Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


Plecam in excursie bine pregatiti, cu planul bine pus la punct si dupa ultima strigare facem prezenta in Gara de Nord. Iar fac parte din categoria organizatorilor insa de data asta se alatura si tata, care a mai batut cararile prin zona Ciucasului cu multi ani inainte asa ca sunt mai relaxata.

Aceiasi Ciresari dornici de aventura se arata veseli la plecare: Irina, Flori, Elly, Cristi, tata si Manoliu, asa ca hai si-om mere spre Ploiesti unde avem sa schimbam trenul din scurt spre Maneciu, cu un personal din colectia muzeului de istorie in care distractia s-a pus in miscare.

In acelasi timp ni se porneste si apetitul asa ca de la etajul vagonului old style ne scoatem pachetele la schimb, saratelele facute de Cristi de cu seara, cornurile facute de Nonuca cea grijulie, fructe si toate bunatatile. Admiram privelistea, radem ascultam muzica si numaram statiile. Nu uitam sa salutam pe nimeni.

Da stiu nu am atata haz povestind ceva parca din alta viata, atata timp cat am cautat si in gaura de sarpe postul scris atunci in verva excursiei. Ca sa nu mai zic si faptul ca nu mai gasesc nici harta si biletele de la muzee, mi se rupe sufletul.

Costul biletului a fost de 17,5 Ron, la care adaugam cativa lei pentru drumul cu maxi-taxi pana in Cheia. Toate au mers conform planului , dupa ce am telefonat dupa cazare din tren, bagand-o la ianintare pe Irina, ne-am luat masa relaxati in gara in atmosfera de poveste ce prevestea un weekend cu soare si temperaturi ridicate pentru un inceput de noiembrie.

Ne-am urnit cu maxitaxiul pe serpentinele de Cheia in care veselie insa numarul acestora a fost suficient sa ne anihileze pe rand, coborand cam ametiti in cautarea cazarii.

Tata stia din ce parte pornesc traseele asa ca din casa in casa si cu mult noroc gasim Vila Bursucul ce va fi doar a noastra weekend-ul acesta. Desigur cu tot cu compania celor doi pisoi marca Garfield.

3 camere, se face imparteala si pornim pe primul traseu profitand de vremea buna de afara. Analizam harta si alegem traseul cel mai lung dar accesibil: Cheia- Valea Berii- Cabana Ciucas- Muntele Rosu- Cheia, intoarcerea fiind in functie de timp si temperatura.

Mergem o bucata pe sosea, mai scurtam prin padure, trecem de grupul liceenilor excursionisti si ne insiram indian pe traseu pana pana ne despartim de sosea in favoarea drumul forestier pe Valea Berii.

Desi urcusul nu e greu, ma resimt insa sunt foarte bucuroasa ca respir aer curatde munte si de sunetul continuu al Berii ce curge la dreapta noastra. Mai facem cate o pauza de mancare pentru ca suntem exhipati in rucsac, fie cate o pauza de apa, fiind pe traseu si cismele cu apa de izvor ne invioram cu un cantecel si urcam cu spor.

Mergem o portiune singuri apoi vom intalni foarte multi excursionisti cu biciclete, pe jos iar cei mai nesuferiti sunt cei cu masinile ce ne prafuiesc si ne rapesc aerul curat de care ne bucuram, toate gandurile negative le indreptam spre ei.

Uitam cu desavarsire ca in traseu era specificata portiunea de urcus sustinut si ne poticnim cu rasete de dificultatea lui. Sa nu uitam ca toamna a fost destul de agitata pentru toti iar Flori va pleca in cantonament luni dimineata, asa ca energia este dramuita la sange.

Ultima oprire o facem chiar in penultima curba ce ascundea platoul si liziera de padure unde descoperim primele urme ale zapezii, e inca cald afara asa ca pana aici am urcat in hanorac. Ne bucuram de cei doi bulgari si ne grabim sa prindem echipa din urma. Mai facem cativa pasi si chiuim la unison la zarirea cabanei Ciucas. Vantul ne acapareaza asa ca facem intrecere cine se echipeaza mai repede.

O priveliste superba cu un soare la apus imi va aminti intotdeauna de minunata cabana Ciucas si de masivul ce isi inalta varful in spatele aceteia. Cei ce stau bine cu cronometrul sunt deja pe culmea lui, noi ne multumim sa il vedem in zare si ne gandim la „de departe vezi aproape”.

Luam o gustare privim si nu ne saturam, vizitam cabana ce freamata de lume, ce o asemuim unui butoi captusit cu blanuri , nu ne saturam sa vizualizam amintiri depanate de tata, dar soarele coboara si o luam din loc.

Stabilim intoarcerea pe la Muntele Rosu si nu pierdem nici un minut. Punctul de unde se bifurca traseul este putin mia jos de fantana Prof. Nicolae Ioa, unde alimentam sticlele si desi lumina e deja difuza printre copaci, stau linistita, cararile sunt tropotite de multi montaniarzi.

E traseul usurel, fiind mai mult coborare insa cu totii stim ca solicitam alti muschi, efortul e acelasi.  Grabim intr-atat cat sa prindem apusul in splendoarea lui. Muntele Rosu este rosu datorita apusului, ne-a convins, ne uitam la jocul norisorilor rozalii ce incearca un dans al serii. Cortina se trage, masivul isi stinge lumina, si constat ca e primul traseu ce il finalizam pe intuneric.

In graba bagajului am uitat tocmai frontala, m-a asteptat cuminte pe birou. Degeaba, ea nu a prins fascinatia inserarii si a necunoscutului.

Pentru a nu ne auzii pasii ne punem pe cantat de-a binelea. Avem noroc, coborarea se face pe o sosea la fel de veche ca si trenul cu care am venit, gropile ne surprind la fiecare pas. Drumul mai este luminat din cand in cand de cate o masina intarziata.

Repertoriul e mare, drumul de asemenea asa ca suntem un grup de licurici cu telefoane si cu frontala lui Cristi ce isi mai palpaie ultimele resurse de la Lacul Rosu. Luna nu ne lasa la greu asa ca straluceste printre ramuri. Stele sclipesc printre nori de vata, luminile se vad tot mai aproape, intram in Cheia. Pasul ne e mai sigur, intram pe straduta si suntem veseli.

A fost o zi plina. sportiva in care picioarele si-au facut datoria din plin, ne descaltam greoi de bocanci. Cu toata oboseala nu ne cuibarim in pat fara cina asa ca atata timp cat noi ne ocupam de motani, Manole se va ocupa de tot: facut masa, pus masa, strans masa inclusiv fiertul vinului.

Inca e veselie mare, se va stinge odata cu lumina, si cu somnul adanc in care alunecam cu totii. Cand ne-am fixat trezirea la 6:30 ne-am subestimat oboseala. O amanam mult, suntem si nehotarati in legatura cu traseul. Plecam cam cu stangul insa plecam, traseu scurt, zi de asemenea, autobuzul pleaca devreme.

Pornim in traseul ce inconjoara statiunea sunt uimita pentru a doua oara de culorile fascinante ale toamnei. E primul traseu ce il parcurgem toamna, prima drumetie in acest minutat anotimp. E o cromatica ametitoare in jur, copaci ce imbraca haine diferite, la fel ca oamenii. Unii sunt in culori vii, altii trec spre strident, dar marea majoritate sunt aramii.

Mergem la pas prin Cheile Cheitei il avem si pe Brebenel Cheita alaturi asa ca urmatorul popas va fi la Manastirea Suzana, M.Criss si-a propus sa doboare recordul la SS-uri asa ca trece de la unul la altul.

Am asistat putin la slujba, analizam curtea, cele doua antene ce asista pasnice de atatia ani si ne hotaram sa ne grabim spre muzee. Primul este cel de Antropologie Francisc Rainer, si banuim ca este acelasi cu statia autobuzului 139. Ai parte de o incursiune in transformarile omenirii, a fizionomiei si de o colectie de cranii. Cladirea e rustica, cu etaj si poti sa iti analizezi si bioritmul, foarte modern echipata, ne lasam gandurile pentru posteritate si schimbam atmosfera in Muzeul „Flori de mina” cu pietre pretioase si semipretioase, cu o sala lunga si cam atat. M-a impresionat totusi paleta larga de suveniruri, desi vederi mi-a fost tare greu sa gasesc in toata Cheia, insa am niste carti de joc cu flori minunate.

Nu mai pierdem timpul care e masurat la secunda si ne luam bagajul, facem cale intoarsa pe aceeasi vreme frumoasa, ireala parca. Tata nu conteneste cu povestitul si ii fac o poza chiar cu cabana unde au fost cazati in tinerete.

In acelasi joc al culorilor atipesc in masina nu inainte de a stabili ca ne dam jos la baraj, sa mai punctam un traseu pe lista de obiective.

Desi aproape, a trebuit sa ocolim ceva pana sa reusim sa pasim pe el. Stiu ca este faimos pentru faptul ca e cel mai inalt baraj de pamant, peisajul ne lasa fara cuvinte. Oglindirea cerului in imensitatea apei imi impresia de ireal, toate culorile toamnei scaldate in albastrul toamnei, si sufletul isi gaseste linistea in dansul acesta al culorilor.

Pur si simplu obiectivele acestei excursii au fost atinse, iar din ele s-au multiplicat cercuri, cercuri ca si cum ai fi aruncat cu un bolovan in apa. Toamna e un anotimp superb sa calatoresti. Lenes ne-am plimbat pana la gara analizand stilul acesta de a imbraca casele in solzi de lemn de diferite culori. Am facut recapitularea in varf de deal la un restaurant apoi linistiti am reluat drumul caii ferate Maneciu- Ploiesti Sud-Bucuresti Nord.

Am pastrat traditia pozei de final si uite ce a iesit!

PS: Atat de multe cuvinte pentru doar doua zile, si totusi cred ca am omis destule detalii, insa atunci cand nu voi mai avea nevoie de foaia buclucasa cu postul scris dupa excursie, va iesi singura din ascunzis.

Fie ca toate excursiile tale sa iti imbogateasca sufletul!

 

Comments on: "Pe urmele toamnei tarzii pana in Cheia 5-6 Noiembrie 2011" (1)

  1. […] something for the next weeks. More than that I woke up this morning and read an old article about Cheia and Ciucas an old trip with my Cherries. Ooh, and what a blessing for cold and windy days to have memorries to warm your […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: