Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


Am nevoie de o gura de aer curat, desi m-am intors recent in tara, soarele si caldura unui oras aglomerat ma doboara asa ca gandul imi zboara pe crestele golase ale muntilor.

Nici nu am timp sa ma dezmeticesc cu bagajul, cu planul insa valorific orice secunda asa ca imi cumpar si sac de dormit, scot o lista cu cantece de munte pentru ca de data asta vin convinsa cu gand de cantat chiar daca vocea nu ma ajuta foarte mult, scot harta si sunt gata de duca.

Facem alinierea cu mult inainte de venirea trenului asa incat sa avem timp de poze si alte povesti. Odata cu pornirea trenului si excursia noastra devine o poveste. Chelusi nu ne crede ca trenul e in miscare de 10 minute, iar lui Andrei nu ii vine a crede ca alearga pe langa tren iar vagonul 10 se desprinde si pleaca lasandu-l in gara cu bagaj cu tot. Nu-i o problema pentru ca vor deveni parteneri de drum a doua zi.

Noi ceilalti ce ocupam vagonul 11 aproape in totalitate alaturi de cei de la anul II EFS suntem galagiosi si incepem sa cantam, orele se dilata iar intarzierea trenului le face in ciuda celor ce l-au pierdut. Incetisor totusi ajungem in Craiova unde ne decidem sa facem faimoasa poza de grup, incercand mai multe tipuri de constructii. Tot aici grupul se imputineaza cu inca doi curajosi ce se iau la intrecere cu trenul pana la Filiasi, timp in care noi continuam cu voie buna. Gluma semnalului de alarma va ramane in istorie mai ceva ca „Domnul Goe” si „Bubico”.

Cele trei ore intarziere ne vor duce la baza telescaunului la ora potrivita, uitand de orele de facut frigul de alta data, oboseala insa se simte in cei trei ani adaugati la varsta cand calatoream pentru prima data spre Petrosani.

Vremea e buna, chiar daca la meteo ne anuntasera de furtuni si cer negru, asa ca bagajul a fost facut adecvat. Prima zi, 24 iunie este de acomodare, somn su incarcarea bateriilor, iar seara o scurta plimbare spre Slima cu Elly, Criss si Melinda, suntem cu toti surprinsi de lucrarile de modernizare incepute pentru a face partii ultimul ragnet.

Ne oprim si privim cerul, suntem norocosi si avem o priveliste de apus cu miros proaspat de brad. De luni intram in activitate dupa acelasi principiu: progresiv, asa ca facem traseul comun cu studentii anului II de la Orientare turistica pe cararea de sus, recunoscand harta si dand indicatii invataceilor.

Si uite asa trece prima zi calduroasa cu cer senin si voie buna iar seara ne reamintim obiceiurile de demult si incepem prima partida de remi. Fiecare an are schimbarile lui asa ca meciurile le vom vizualiza de la „Telescaun”.

In cea de-a doua zi gasca montaniarzilor se desprinde de ceilalti ai avem activitate separat, cu pasi marunti dupa cursul teoretic ne indreptam spre Parangul Mic.

Avem priveliste clara asa ca vedem Retezatul, Varful Carja, Gemanarea, iar vantul ne racoreste asa cum ne-am dorit. Ne intoarcem spre cabana pe curba de nivel, traseul banda rosie iar rimele vin cu spor: „La Cabana Babele, la Cabana Babele/ Si-au rupt fusta ghidele/ Noptea pe la 3 hey!”

Serile se scurg cu joc de remi, dans mai putin, somn mai mult, atat de odihnitor in sacul nou de dormit, numit sarcofag. Cerul e senin, iar visul sa vad tavanul placat cu stele aproape de miezul noptii mi-e indeplinit. Casiopeea, Carul Mare, Marele Triunghi sclipesc la fel ca ochii mei cand sunt bucuroasa. Asta e semn bun pentru ca vremea uimeste pe toata lumea, limpezimea cerului mentinandu-se si peste zi, asa ca nu putem rezista la cabana, formam un grup de 4 si pornim spre Lacul Mija.

Elion e in vacanta medicala, varsatul de vant a imbulinat-o din prima zi, asa ca formatia de colindat este Cristi(Mickey m.), Natalia(Mirciulica) si Andrei (Suzeta). Redescopar relieful mult dorit al Parangului cu caldari si grohotis cu jnepenis si inaltimi ametitoare. Blocurile de piatra se cutremura sub greutatea pasilor, linistea ne inconjoara.

Poteca se intersecteaza cu izvorul rece, nu cu mult inainte de ultimul urcus spre lac.  Culoarea albastra placata cu pietre aramii pana la 6 metri adancime se vede ca o oglinda. Maretia muntilor se reflecta neclintita iar o limba de zapada se mentine brava in caldura verii.

Avem vatra de foc amenajata, conservele in traista asa ca aprindem focul, incalzim fasolea, pranzul nostru de astazi. Bateriile camerei de fotografiat clacheaza in fata minunatiei asa ca amintirea lacului va ramane vie pe retina. Cu asa un antrenament de 1 ora 49 la urcare si 1 ora 52 la coborare pana pe Slima suntem pregatiti pentru plecarea in zori de zi spre Cheile Taia.

Plecare nu oricum, ci cu cantec, voie buna, saci de dormit si corturi. Suntem impartiti pe grupe gata de activitatile taberei: catarare, tiroliana, aprins focuri, facut adaposturi. Suntem acompaniati de Domnul Dan, Salvamont Petrosani, care ne va ghida in tot alaturi de Domnul Profesor Vasilescu, iar seara dupa o zi torida si catarare pe un perete cu dificultate 6/7 ne racorim in apa repede a paraului si flamanzi fiind aprindem focul pentru a ne gati carnea primita de la cantina inainte de plecare.

Pentru exercitiu, eu si Cristi am ales sa facem focul de tip polinezian fiind ceva nou cu adevarat invatat. Tot la foc am prins inserarea cantand si facand rime in valvataia flacarilor ce ne-au inrosit obrajii: „La Cabana la Nedelcu, La Cabana la Nedelcu/ S-a oprit iara curentul Noaptea pe la 3 Hey”. Si asa rand pe rand fiecare si-a auzit numele in hohote de ras si de veselie. Pamfil nu slabeste concursul si gaseste pe data cate o replica la rima: „La Cabana Mickey Mouse, La Cabana Mickey Mouse/ Se asculta numai house Noaptea pe la 3 Hey”.

Ne afundam in povesti de demult spuse cu talc de cei doi insotitori ai nostri, montaniarzi adevarati, si obositi dar bucurosi ne retragem spre corturi. Ziua ce urmeaza e inceputa dis de dimineata cu o inviorare in alergare , asa ca parasesc sacul de dormit ce-l indragesc atat de mult. Aerul racoros dupa care tanjeam , prima noapte dormita in cort: i haaa.

Vreau sa vad o imagine de ansamblu asa ca urmez poteca ce urca piezis in spatele peretelui escaladat , acum inteleg mai bine caprele negre.  Coarda e pregatita pentru o noua zi de catarare, iar tiroliana este intinsa peste rau, desi distanta nu e mare, mi-era dor de-a binelea.

Nu plecam inainte de a lasa natura asa cum am gasit-o , ne-am strans bagajul, corturile s-auzvantat la soare si veseli am pornit spre cabana mama. Nu putem parasi tabara pana nu cucerim Parangul Mare, o noua zi ne asteapta.

Toata lumea isi incarca bateriile, Eli inca ar mai vrea sa se catere dar se multumeste si cu traseul promis. Unic in felul lui, traseul va fii batatorit de o tabara intreaga asa ca aproape 100 de persoane se inlantuie pe traseul dunga rosie timp de 4 ore si putin.

Admir peisajele, lacurile sclipesc si ele din loc in loc exact ca pe harta iar palcurile de bujor de munte inca mai radiaza roz neprihaniti de razele soarelui la peste 2000 de metri. Cate un nor ne rapeste din frumusetile peisajului, iar poteca aluneca spre Varful Carja (2405m) in zig-zag ca apoi sa ne poarte numai pe creste spre varful Gemanarea (2426 m) traversand Stoienita (2421m). Mergem pe creasta inca o ora de la locul unde echipa se imparte in cei ce iubesc muntele si cei ce refuza opoetunitatea de a respira la 2519 m.

Pauzele sunt rare, insa nici dificultatea traseului nu este mistuitoare. Intotdeauna o sa indragesc acest tip de relief, iar grohotisul dupa parerea mea face urcarea mai usoara.

Varful Parangul Mare (2519m) cea mai mare altitudine atinsa de mine pana acum, in 2006 am fost foarte aproape de Vf. Moldoveanu in tura prin Fagaras: Podragu-Capra-Balea, insa tura nu este abandonata pentru totdeauna. Respir adanc si constat racoarea si prospetimea altitudinii, sunt atat de bucuroasa incat topai dintr-o parte in alta. Traseul este batut de multi turisti asa ca am avut cu da „Buna ziua” din plin. Poza de grup va ramane pentru eternitate, iar obiectivele excursiei ce se apropie de final sunt atinse in totalitate.

Vremea a fost ideala pentru mersul pe munte chiar daca norii s-au scuturat spre Gemanarea in timp ce noi faceam ultimii pasi langa cabana, si nu degeaba am asteptat trei ani pentru aceste trasee minunate, cu toate ca mai sunt cateva varfuri si lacuri ce imi surad tacit din harta.

Grupul a fost cooperativ asa ca astept cu nerabdare urmatoarea excursie sa ne reunim la cantat, asa-i Mirciulica?🙂

Si voi incheia in vesnnicul „Si hoinaream hai-hui prin Piatra Craiului/ Sa o-ntalnesc pe fata muntilor! Yolario”, versuri ce vor atrage cu siguranta un traseu pe varfuri marete.

Multumiri domnilor profesori care fac o treaba minunata cu aceste cursuri montane! Yu huuu!

Comments on: "Curs de Supravietuire ~Master AMTL Parang 23 Iunie- 1 Iulie 2012" (1)

  1. […] PS: Pentru varianta presarata cu poze vizitati de asemenea si blogul Veveritei! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: