Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!


Dupa valul de caldura ce nu contenea sa ne ierte, imi promisesem ca anul acesta nu calc la mare deloc. Altminteri, bronzata eram indeajuns, cu ce rost sa ma ingramadesc in valul de turisti?!

Dar orice plan batut in cuie isi va gasi de indata o portita de schimbare. De data asta, Alinush, reprezentantul nostru in Senat ne face cunoscute perioadele pentru taberele studentesti oferite celor ce s-au remarcat cu note mari si cu activitati de voluntariat. Respectand amandoua cerintele, ne vedem deja in trenul de Mangalia, in perioadata asta din pacate doar eu si Cristi.

Cu bagajul facut la usa, la stiri anunta primul weekend cu ploaie din vara torida. Nu ma mai intorc, sunt pe drum!

Cazarea este oferita la Complexul Dunarea si cu mare surprindere vedem pe site-ul lor toate facilitatile de care o sa ne bucuram.

Trenul aluneca usor pe drumul ce il stiu foarte bine. Imi face placere sa ii arat lui Cristi pe geam toate locurile ce imi starnesc curiozitatea. Trecem podul de la Cernavoda peste Dunare si ma simt de parca am fi ajuns deja.  In Medgidia fac schimb de bagaje cu Nonuca si alunecam in continuare spre Eforie Nord.

Cred ca este statiunea unde am petrecut cele mai multe ore cumulate in toti acesti ani la Vraja Marii. Complexul Dunarea este la numai doi pasi de la peronul garii, insa asta aflam abia dupa amiaza. Incarcati cu bagaje, alegem varianta ocolitoare.

La ora 14 se face cazarea, cand rand pe rand studentii din Bucuresti si Petrosani au primit cheita de la camera si bratara de acces la micul dejun.  In doua ore cat am asteptat la receptie am analizat cu mare incantare complexul nou renovat, piscina si dotarile de treu stele *** ce sclipeau mandre pe la geamuri si balcoane.

Cu cheia in mana, mai gasim si alte colege vesele din anul III cu care pornim in cautarea camerelor. Iesim pe poarta de langa piscina iar cladirile se schimba primind valurile Complexului Marea Neagra, in vilele cu litera Z.

Niciodata nu am avut pretentii la cazare, nici la munte si cu atat mai putin la mare. Sunt persoana care sta mai mult afara, asa ca, facilitatile nu ma incalzesc cu nimic, insa diferenta dintre cele doua hoteluri se vede cu ochiul liber. Suntem mai mult decat multumiti cu camera de la Marea Neagra, asa ca nu am reprosuri.

E deja dupa-amiaza iar caldura se mai inabuse in valurile spumoase ale marii, asa ca locul nostru acolo este. Coloritul apei este primul care imi fura privirile si nu ma opresc din exclamat: „E atat de albastra! Ochii ei atat de limpezi, mi aminteam cu totul alta culoare, simt dorul ce imi invaluie sufletul…”

Eforie Nord este in topul preferintelor cand vorbim despre mare. Desi seara s-a transformat intr-un furnicar de turisti plaja inca isi etaleaza peticele de nisip neacoperite de rogosini, sezlonguri, cearsafuri.  Valurile sunt ca la Costinesti si ne veselim de minune in centrifuga lor.

Seara obositi de aglomeratia din centru de la Belona, forfota ce aluneca pe toate ramificatiile dar unde se prea poate sa te intalnesti cu cunoscuti, noi alegem faleza sau plecam pe plaja spre Eforie Sud. E un drum nou pentru noi amandoi. Redescopar buncarele de la malul marii, ce puncteaza plaja din loc in loc, si imi amintesc de cele din Skagen insa nu le stiu istoria.

Suntul marii cand intunericul se lasa pe faleza imi suna atat de real si viu si din cartea „Un pod la rasarit” , cu ani si ani in urma acelasi farmec misterios.  Asistam la cromatica amurgului si a luminilor ce incep sa se aprinda pe mal.

Furtuna, ploaia si valul de frig apar in scena asa cum au fost prevazute. Ma zgribulesc si remarc cu infrigurare, e prima excursie in care nu iau nimic gros in bagaj, nici macar ceva cu maneca lunga.

Dimineata aflam de cealalta bucta de Ciresari zgribuliti in Costinesti: Flori, Eli si Alex. Fara sa spunem fugim la gara sa le facem o surpriza…uit tocmai ce era mai important, coordonatele pentru GPS, scoica din Florida calatoreste alaturi de mine de mai bine de 4 luni, parasin Danemarca si asteptand cu nerabdare cutia de Geocaching.

Ne intoarcem si auzim rasuflul greu al locomotivei ce intra in gara, alergam si trenul ne poarta din gara in gara pana in Costinesti, cu numai  1 leu 80 de bani biletul, iar panorama de nepretuit.

Turnul de televiziunea vegheaza strasnic peste Lacul Techirghiol, azi e gri. Ne agatam de convorbirea cu Flori si incercam sa gasim gasca pe plaja:” Acum mai bine de o ora baietii jucau fotbal pe plaja, iar Elion era zgribulita cu polarul pe ea.  Intr-o statiune permanent aglomerata, ne regasim prietenii cu mare bucurie. 

Desi e vant, iar apa este plina de alge, valurile ce le vad acuma imi dau de inteles ca in Eforie e doar joaca, ne avantam totusi sa chiuim si sa sarim impreuna.  Dupa masa ce imi va ramane pentru mult timp in memorie, reusesc sa ii conving sa mergem in Neptun sa ne incercam norocul in cautarea cutiei Geocache, casa pentru calatoarea scoica. Dupa ore de cautat in paduricea plina cu arbusti spinosi, mizerie si poluare, renuntam la a mai cauta. Cand nu ai un GPS outdoor, cu unul de masina poti sta frumusel acasa. Nu avem nici o sansa, chiar cu masuratorile mele de pe harta. Suntem, prafuiti, obositi si deznadajduiti dar totusi impreuna, ceea ce aduce totusi bucuria in ochii nostri.

In Costinesti mai mancam o data impreuna, la un restaurant cu vedere la mare. Starea in care ma aflu e deliranta si nu pot sa explic durerea de stomac ce ma tine ca o gheara, desigur raspunsul nu o sa intarzie sa apara, asistand la cea mai penibila situatie din viata. Starea de greata care o aveam, de la mancarea de la pranz, aviz mancaciosilor in alegerea autoservirilor, se agraveaza imediat ce Flori imi da doftorii, am speriat toata trupa. 

Urmatoarea noapte devine una alba si de speriat pentru Cristi care nu stie ce sa mai faca in jurul meu ca sa imi fie bine. Eu ma gandesc doar la nunta ce o sa vina, si la care vreau sa dansez si sa chiui. Racoarea urmatoarelor zile oricum compromite plimbatul timp indelungat.

Ultima zi insa e de plaja, iar culorile sunt clare si curate dupa ploaia din zilele trecute,  stelele cazatoare le-am vazut chiar din curtea complexului, iar acum admiram din nou plaja, acum mai pustie insa perfecta pentru o zi regulamentara de plaja.

In Eforie Sud avem ocazia sa vedem delfini zglobii dar daca nu aveam si confirmarea altcuiva, as fi crezut ca e o iluzie,  iar la intoarcere il reintalnim pe cainele ce il poreclim „Sadoveanu”, Cristi are tot timpul inspiratie la denumiri. Facem bagajul, ura si la gara.

 

Trenurile sunt pline, intarzierile sunt mari, noi ne urcam in primul tren spre Medgidia si de data asta tata e ghid pentru Complexul Sportiv si Centrul Orasului, eu doar completez .

Ma simt norocoasa ca am colindat si muntele si marea vara asta, si chiar pe bani putini si cu amintiri valoroase!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: