Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


In plina adiere de primavara primesc mail de la Ivonici cu o mare veste. Iepurasul vine la Copenhaga si poate sa ma gazduiasca si pe mine pentru cateva zile. Chiuind de veselie consult orarul si imi dau seama ca nu putea sa se potriveasca mai bine de atat, asa ca ma gandesc deja la plecare, desi nu am timp nici macar sa imi fac planul, insa cu siguranta o sa fie vorba de foarte mult colindat.

Dupa cate se vede am fost destul de aglomerata incat pe blog ajung la fel de rar ca si pana acum, nu-i problema, usor usor recuperez.

Plec din Aarhus cu autobuzul 888, dis de dimineata, stiti voi momentul cand se aude o mare bubuitura si se crapa de ziua. Desi stiam ca voi trece cu feribotul nu mica mi-a fost uimirea ca la doi pasi de autogara ne si imbarcam. As chiui, dar cu sigurnata as da de banuit singura fiind asa ca cu greu ma abtin, ies la aer sa simt vantul in plete, si nici nu imi dau seama cand trece deja o ora, si revenim in autobuz alunecand in viteza pe autostrada. Desi stau cu ochii pe ceas pentru ca timpul zboara, atipesc in bataia soarelui. Asta nu pentru mult timp pentru ca am ajuns deja la Velby Station, este ora 10.

Bucuroasa, trag aer in piept. Prima excursie cu adevarat de cand sunt aici. Orasul freamata, asa ca o iau la pas.

Primul obiectiv este chiar hotelul unde sta Mada, ca sa stiu unde trebuie sa ma intorc. Este luni, asa ca planul facut in scurt aseara este sa vizitez parcurile si eventual sa localizez locuri de vizitat urmatoarele doua zile. Nu am graba, soarele ma gadila si rad pe sub mustatile de mitzu ca vremea s-a imbunat doar pentru ca mi-am luat eu geaca maro.

Din loc in loc, statiile de autobuz au harti mari, care ma ghideaza cu pasi siguri spre hotel, numai ca privirile mele mangaie toate cladirile, asa ca nu pot sa trec fara sa vizitez  „Kobenhavns Museum” care gazduieste o colectie din materiale reciclabile, si pe deasupra e si deschis intr-o zi de luni. Sunt fascinata de oraselul in miniatura de la intrare, asa ca mai mult de o ora, voi admira interactiv istoria tarii. Da, asta face diferenta intre muzeele noastre si ale lor. Faptul ca poti atinge, poti asculta, poti vedea, poti sa stai tolanit unde vrei tu… nu esti ingradit cu nimic in experienta ta de a intelege arta. Copiii misuna peste tot.

Si sa pornim la drum, dupa ce gasesc Hotelul la dooaar 5 pasi de muzeu, pot porni linistita in marea plimbare, care se mai incheie la ora 10 seara. Sunt curioasa doar cati kilometri am strabatut in miezul orasului. Acum am doua pliante ce au 2 franturi de harta, asa ca o iau la pas.

Incep experienta langa Planetarium si alunec cu ratele, gastele si pescarusii de-a lungul Sankt Jorgens So pana intr-acolo unde GPS-ul meu tiuie de parc, asa ca ascultatoare virez usor la dreapta. De aici reusesc sa inlantuiesc chiar toate parcurile. Incep cu Orsteds-parken, care ma uimeste prin forma de talpa de om, apoi ajung pe straduta ce separa Rosemborg Slot de Botanisk Have, asa ca fara sa ma decid, pasii ma duc spre Rosemborg unde ajung la fix: e ora cand garda regala se schimba asa ca vine in sunet de fanfara. Strabat parcul, ce imi seamana cu Izvor, mare si foarte geometric. Imi trag sufletul si mananc. Lumea sta tolanita pe iarba de parca e miezul verii.

Am timp si consult harta asa ca mai sunt niste buline verzi care trebuie batute la picior. E soare, e cald, e asa de frumos. Trec pe langa Statens Museum for Kunst, grandios si pustiu si intru in Ostre Anlaeg, de asemenea cu o forma ciudata dar cu nelipsitul lac.  Pe partea dreapta trece linia ferata. Stiam ca au un program fix la autobuze, dar ca au un program atat de incarcat la tren si metrou nu am stiut. La doua-trei minute un tren divers colorat trecea in viteza. Zambesc pentru ca toata lumea zambeste!

Deschid ochii mai bine si deja am ajuns la Kastelet, unitatea militara sub forma de stea cu 5 colturi, raiul pentru alegatorii antrenati. Ma asez pe banca si admir peisajul colorat in bataia soarelui. Pentru ca sunt pe deal sus, iar marea la doi pasi, vantul bate mai tare! Admir moara de vant, biserica ce seamana in viziunea mea cu o Sagrada Familia in miniatura, lebedele ce aluneca fara nici o graba, iar in contrast oamenii care alearga fara ca cineva sa ii poata opri. Stiu ca mica sirena e foarte aproape dar ma uit la telefon si vad ca Mada ma cauta, asa ca dupa ce lamurim locul de intalnire, schimb vitezele si ma deplasez in graba.

Inca nu stiu unde trebuie sa ajung, pe harta mea inca nu este inclus Standplads, insa usor usor il gasesc. De fapt nu este departe de locul unde a inceput marea expeditie de azi: Valby Station. De aici mergem intr-un mall, primul in care merg de 2 luni, cu toate astea nu ii duceam lipsa. Iepurasul e vesel, asa ca sunt si eu, la fel si cu oboseala o impartim. Ele dupa o zi lunga de curs, eu dupa o zi plina de umblat. Obosita dar bucuroasa, asa ca profit ca am cu cine sa chiui.

Dupa ce vedem centrul la lumina slaba cu care m-am obisnnuit deja aici, ne retragem usor la somn. Un somn adanc si nemiscat, pentru ca o alta zi plina urmeaza.

Incep mai devreme decat ieri, asa ca desi e ceata si putin cam frig cu ganduri de ploaie, pana si norii cand ma vad iar cu geaca maro, se decid sa lase soarele sa raspandeasca razele de primavara. Azi incep cu traseul din centru de aseara, pentru a-l vedea si pe lumina dupa cum urmeaza: Tivoli-Gara-primarie- cel mai lung drum pietonal- Nyhavn .

Pe stradute, aglomerate, inviorate de biciclisti mici, merg si eu spre Amalieborg Castle and the Royal Guard, unde iar prind prin surprindere schimbul de tura al garzii regale, sunt o norocoasa, asa ca pasii ma duc spre Marmor kirken unde cupola impresionanta atrage atentia oricui. Ajung in liniste, asa ca imi aud doar pasii. Si cum toate drumurile ajung de acum la Rosemborg, ma gasesc topaind de bucurie in imensitatea de verde si bucurie.

Pentru azi mi-am propus Muzeul de Geologie si Gradina Botanica, spre care ma si indrept de fapt. Incep cu 2 ore in Muzeul de Geologie, (40kr.) si o harta in loc de ghid. Nu ma grabesc si analizez in liniste toate pietrele, am ochit chiar una din Romania.  Cateva animale impaiate si ce mi s-a parut cel mai interesant au fost meteoritii din curte si povestea lor.

De pe geam puteai vedea gradina botanica, insa nu am crezut ca toata este in renovare asa cum este de fapt, rascolita. Intrarea este gratuita iar de la intrare poti cumpara flori si puieti. Desi grupuri si grupuri veneau spre gradina, iar ea fiind in renovare nu intelegeam pana ce dupa ce am mancat un sandwich pe banca mi-am dat seama. Serele sunt cele care ametesc vizitatorii, asa ca am pasit fara a  ma uita inapoi. Am tras aer in piept si a mirosit a verde, apoi incapere cu incapere avea mirosul specific. Cea cu multe flori m-a cucerit prin prospetime si cromatica.  Departe de agitatia din oras, intre peretii de sticla ai „Palm House” te poarta pe taramuri straine, bucatica cu bucatica, globul este intregit.

Petale multicolore, unele cunoscute, altele la prima vedere toate imi alearga in minte si imi gadila simturile. Scarita in melc ma urca la nasul palmierilor, asa ca dau un ocol. Cred ca e ora de terminare a cursurilor la scoala, la facultate, asa ca gradina este invadata de elevi voiosi.  Camera cu fluturi ma face sa ma asez pe banca si sa astept o bataie din aripi. Din cand in cand dispar in aburul facut de apa pulverizata regulat pentru vegetatia betiva.

In momentul in care am parasit Gradina Botanica, bateriile de la camera au cedat, asa ca m-am plimbat fara acoperire. Si m-am dus acolo unde au vrut picioarele. Asa ca am stat cu ochii numai pe sus, admirand minunatia de arhitectura care ma fascineaza si ma ameteste la propriu. Am stat pe banca si am hranit porumbeii din palma, pescarusii erau la concurenta, inima imi batea de bucurie, la fel cum fiecare pas imi hranea setea de plimbare si descoperire.

In plimbarea mea fara scop, am gasit inca doua obiective pentru ziua de maine. Asa ca ma plimb in trecerea timpului,  nu stiu cum fac dar intradevar toate stradutele duc spre Rosemborg. Soarele se ascunde si el dupa cladiri si imi dau seama ca a mai trecut o zi minunata. Ma intalesc cu iepurele si pornim spre Hotel, am emotii pentru ca nu am reusit sa intru pe zi in camera din cauza cardului.

Iata ca in cea de a treia zi, pornim la drum cu bateriile incarcate de data asta amandoua: eu si camera. E ultima zi, avem de umbat mult, mai sunt atatea locuri ce asteapta vazute, dar pasii ma poarta inca prin locuri prea bine stiute, asta pentru ca sunt fascinante iar Copenhaga este ametitoare. Asadar ma tin dupa piatra cubica pe care o simt in talpa de doua zile, probabil am talpa mai subtinre la cizme de la atata umblat si ma duc direct pe faleza la Mica Sirena, care si-a ferit privirile pana acum. Desi e mica, asa cum auzisem deja de la prima excursie a iepurelui, e mica si dragalasa. Tot misterul marii se ascunde in privirea ei ratacita in zare.

De aic mai dau o tura prin Kastelet, pana se face ora de muzee, asa ca sunt ca la start la atletism: pe locuri, gata… si sa pornim spre Turnul Rotund. Turn ce imi aminteste de Salonic, si de razele fierbinti ale verii, nu visez mult pentru ca „gogosarii” se strecoara prin toate locurile, sunt veniti cu gradinita si alearga de jur imprejur.

Desi este un punct foarte bun de vedere panoramica peste oras, gratiile ce il inconjoara rapeste din frumusete,insa nu mult.  Aflu de Observator ca a fost deschis aseara, asa ca plec cu coada intre picioare. Mai am destule de vazut, iar timpul este sub presiunea cronometrului.

Asa ca un turist adevarat cu harta in mana, ma indrept spre Nikolaj Church, Biserica devenita Galerie de Arta. Insa pana acolo voi lua o pauza in Post&Tele Museum, care l-am zarit din graba, si daca tot era intrarea gratuit cum era sa trec nepasatoare. Asa ca m-am aruncat in trecutul postasilor si al telefoniei cu atata incantare. Cred ca a fost cel mai interactiv dintre toate muzeele, pe care l-am intalnit vreodata. Asa ca am uitat de ceas si de graba pentru o ora si m-am pus sa descopar cum functioneaza fiecare. Am vorbit la telefon, am rezolvat ptobleme de telegraf, iar apoi am facut pe marea Dj-ita inregistrand  un scurt mesaj pentru toti cei dragi. Atat de distractiv si de dragut incat cu greu m-am mai dezlipit sa plec…dar am plecat. Am vizitat colectia  de arta contemporana din Nikolaj Kirke. Cam greu de inteles cand gandul meu zbura deja in Fabrica de bere Carlsberg. Asa ca am admirat indeaproape arhitectura grandioasa a bisericii in stil gotic, si am pornit spre gara.

Am prins si trenul la fix, asa ca ma intorc aproape de statia de pornire, Enghave de unde o iau pas pas la picior pe o straduta de poveste, strajuita de cei 4 elefanti in marime naturala, emblama fabricii Carlsberg. Straduta e ingusta, copacei tineri de-o parte si de alta, iar linistea ii da farmec.

Mai urc o panta in bataia soarelui si ajung la fabrica. Pretul este de 70kr, ce includ vizita si 2 beri la bar. Asa ca ma plimb prin beciurile domnnului Carlsberg. Se simte mirosul de bere, dar de asemenea sunt uimita de tehnologizarea muzeului. Nu e foarte mare, nu ai  cum sa te plictisesti, sau poate e facut asa pentru cei nerabdatori sa bea o bere. (hihi)

Am stat langa mica sirena privata de mare din curtea interioara si m-am lasat mangaiata de soare. Am consultat harta si apoi in graba, care ma caracterizeaza de cele mai multe ori am urcat la barul fabricii. M-a impresionat nu numai prin faptul ca aveai vedere in fabrica adevarata de bere, dar si pentru modul interactiv in care ajungi sus la etaj. Peretii sunt tapetati cu mesaje interesante, iar la capatul liniei albastre gaseai o masa cu vreo 20 de sticle de beri fiecare avand alta aroma inchisa inauntru. Mesajul transmis este ca trebuie sa experimentezi berea cu toate simturile dar mai ales, daca gasesti o bere care iti place, ii vei recunoaste aroma dintr-o mie.

Nu puteam sa inchei calatoria mea brusc asa ca in timpul ramas, am pus degetul pe harta pe cele doua puncte verzi ce au ramas nestrabatute si am pornit iar la drum. Soarele arde mai aprig, si ma decid sa iau geaca in mana ca sa am mai mult spor. Toate sunt aproapiate, asa ca ma aventurez cu pasi siguri in parcul care pare ca o padure: Sondemarken, insa eu vreau sa sed pe iarba in Frederiksberg Have sau „Green heart of Copenhagen” cum mai este numit, asa ca trebuie doar sa trec strada.

Un parc impresionant de mare, cu nelipsitul lac, si pasarile care il populeaza. Asa ca da, acum pot sa ma tolanesc pe iarba si sa dau de mancare in sfarsit ratelor si gastelor si lebedelor lui H.C. Andersen. Acum inteleg cu adevarat ce l-a inspirat in scrierile sale. Gastele si lebedele sunt peste tot, iar de data asta sunt foarte prietenoase asa ca imi mananca din palma. Intre ele sunt cam acide, nu scapa o ocazie sa se ciufuleasca de cateva pene.Dar sunt niste pasari atat de dragastoase si de frumoase, si nesperioase, s-au obisnuit ca lumea sa le dea sa manance. Ma uit la ceas si stiu ca trebuie sa plec,dar mai rup cateva minute si le dedic acestei placeri. Nu m-as mai ridica de aici, asa as sta o zi intreaga fara sa ma plictisesc, ascultand sunetul naturii, bataia de aripi a pescarusilor si a albatrosilor care se aliniaza si ele pentru ospat. Timpul parca sta in loc, desi stiu ca fuge pe nesimtite, si nu ma iarta. Asa ca ma ridic, plec fara pareri de rau, am vizitat cat am putut de mult, pe jos.

Ajung la hotel si imi iau catrafusele, am timp sa imi dezmortesc 10 minute si picioarele si fug sa ma intalnesc cu Iepurasul la gara sa ii las cartela. Am doua ore pana la autobuz asa ca in scurt asa incarcata cu bagaj ma duc putin pe H.C Andersen Boulevard cu gandul ca o sa vad si statuia scriitorului, insa fara succes. Abandonez si plec spre statia de autobuz, oricum am vazut atatea lucruri frumoase si azi.

Soarele e deja la apus, se retrage acolo unde trenurile merg cu atata viteza. Sunt in grafic cu timpul, asa ca ma urc pe pasarela sa il privesc. Caldura se preschimba in racoarea inserarii iar dupa ce am un ragaz de 20 de minute de asteptare in care sa imi pun gandurile in ordine ma urc in autobuz si plec spre Aarhus, incarcata nu numai cu bunatati trimise de Ivonici, dar cu atatea si atatea amintiri ce ma vor binedispune de fiecare data cand voi deschide cutia ce le contine.

Las in urma un oras atat de ametitor si de frumos,  ce aduce la un loc verdele parcurilor cu albastrul marii, ce tresare la auzul Vikingilor, si orasul ce poate fi caracterizat de o populatie sanatoasa si mereu tanara, asta mi-a dezvaluit mie in cele trei zile, forfota de biciclete, alergatorii de pretutindeni si veselia o auzi de pretutindeni.

Ma uit pe geam din autobuzul grabit ce se afunda in intuneric din ce in ce mai mult. Somnul aluneca printre genele mele dar in ultima privire pe geam, adresez multumiri in gandul meu pentru aceasta plimbare reusita, Iepurasule iti multumesc pentru gazduire!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: