deviem pe stradute mai mici, cu ideea de a ajunge intr-un final spre gara, normal pe un alt drum. Numai ca planul este dat peste cap, de cativa campineni, care ne spun ca nu ajungem oricat am vrea pe acolo, asa ca renuntam intr-un final si ne intoarcem pe drumul stiut. Analizand situatia mai bine de pe pod, vedem ca totusi ar fi fost o varianta de intoarcere noua.

Nu am uitat sa zic de Miiiiitzuu, cea mai speciala pisica necunoscuta pe care am intalnit-o, prin comportamentul ei dezghetat intr-un ambient de -6 grade Celsius. A venit la alint inca dinainte sa pot sa articulez si sa strig „Mitzu”, asa ca am poposit cu Stefan la gard si am primit terapia prin tors, cu greu reusind sa ne dezlipim de ea si sa pornim iar spre gara.

Am ajuns la gara din timp, sufiecient insa sa putem trage linie si sublinia concluziile la care am ajuns dupa plimbarea de astazi. Sa vedeti:

– Nicolae Grigorescu si cu Bogdan Petriceicu Hasdeu au murit in acelasi an;

-Julia, sotia, avea ceva covarsitor pe suflet ceea ce era evident in toate tablourile, probabil ceva mai mult decat moartea timpurie a fiicei;

-Campina ne-a oferit un ambient linistit, natural in care am intalnit mai multe animale (caini, pisici) decat oameni cu exceptia garii unde se strangeau rand pe rand studentii spre Bucuresti;

-„Sin Cogito” ne-a fascinat din descriere, asa ca tocmai acum cand scriu am reusit sa o gasesc in format PDF pe internet.

-Excursiile de-o zi sunt cele mai placute, si amandoi avem aceste excursii in sange;

-„Voi invinge prin mine insami” este un citat ce trebuie sa ni-l amintim mai des;

-Castelul Juliei Hasdeu, este doar inceputul cercetarilor noastre pe aceasta tema, acest subiect fiind cu siguranta mult mai complex, ceea ce va necesita timp;

-si ultima remarca ar fi cum se scrie pana la urma „Campina” sau „Cimpina”, contradictile pornind inca de la CFR continuand pana la primarie.

Pentru mine cea care nu platesc trenul, folosind ultimele 2 foi pe 2010- costul plimbarii a fost de 15 Ron, iar pentru Stefan care a platit trenul 25 Ron.

Cu siguranta ar trebui sa va adaugati pe lista de orase de vizitat, Ca(i)mpina, si nu la comanda ci sa va lasati sufletul sa decida, data si contextul. Drum bun!

Comments on: "Plimbare de-o zi: Campina – 27 Februarie 2011" (3)

  1. Azi femeile conduc lumea, sunt centrul pământului. Azi femeile sunt mai frumoase decât ieri. Şi asta se repetă în fiecare zi. La fel vom zice şi mâine şi peste mulţi ani la fel.
    Să zâmbeşti mereu.
    Mă bucur că ţi-a placut oraşul Câmpina. Acolo am copilarit, pâna am plecat la facultate.

  2. Evelina Rustem said:

    🙂 Ce dragut, e un oras plin de semnificatie, mi-a placut mult, mai ales pentru ca a fost una din plimbarile puse la cale de mine…cum a fost cu Tulcea, Techirghiol

  3. Interesant trip, chiar imi pare rau k n’am venit, e bn macar k v’atzi distrat voi… totusi pt mn a fost si ink e o perioada dificila si nu imi statea mintea la asta si oricum relatiile mele cu oamenii ink snt haotice, nu se va schimba asta niciodata !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: