Vraja Bucegilor ~ Nestor Urechia

Cred că am găsit soluţia pentru weekendurile în care nu poţi ajunge cu niciun chip pe munte. Ei bine, există un „drog” ce provoacă dependenţă în paginile scrise de Nestor Urechia ce te trimit pe creste de munţi şi îţi face inima să palpite de entuziasm. Am aflat de cartea asta de pe un alt blog, iar ideea m-a încântat într-atât încât am răascolit tot internetul numai să o găsesc degrabă.

Cu adevărat Nestor Urechia, ştia meşteşugul scrierii şi al povestirii. Cu ale sale descrieri şi povestiri cu tâlc te portă blând pe creste şi prin poieni, te desprinde de condiţia ta fizică. Mintea fascinată fiind de cele ce parcurge  începe să transmită semnale eronate întregului corp, îl îmbată cu aer curat în nări, îi schimbă peisajele din faţa ochilor, auzul se gâdilă doar cu ciripituri si clipocit de apă.

Bat traseele de munte cu piciorul încă din copilărie, multe amintiri am de pe creste de munte, spaime şi bucurii dar şi nopţi dormite la „hotel CFR” dus-întors. Cu toate astea Nestor Urechia îmi povesteşte de Văi şi Poieniţe, de creste si Portiţe pe care până azi n-am reuşit să le parcurg. Cu siguranţă orice traseu aş face în continuare mă voi întoarce cu sfinţenie la cartea aceasta pentru a dubla doza de bucurie.

Anotimpurile se perindă prin faţa ochilor tăi, chiar dacă eu am fost până acum doar excursionist de vara-toamnă. Mi-am propus să descopăr minunatele poteci şi în celelalte două anotimpuri atât de fascinante în natura. În primăvara asta vreau musai să vad o poieniţă pictată din petale colorate. Vreau să văd brânduşele mele dragi, vreau să miros narcisele montane sau să îmi cern visele prin sita zânelor. Un alt blog mi-a fost foarte util în cunoaşterea multor specii.

Memoriile lui Nicolae Gelepeanu ne aduc în prim plan Bucegii aşa cum erau ei înainte ca turismul şi civilizaţia să îi bântuie fără de maniere. Traseele şi potecile fără de marcaj, inima sălbăticiei.  Se continuă acţiunea în acelaşi tablou însă descris de „Robinsonii Bucegilor” prieteni excursionişti ce se iniţiază unii pe alţii in frumuseţile Bucegilor cât şi transmit iubrea de natură din tată în fiu şi mai departe.

Ce mai o călătorie cu sufletul, cu mintea care desigur după ce va termina de citit, va făuri planuri si planuri şi va avea bocancii la uşă gata de plecare. Pentru că vreau să vă conving că e scrisă fascinant, voi lăsa în continuare citatete subliniate de mine.

„-Zânele tării noastre se adunau pe vremuri. în toate toamnele, într-un loc pe care nu-l cunosc tocmai bine dar care era poate, în Poiană la Anini, din Valea Cerbului. Acolo după porunca zânelor, cerneau, prin sita scaiului ăsta, gândurile oamenilor. Erau gânduri bune şi rele, doar cele bune treceau prin scai.”

Poveşti din popor, arhaisme şi regionaliste înfloresc oe buzele scriitorului iar tu cititorule, vei rămâne fermecat pentru totdeauna.

„De îndată ce primăvara s-a arătat, simţ cum mă furnică prin picioare, nu mai pot sta locului. Trebuie să mă sui pe Bucegi.” – cam aşa şi eu încă din prima zi de primăvară.

„Bietul câmpean, neştiutor al tainelor munţilor, privind lanţul Bucegilor nu desluşeşte decât un zid uriaş, pe faţa căruia nu-i chip să te urci, dar munteanul râde pe-nfundate. căci ştie el mai bine.”

„-Chiar aşa, aerul ăsta care ne învioreză plămânii, ne ia de pe spinare povara câtorva ani de viaţă! ”

„Maică Precistă, cum de v-aţi căţărat prin locuri atât de urâte? – Căutăm o comoară. -O fi…şopti ciobănaşul dând din cap cu neîncredere. -Băiatul ăsta nu-şi închipuie tălmaci Andrei, că noi vorbim de astă comoară: sănătate şi voie bună.”

„…Umbletul pe jos, cel mai frumos, cel mai sănătos, cel mai cu folos, că toate le vezi, toate le cercetezi, toate le priveşti mai de aproape, ceea ce-ti aduce dulce plăcere şi cea mai bună sănătate.” Vornicul Iordache Golescu

„-Aşa-i la munte, lămureşte Sava. Într-un răstimp de câteva minute se perindează toate anotimpurile.”

„-Partea I a acestei lucrări o închin cu evlavie Bucegilor cari mi-au hărăzit cele mai feiricite clipe ale vieţii mele.”

„Cu tine am petrecut nopţi senine sub cer ţintuit cu mii de diamante sau în bordeiaşe ciobăneşti părăsite, în care, pe lângă vâlvătaia focului de jnepeni din vatră, stam în cămaşă asscultându-ţi cu drag snoavele… Într-un cuvânt ţie îţi datorez că m-am pătruns de duhul muntelui şi fericit am fost.”

Şi nu pot încheia, deşi cu greu mă despart de minunăţiile munţilor trevuie să pomenesc de capitolul ce sfârşeşte vraja. El se intitulează „Pseudoturistul român” şi face o analiză şi o descriere amănunţită a tipurilor de turişti, în special a celor ce nu ar avea ce căuta pe poteci şi creste şi care sperăm că într-o bună zi se vor mulţumi doar cu un grătar şi o bere la poale.

Umor? Găseşti în dialogurile personajelor şi în poveştile cu tâlc, te ţine vesel. Dorinţa? Ţi-o aprinde la maxim! Amintiri? Desigur şi tu le ai pe ale tale, ei primeşte-l dragă cititorule pe Nestor Urechia, să le împărtăşească pe acelea din vremuri ce tu nu le-ai prins.

N-am să mai spun decât, La drum Cireşari!!!

 

 

Vulpea ~ Mary Webb

Şi m-am pus pe făcut ordine. Nu doar in dulap ci şi în cutii, cutiuţe, birou. Aşa am găsit pe un bileţel căzut din agenda un titlu care îmi suna cunoscut. „Vulpea – Mary Webb” cu roşu, ca să îmi amintească de târgul de antichităţi din Constanţa unde mi-a sărit in ochi această carte cu mulţi ani în urma. 

L-am pus pe birou lângă laptop şi cu o curiozitate arzătoare am intrat pe Okazii.ro. Mi-a luat ceva timp până mi-am adus aminte contul şi parola, însă mare mi-a fost bucuria sa găsesc cartea cu titlul Vulpea, reţinută de pe vremea când eram doar veveriţă. Hmm

Livrarea a fost foarte bună, aşa că într-o vineri seara am plecam bucuroasă cu cartea în rucsac în schimbul a doar 2 lei.

Primele pagini m-au dus cu gândul la o carte de copii, coperta îmi aducea aminte de cartea Pasărea Spin. Aşa că am înaintat cu cititul repejor să aflu care e povestea vulpii.

Hazel este fata unul tâmplar şi a unei vrăjitoare. Mama moare încă din primele pagini, iar vârsta fragedă a protagonistei prezintă iubirea benevolă a acesteia pentru animalele din jur cât şi pentru natură. Descrierile sunt ample, gândurile fetei sunt aşternute frumos. Gânduri nobile pentru tot ceea ce o înconjoară.

O fetiţă privată de educaţie, însă cu talent în muzică, cu o voce frumoasă ce împreună cu frumuseţea chipului va înfiripa neliniştea în două alte personaje, total opuse, Reddin si Edward.

Vulpea, este chiar Foxy, personajul preferat al meu şi al lui Hazel. Pentru binele ei, Hazel se va sacrifica. Tot pentru ea va şi muri. Hazel prin dăruirea ei totală se va lăsa pradă pericolului în speranţa să facă un bine.

Personajele lui Mary Webb vor suferi întotdeauna din întâlnirea lor cu omul. Astfel că vom vedea în Personajul lui Hazel o luptă permanentă între bine şi rău, o luptă între deciziile luate şi ceea ce va urma în viaţa ei.

„Adâncă iubitoare a naturii, ajutată de un lirism cu atât mai pătrunzător cu cât nu este reţinut de scheletul formal al versului, Mary Webb a realizat pagini al căror egal il întâlnim rar în toată literatura universală.” Dora Arian

La ultima pagina, m-am simţit ca în nuvela „Moara cu noroc” în care focul are simbolistica de a purifica locul. Ei aici nu avem foc, însă moartea din final mă pătrunde până în adâncul sufletului.

Foxy intră  la categoria Mirciulică însă fără tratament cu fondante.

Misticul, supranaturalul, superstiţiile şi efectul lor dramatic în luarea deciziilor, fac din cartea asta o carte moralista bună de citit pentru copii.

Să aveţi timp pentru citit. Împătimiţii au siguranţă stocul plin.