In plina sesiune, nu ultima ci aproape totusi de sfarsit ma urc la bordul unui vas de croaziera . Pentru moment doar la lansarea cartii „Ultima fotografie” la ceainaria mea draga , Carturesti; dar inevitabil spre o calatorie mult mai profunda si mai cuprinzatoare decat cele 5 zile in care am ratacit printre filele romanului.
Curiozitatea de a descoperi un scriitor roman inspirat de meleagurile daneze m-a manat de la spate. Chiar si expozitia de fotografie m-a testat in recunoasterea peisajelor ca apoi sa ma cufunde in amintiri, emotii si trairi. Iremediabil indragostita de Danemarca.
Cele cateva pasaje lecturate la lansare cat si minunatele vorbe rostite cu suflet de cei doi invitati m-au himnotizat si mi-au indreptat pasii spre raftul cu carti. Intamplarea ce a facut ca eu sa ajung la lansare da acestei povesti un aer si mai special.
Vocea autorului, o aud inca si acum, desi cartea este inchisa si scriu de zor in metrou spre casa. Sunt carti ce nu mai pot fi inchise odata ce ai pasit printre randuri. La fel si cu amintirile: rafturile, sertarele, cotloanele ascunse ale mintii noastre. Ganduri ce se vor impartasite. 
Chiar daca sunt nascuta in ’89 am trait amintirile legate de comunism cu sufletul la gura si desigur nu de putine ori cu un zambet larg pe fata „imaculat, profesional” dar foarte multumitor.
Asa ca, cititorule, urca-te si tu pe vasul amintirilor insa retine un lucru: paseste cu grija printre ele , retraieste-le, impartaseste-le si nu uita ca sunt o parte din tine, o parte din bagajul tau ce nu poate fi lasat in urma. 
Alex si Diana se vor reintalni, vor face cartile, vor da frau liber jocului cu amintiri, povestilor cu suflet iar tu cititorule, vei completa lista cu cate o amintire proprie pentru fiecare capitol.
Un exercitiu bun, un model frumos de structurare in capitole, 50 la numar cat numarul anilor traiti de Alex.
Consider ca fiecare din noi ar trebui sa isi faca propria lista de cuvinte pentru care sa aduca o poveste. Sa adauge, sa taie sa modifice dar neaparat sa povesteasca intamplari intiparite in suflet. Semnul de carte intotdeauna completeaza lectura, asa ca nu puteam sa aleg un altul decat incarcat cu multa energie pozitiva de pe aceleasi meleaguri daneze. P.S Kroyer din Skagen (SommerAften ved Skagen 1892) intr-o calatorie de regasire si incarcare inspirationala. 
Cartea asta o vad ca o calatorie dinspre minte spre suflet. O calatorie incarcata cu emotii, bucurii tristeti…o viata de om. O istorie de familie reconstruita prin mii de imagini.
O gasiti la raft! Drum bun! Felicitarile mele scriitorului!
PS: Canonul meu A500 nu a suportat despartirea de Danemarca decat o zi. In Viena si-a dat suflarea dupa ultima fotografie in centru langa Primarie. Inca ma uit la el si nu ma pot gandi la un alt aparat foto, el m-a insotit credincios in fiecare calatorie, plimbare, avem atatea amintiri impreuna. Si totusi…
Veverita's Blog 
Lasă un comentariu