Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!

Last evening I had a precious view on the window, the gradient of the twilight, all the colors of the rainbow after the sunset. I don’t know if you noticed it before, but you can try to catch it on the serene evening sky! It will change all your thoughts or your state of mind. 

And because I have lots of things to share with you about sky and stars, I decided to finally tell you some!

Citește restul acestei intrări »

Checking my mail last days I saw a newslater from Lucian Mandruta, the initiator of the event: „Biking to the sea” (Cu bicicleta la mare) and I noticed that I have no article written about one of my biggest change in my habbit last year.

It’s time for memories, so let’s open the box! Citește restul acestei intrări »

2015-01-31 19.36.112015-01-31 19.36.19

 

 

 

 

 

 

 

Here I am after almost one year of silence! Do you ask yourself what have I done meanwhile?

Ooh, the answer is, of course, for those of you who are wandering… I should tell you from the beginning that 2014 was a fabulous year! (No, I should write it FA-BU-LOUS!!)  Yes, it really was! Lots of changes in my life, lots of new activities and a full year weekend planned! I am sorry that I haven’t shared with you all of that. I’ll try now to keep up and may be to remind you some of the beautiful activities from last year. (the chronology of writing was keeping me blocked for so much time, there were so many things to write about, that I gave up). Citește restul acestei intrări »

anonima-de-miercuriÎntotdeauna mă întorc la Rodica Ojob Braşoveanu cu drag şi nerăbdare. Da, e ca un film serial la care aştepţi următorul episod. Desigur cartea face turul casei, avem astfel subiect de discutie şi de amuzament la întâmplările şi peripeţiile personajelor deja cunoscute şi analizate. Niciodată învechite, întotdeauna cu ceva nou şi surprinzător în rândurile când te credeai isteţ.

Planurile bine puse la punct, Melania si Mirciulică te vor distra copios cu ghiduşiile şi cu tacticile de „Mentalist” în rezolvarea cazurilor, desigur intrate fără voie in jocul făcut de scriitoare. Tipologiile create te duc cu gundul la vremuri trecute şi readuse la viaţă cu fiecare generaţie.

Anonima de miercuri m-a tranformat şi pe mine într-una, desigur, poveste veche. Nu revin încă la categoria ficţiuni reale, însă ar trebui să revin la scenariul poveştii după cartea asta.

Face parte din seria de giumbuşlucuri ale Melaniei. Recunosc, iar motanul gurmand il văd în orice coadă stufoasă care toarce. Nu foarte multe vorbe despre subiect pentru ca secretele nu au vârstă, iar scenariile ce pornesc de la secrete, de la istorii de familie sunt din punctul meu de vedere reuşite întotdeuana.

Citiţi-o, gustaţi fiecare indiciu, folosiţi orice pistă pentru rezolvarea cazului şi tot nu o sa reuşiţi să îi îndepărtaţi farmecul inconfundabil al Rodicăi. Iar când observi în metrou şi alte titluri ale ei, chiar în acelaşi vagon, un zâmbet larg de complice ţi se va afişa pe faţă fără să îţi dai seama.

vraja-bucegilor-7027393Cred că am găsit soluţia pentru weekendurile în care nu poţi ajunge cu niciun chip pe munte. Ei bine, există un „drog” ce provoacă dependenţă în paginile scrise de Nestor Urechia ce te trimit pe creste de munţi şi îţi face inima să palpite de entuziasm. Am aflat de cartea asta de pe un alt blog, iar ideea m-a încântat într-atât încât am răascolit tot internetul numai să o găsesc degrabă.

Cu adevărat Nestor Urechia, ştia meşteşugul scrierii şi al povestirii. Cu ale sale descrieri şi povestiri cu tâlc te portă blând pe creste şi prin poieni, te desprinde de condiţia ta fizică. Mintea fascinată fiind de cele ce parcurge  începe să transmită semnale eronate întregului corp, îl îmbată cu aer curat în nări, îi schimbă peisajele din faţa ochilor, auzul se gâdilă doar cu ciripituri si clipocit de apă.

Bat traseele de munte cu piciorul încă din copilărie, multe amintiri am de pe creste de munte, spaime şi bucurii dar şi nopţi dormite la „hotel CFR” dus-întors. Cu toate astea Nestor Urechia îmi povesteşte de Văi şi Poieniţe, de creste si Portiţe pe care până azi n-am reuşit să le parcurg. Cu siguranţă orice traseu aş face în continuare mă voi întoarce cu sfinţenie la cartea aceasta pentru a dubla doza de bucurie.

Anotimpurile se perindă prin faţa ochilor tăi, chiar dacă eu am fost până acum doar excursionist de vara-toamnă. Mi-am propus să descopăr minunatele poteci şi în celelalte două anotimpuri atât de fascinante în natura. În primăvara asta vreau musai să vad o poieniţă pictată din petale colorate. Vreau să văd brânduşele mele dragi, vreau să miros narcisele montane sau să îmi cern visele prin sita zânelor. Un alt blog mi-a fost foarte util în cunoaşterea multor specii.

Memoriile lui Nicolae Gelepeanu ne aduc în prim plan Bucegii aşa cum erau ei înainte ca turismul şi civilizaţia să îi bântuie fără de maniere. Traseele şi potecile fără de marcaj, inima sălbăticiei.  Se continuă acţiunea în acelaşi tablou însă descris de „Robinsonii Bucegilor” prieteni excursionişti ce se iniţiază unii pe alţii in frumuseţile Bucegilor cât şi transmit iubrea de natură din tată în fiu şi mai departe. Coperta Urechia

Ce mai o călătorie cu sufletul, cu mintea care desigur după ce va termina de citit, va făuri planuri si planuri şi va avea bocancii la uşă gata de plecare. Pentru că vreau să vă conving că e scrisă fascinant, voi lăsa în continuare citatete subliniate de mine.

„-Zânele tării noastre se adunau pe vremuri. în toate toamnele, într-un loc pe care nu-l cunosc tocmai bine dar care era poate, în Poiană la Anini, din Valea Cerbului. Acolo după porunca zânelor, cerneau, prin sita scaiului ăsta, gândurile oamenilor. Erau gânduri bune şi rele, doar cele bune treceau prin scai.”

Poveşti din popor, arhaisme şi regionaliste înfloresc oe buzele scriitorului iar tu cititorule, vei rămâne fermecat pentru totdeauna.

„De îndată ce primăvara s-a arătat, simţ cum mă furnică prin picioare, nu mai pot sta locului. Trebuie să mă sui pe Bucegi.” – cam aşa şi eu încă din prima zi de primăvară.

„Bietul câmpean, neştiutor al tainelor munţilor, privind lanţul Bucegilor nu desluşeşte decât un zid uriaş, pe faţa căruia nu-i chip să te urci, dar munteanul râde pe-nfundate. căci ştie el mai bine.”

„-Chiar aşa, aerul ăsta care ne învioreză plămânii, ne ia de pe spinare povara câtorva ani de viaţă! ”

„Maică Precistă, cum de v-aţi căţărat prin locuri atât de urâte? – Căutăm o comoară. -O fi…şopti ciobănaşul dând din cap cu neîncredere. -Băiatul ăsta nu-şi închipuie tălmaci Andrei, că noi vorbim de astă comoară: sănătate şi voie bună.”

„…Umbletul pe jos, cel mai frumos, cel mai sănătos, cel mai cu folos, că toate le vezi, toate le cercetezi, toate le priveşti mai de aproape, ceea ce-ti aduce dulce plăcere şi cea mai bună sănătate.” Vornicul Iordache Golescu

„-Aşa-i la munte, lămureşte Sava. Într-un răstimp de câteva minute se perindează toate anotimpurile.”

„-Partea I a acestei lucrări o închin cu evlavie Bucegilor cari mi-au hărăzit cele mai feiricite clipe ale vieţii mele.”

„Cu tine am petrecut nopţi senine sub cer ţintuit cu mii de diamante sau în bordeiaşe ciobăneşti părăsite, în care, pe lângă vâlvătaia focului de jnepeni din vatră, stam în cămaşă asscultându-ţi cu drag snoavele… Într-un cuvânt ţie îţi datorez că m-am pătruns de duhul muntelui şi fericit am fost.”

Şi nu pot încheia, deşi cu greu mă despart de minunăţiile munţilor trevuie să pomenesc de capitolul ce sfârşeşte vraja. El se intitulează „Pseudoturistul român” şi face o analiză şi o descriere amănunţită a tipurilor de turişti, în special a celor ce nu ar avea ce căuta pe poteci şi creste şi care sperăm că într-o bună zi se vor mulţumi doar cu un grătar şi o bere la poale.

Umor? Găseşti în dialogurile personajelor şi în poveştile cu tâlc, te ţine vesel. Dorinţa? Ţi-o aprinde la maxim! Amintiri? Desigur şi tu le ai pe ale tale, ei primeşte-l dragă cititorule pe Nestor Urechia, să le împărtăşească pe acelea din vremuri ce tu nu le-ai prins.

N-am să mai spun decât, La drum Cireşari!!!

 

 

Metroul din Bucuresti

Mă amuz de fiecare dată când îmi amintesc de fobia mea din anul întâi de facultate de a intra neinsoţită la metrou. Nu stăteam prost cu orientarea, având în vedere că deja băteam Bucureştiul la picior, însă când intram la Metrou se rupea firul. Domnule şi când spun că se rupea firul, parcă orice informaţie utilă legată de traseu intra pe o ureche si ieşea pe cealaltă.250px-Metrorex_sigla.svg

Anii ce au trecut şi împrejurările, mi-au dat experianţa şi ocazia să învăţ rând pe rând în fucţie de nevoie toate staţiile. Ce mai pui că în ziua de azi este singurul mijloc de transport ce îl folosesc cu regularitate pe lângă mersul pe jos.

În toamnă am primit si o carte „Drumeţind prin lume” se numeşte iar prima povestire m-a fascinat. Povestea ne ilustrează inceputurile lucrului în subteran pentru construirea metroului, prima frază sună aşa: „În decembrie 1981, s-au împlinit doi ani de când capitala are metrou, intrând astfel în rândul celor 60 de oraşe ale lumii care, la ora aceasta,  sunt dotate cu un asemenea mijloc de transport în comun.”

Pot să spun ca povestirea din carte m-a fascinat. Istoria şi amintirile poate ale multor români de a călători pentru prima dată cu metroul,  primele turnichete ce permiteau accesul pe peron în urma introducerii monedelor de 1 leu, sau poate entuziasmul de a inaugura o noua staţie.

Primul tronson inaugurat a fost cel  dintre statiile Semănătoarea (Petrache Poenaru) si Timpuri Noi ce străbate 8 kilometri alaturi de  l Dâmboviţa. Mecanicul povesteşte cum garnitura este făcută la Arad, iar statisiticile arătau pe vremea celor 5 staţii 200 000 de calatori pe luna. Planificarea construcţiilor a fost făcută ţinând cont de populaţia din oraş şi necesitatea acestora, aşadar a apărut necesară legarea tronsonului II cu staţia terminus Republica, importantă zonă industrială pe atunci.

Zâmbesc citind pentru că sunt chiar în drum spre Eroilor drum ce îl parcurg zilnic spre şcoală. Afişul cu lucările de la noua magistrală Drumul Taberei îmi sare mai repede în ochi din decor azi, se pare că istoria se repetă. Citind aşa mă gândesc că fac o dublă călătorie fiind chiar acum în metrou. 899px-Bucharest-Metro-Map-2011

Nu a trecut multă vreme de când inchisesem cartea cu pricina, când alergam spre metrou. Mă răzgândesc brusc privind ceasul de la turnichet. E devreme, am timp sa îl iau şi pe următorul. Pe când metroul în loc să plece mai departe, stă, nu sunt invidioasă am hotărât să îl iau pe următorul însă invitaţia mecanicului de tren să îmi incep călătoria de data asta chiar de la pupitru e de nerefuzat. Un pas mare şi sunt înăuntru.

Începem incursiunea prin tunel iar mie parcă nu îmi vine a crede că imi văd visul cu ochii. Fată de CFR-ist fiind, sunt pasionată de trenuri, de locomotive, de legănatul vagoanelor ce îmi insoţeşte orice călătorie reuşită. Ei şi iată fără niciun fel de sforţare sau planificare mă văd la pupitrul care anunţă fără nici o grabă staţiile.

Nu las să se risipească ocazia de a vorbi cu mecanicul având în vedere că o staţie este parcursă în aproximativ 2 minute. Aflu că mecanicul binevoitor, lucrează pe aceeaşi magistrală Berceni-Pipera de când a fost dată în folosinţă.  E de aceeaşi vârstă cu tata şi imi aduc aminte din copilărie când ne-a povestit că a a vut ocazia după terminarea şcolii să rămână să lucreze la metrou însă s-a întors în Medgidia. Alegerea tatei mă face să  apreciez mai mult mersul cu trenul pe rute lungi şi bucuria de a claxona pe o locomotivă Diesel în drum spre Tulcea, drum ce cu drag ni-l amintim cu toţii.

Cartea povesteşte despre Magistrala I, pas cu pas. Completarea ei a venit in viu grai de la omul ăsta care din 1986 cutreieră măruntaiele Bucureştiului. La sfârşitul lui 1983, magistrala I avea o lungime de 28 de kilometri şi un flux de călători 700 000 pe zi, având un număr de 40 de trenuri pe oră şi sens la un interval de 90 de secunde.

Povestea continuă, responsabilitatea mai mare pentru mecanic, el aflându-se  mai aproape de călători şi trecerea de la lumina artificială, la intuneric face ca tura să fie destul de greu de suportat. Imi atrage atenţia la diferenţa dintre tunelul circular si cel dreptunghiular, ne întâlnim chiar şi cu un metrou ce vine grăbit de pe sens opus. Aflu şi de „salvatorii” de la metrou, oamenii ce se ocupa de lucrurile căzute pe linia metroului. Avem un caz transmis chiar acum prin staţie, problema e rezolvată până să ajungem în staţia cu pricina. 800px-RO_B_Bombardier_train_inside

Deşi aş continua plimbarea până la terminarea turei, mă simt chiar de la prima staţie şi îl rog să mă anunţe când să mă dau jos şi să trec în vagon. „-Ei, dar mai sunt de spus niste povesşti, unde cobori? -Piaţa Victoriei, dar e ceva până acolo! Să nu vă fac probleme! -Ei, Piaţa Victoriei e numai bine, ai peronul pe parteadreaptă pe unde ai urcat!”

Mai imi spune de construcţia staţiei Piaţa Romană (care a creat probleme, nefiind acceptată pe magistrală de la început, iar construcţia ei ulterioară a facut-o mai dificil de plasat), de magistrala ce pornea spre Şoseaua Giurgiului şi al cărei plan a fost abandonat, de dificultatea lucrărilor pentru magistrala din Drumul Taberei, mai arunc o privire spre acul vitezometrului care nu a depăşit 75 km la ora.

Urmează staţia Piaţa Victoriei cu peronul pe partea dreaptă, ceea ce înseamnă că plimbarea mea la bussiness class ia sfârşit, însă mă umple de o bucurie nemărginită. Sunt atât de recunoscătoare pentru bucuria asta neplanificată şi căzută ca din senin.

Ma întreb de ce nu s-ar mai scris o carte sau măcar nişte articole, interviuri cu oamenii ce se ocupă de drumul nostru spre serviciu sau spre casa din fiecare zi. Mi se pare fascinant, iar ultima frază spune aşa: „Fiecare staţie nouă reprezintă o imagine durabilă, o imagine a unui nou episod din marea luptă pentru autodepăşire.”

Recent când ne povesteam peripeţiile cu alergătorii de miercuri seara am aflat că garniturile noi ale trenurilor au denumiri de oraşe şi de flori. Poate asta îţi va da o satisfacţie mai mare într-o zi aglomerata.

Am mai citit aici si aici. Nişte lucruri extraordinare! Pozele sunt preluate de pe wikipedia.