Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!

Posts tagged ‘excursie ciresari’

Mini escapada Predeal ~ 12-13 January 2013

IMG_0198Multe tentative de a iesi din Bucuresti au fost de la ultima excursie adevarata facuta de Ciresari. Multe discutii, idei, si planuri insa nimic dus la capat. Motivele nu trebuie enumerate pentru ca in sfarsit am inchis grupul la numarul 4 si am plecat spre Predeal!

Primul meu obiectiv pentru 2013 a fost sa schiez; asa cum nu am facut-o de trei ani de la cursul de schi din Parang. Cat timp mai trebuia sa treaca pentru a ne incumeta sa incaltam claparii si sa luam schiurile la spinare?! ei bine cu doar 2 zile inainte ne-am pus la punct bagaj, buget si am luat legatura cu Catalina dansatoarea pentru a ne da ultimele tarife de la baza partiei. De asemenea detalii legate de partie avand in vedere ca suntem incepatori.IMG_0107

Excursia a devenit pe parcurs inedita fiecare venind cu portia de bucurie si buna dispozitie dar mai ales s-a incheiat in cel mai frumos mod posibil.  Trei ciresari fondatori si Mara in straie de Ciresarita, spiritul autentic s-a simtit.

Constatam in saptamana cu pricina ca nu avem foile de drum pentru anul in curs, asa ca planificam excursia pentru un buget minim. Suntem foarte buni in asta asa ca am plecat cu personalul la o ora convenabila de 6:35 AM platind doar 8.6 lei de persoana doar cu legitimatia de student. Ajungem la ora exacta in Predeal fara a acumula intarziere pe drum, cu veselie si cu rasete intr-un tren foarte plin de iubitori desavarsiti de munte. IMG_0112

Rezervare pentru cazare nu am reusit sa facem, nici nu ne-am agitat stiind ca sezonul cazarilor in gara din Predeal sunt in voga la fel ca cele din Eforie Nord in miez de vara. Nu ne-am inselat si am gasit chiar la 1 pas de gara si la 2 de partia de schi la pretul de 40 lei persoana.

Nu am stat mult pe ganduri si ne-am dus spre partie echipati bine pentru ca zapada era in strat serios si inca erau nori de ninsoare. Am testat cabanutele cu inchirieri echipamente si ne-am oprit la cea mai avantajoasa de 25 lei. Cu emotii si plini de incredere. IMG_0141

Toti 4 am facut incalzirea la poalele partiei Clabucet varianta, unde cu foarte placuta surprindere si poditita de emotii constat ca ma tin pe schiuri foarte bine. Parca ieri am terminat cursul, imi amintesc constant aceleasi vorbe ale Catalinei de acum o saptamana cand povestea aceeasi chestie. Iau schiurile la spinare urc putin mai mult, si cobor din nou auzind o voce interiora ce imi dicta ce sa fac, coboara bazinul, impinge in limba bocancului, schiul din deal, schiul din vale, si rasuceste corpul. Nu ma eschivez de nimeni asa ca scot un chiot de bucurie in toata regula.IMG_0157

Flori intre timp o initiaza pe Mara in ale schiului. Toata lumea e bucuroasa. Cristi deja e pregatit pentru a cobori de sus de pe varianta, asa ca e deja la coada pentru skipass, cu 8 urcari – 80 lei. In cazul in care vrei sa urci cu telescaunul pentru Partia Cocosul sau Clabucet Plecare, se vor taxa 2 puncte de pe cartela.

Am asteptat feedback-ul lui Cristi si apoi la asigurarile lui am urcat si eu.  Norii grei au inceput sa se scuture de zapada asa ca peisajul a fost de nedescris. Prima coborare m-a tinut in priza pana la baza, cu tot cu oprirea la mijlocul partiei pentru respiro.IMG_0164

Gustul l-am prins alunecand asa ca am urcat iar si iar pana ce s-a deprins si Flori sa incerce varianta. Cu toate incercarile lui Cristi de a ne convinge sa coboram pe direct, noi nu si nu. Nu-mi place si nu sunt amatoare de viteza asa ca prefer cristianiile line si ample.  In asteptarea randului ne-a intalnit chiar si cu Maria.

Dupa ce ne-am incarcat cu energie pozitiva din aceasta experienta pe nemancate, am decis ca e loc de un pui de somn dupa-amiaza. Seara am revenit pentru a incerca nocturna si tunurile de zapada. Echipamentul l-am pastrat asa ca ne-am incadrat in aceeasi suma. Coborarea pe cea de-a doua partie a fost in opinia mea mai periculoasa,  partia inghetata, inghesuiala si profilul de noapte a facut ca in opinia noastra sa para mai periculos. Eu cu Flori desigur nu ne-am iesit din ritm. Insa bucuria dupa prima coborare ne-a trimis la chiosc sa incarcam cartela si sa o pregatim si pentru a doua zi.IMG_0171

Seara in Predeal se invarte in jurul mesei si a vinului fiert, desigur si a povestilor de munte!

Duminica ne trezim incarcati cu energie si pare-mi-se ca e cea mai odihnitoare noapte din vacanta asta. Mancam si suntem deja la coada formata la teleschi, echipati si cu zambete spre soarele ce ne dezvaluie intreaga panorama. Pentru cei ce indragesc iarna inca nu si schiul pot opta pentru traseele scurte ce pornesc din Predeal: Cabana Susai, Cabana 3 Brazi si Poiana Secuilor sau sa urce chiar pana la Clabucet pe jos. IMG_0211

Cabana Trei Brazi imi trezeste amintiri din copilarie, venind aici cu familia foarte des. Noi insa nu ne lasam pana nu  terminam si o a treia cartela de teleschi asa ca timpul nu ne mai permite si un traseu. Insa ne domolim foamea bine de tot si foarte avantajos, insa numai cu relatii. Despre ce fel de relatii e vorba te lamuresc acum, este vorba de Cabana Steaua a armatei, iar preturile de care zic sunt pentru cei ce lucreaza in domeniu. Flori are radacini la Steaua asa ca am mancat pe cinste.IMG_0110

Obositi si fara siesta de duminica, alunecam cu trenul spre Bucuresti Nord. Tinem legatura cu Ciresul Anton care se intoarce de la Universitarele de Atletism de la Bacau si nu singur. Toti 4 suntem nerabdatori, asa ca trenul ii da bice, asa in regim de personal cum este. 

Nerabdator sa o cunosti pe noua membra a clubului?! Si noi de asemenea. Asa speriata cum este dupa o calatorie lunga, ne intampina curioasa din cutia de transport, Luna(tica), puiul de ciobanesc german, adoptat de Cristi, acum parte din familia Ciresarilor.IMG_0249

O indragim si abia asteptam sa ne insoteasca in excursii evenimente si sa fie o Cireasa adevarata! Puiul s-a acomodat foarte repede, ma intampina cu bucurie de parca ne cunoastem de o viata.   IMG_0251

 

Pe urmele toamnei tarzii pana in Cheia 5-6 Noiembrie 2011

Plecam in excursie bine pregatiti, cu planul bine pus la punct si dupa ultima strigare facem prezenta in Gara de Nord. Iar fac parte din categoria organizatorilor insa de data asta se alatura si tata, care a mai batut cararile prin zona Ciucasului cu multi ani inainte asa ca sunt mai relaxata.

Aceiasi Ciresari dornici de aventura se arata veseli la plecare: Irina, Flori, Elly, Cristi, tata si Manoliu, asa ca hai si-om mere spre Ploiesti unde avem sa schimbam trenul din scurt spre Maneciu, cu un personal din colectia muzeului de istorie in care distractia s-a pus in miscare.

In acelasi timp ni se porneste si apetitul asa ca de la etajul vagonului old style ne scoatem pachetele la schimb, saratelele facute de Cristi de cu seara, cornurile facute de Nonuca cea grijulie, fructe si toate bunatatile. Admiram privelistea, radem ascultam muzica si numaram statiile. Nu uitam sa salutam pe nimeni.

Da stiu nu am atata haz povestind ceva parca din alta viata, atata timp cat am cautat si in gaura de sarpe postul scris atunci in verva excursiei. Ca sa nu mai zic si faptul ca nu mai gasesc nici harta si biletele de la muzee, mi se rupe sufletul.

Costul biletului a fost de 17,5 Ron, la care adaugam cativa lei pentru drumul cu maxi-taxi pana in Cheia. Toate au mers conform planului , dupa ce am telefonat dupa cazare din tren, bagand-o la ianintare pe Irina, ne-am luat masa relaxati in gara in atmosfera de poveste ce prevestea un weekend cu soare si temperaturi ridicate pentru un inceput de noiembrie.

Ne-am urnit cu maxitaxiul pe serpentinele de Cheia in care veselie insa numarul acestora a fost suficient sa ne anihileze pe rand, coborand cam ametiti in cautarea cazarii.

Tata stia din ce parte pornesc traseele asa ca din casa in casa si cu mult noroc gasim Vila Bursucul ce va fi doar a noastra weekend-ul acesta. Desigur cu tot cu compania celor doi pisoi marca Garfield.

3 camere, se face imparteala si pornim pe primul traseu profitand de vremea buna de afara. Analizam harta si alegem traseul cel mai lung dar accesibil: Cheia- Valea Berii- Cabana Ciucas- Muntele Rosu- Cheia, intoarcerea fiind in functie de timp si temperatura.

Mergem o bucata pe sosea, mai scurtam prin padure, trecem de grupul liceenilor excursionisti si ne insiram indian pe traseu pana pana ne despartim de sosea in favoarea drumul forestier pe Valea Berii.

Desi urcusul nu e greu, ma resimt insa sunt foarte bucuroasa ca respir aer curatde munte si de sunetul continuu al Berii ce curge la dreapta noastra. Mai facem cate o pauza de mancare pentru ca suntem exhipati in rucsac, fie cate o pauza de apa, fiind pe traseu si cismele cu apa de izvor ne invioram cu un cantecel si urcam cu spor.

Mergem o portiune singuri apoi vom intalni foarte multi excursionisti cu biciclete, pe jos iar cei mai nesuferiti sunt cei cu masinile ce ne prafuiesc si ne rapesc aerul curat de care ne bucuram, toate gandurile negative le indreptam spre ei.

Uitam cu desavarsire ca in traseu era specificata portiunea de urcus sustinut si ne poticnim cu rasete de dificultatea lui. Sa nu uitam ca toamna a fost destul de agitata pentru toti iar Flori va pleca in cantonament luni dimineata, asa ca energia este dramuita la sange.

Ultima oprire o facem chiar in penultima curba ce ascundea platoul si liziera de padure unde descoperim primele urme ale zapezii, e inca cald afara asa ca pana aici am urcat in hanorac. Ne bucuram de cei doi bulgari si ne grabim sa prindem echipa din urma. Mai facem cativa pasi si chiuim la unison la zarirea cabanei Ciucas. Vantul ne acapareaza asa ca facem intrecere cine se echipeaza mai repede.

O priveliste superba cu un soare la apus imi va aminti intotdeauna de minunata cabana Ciucas si de masivul ce isi inalta varful in spatele aceteia. Cei ce stau bine cu cronometrul sunt deja pe culmea lui, noi ne multumim sa il vedem in zare si ne gandim la „de departe vezi aproape”.

Luam o gustare privim si nu ne saturam, vizitam cabana ce freamata de lume, ce o asemuim unui butoi captusit cu blanuri , nu ne saturam sa vizualizam amintiri depanate de tata, dar soarele coboara si o luam din loc.

Stabilim intoarcerea pe la Muntele Rosu si nu pierdem nici un minut. Punctul de unde se bifurca traseul este putin mia jos de fantana Prof. Nicolae Ioa, unde alimentam sticlele si desi lumina e deja difuza printre copaci, stau linistita, cararile sunt tropotite de multi montaniarzi.

E traseul usurel, fiind mai mult coborare insa cu totii stim ca solicitam alti muschi, efortul e acelasi.  Grabim intr-atat cat sa prindem apusul in splendoarea lui. Muntele Rosu este rosu datorita apusului, ne-a convins, ne uitam la jocul norisorilor rozalii ce incearca un dans al serii. Cortina se trage, masivul isi stinge lumina, si constat ca e primul traseu ce il finalizam pe intuneric.

In graba bagajului am uitat tocmai frontala, m-a asteptat cuminte pe birou. Degeaba, ea nu a prins fascinatia inserarii si a necunoscutului.

Pentru a nu ne auzii pasii ne punem pe cantat de-a binelea. Avem noroc, coborarea se face pe o sosea la fel de veche ca si trenul cu care am venit, gropile ne surprind la fiecare pas. Drumul mai este luminat din cand in cand de cate o masina intarziata.

Repertoriul e mare, drumul de asemenea asa ca suntem un grup de licurici cu telefoane si cu frontala lui Cristi ce isi mai palpaie ultimele resurse de la Lacul Rosu. Luna nu ne lasa la greu asa ca straluceste printre ramuri. Stele sclipesc printre nori de vata, luminile se vad tot mai aproape, intram in Cheia. Pasul ne e mai sigur, intram pe straduta si suntem veseli.

A fost o zi plina. sportiva in care picioarele si-au facut datoria din plin, ne descaltam greoi de bocanci. Cu toata oboseala nu ne cuibarim in pat fara cina asa ca atata timp cat noi ne ocupam de motani, Manole se va ocupa de tot: facut masa, pus masa, strans masa inclusiv fiertul vinului.

Inca e veselie mare, se va stinge odata cu lumina, si cu somnul adanc in care alunecam cu totii. Cand ne-am fixat trezirea la 6:30 ne-am subestimat oboseala. O amanam mult, suntem si nehotarati in legatura cu traseul. Plecam cam cu stangul insa plecam, traseu scurt, zi de asemenea, autobuzul pleaca devreme.

Pornim in traseul ce inconjoara statiunea sunt uimita pentru a doua oara de culorile fascinante ale toamnei. E primul traseu ce il parcurgem toamna, prima drumetie in acest minutat anotimp. E o cromatica ametitoare in jur, copaci ce imbraca haine diferite, la fel ca oamenii. Unii sunt in culori vii, altii trec spre strident, dar marea majoritate sunt aramii.

Mergem la pas prin Cheile Cheitei il avem si pe Brebenel Cheita alaturi asa ca urmatorul popas va fi la Manastirea Suzana, M.Criss si-a propus sa doboare recordul la SS-uri asa ca trece de la unul la altul.

Am asistat putin la slujba, analizam curtea, cele doua antene ce asista pasnice de atatia ani si ne hotaram sa ne grabim spre muzee. Primul este cel de Antropologie Francisc Rainer, si banuim ca este acelasi cu statia autobuzului 139. Ai parte de o incursiune in transformarile omenirii, a fizionomiei si de o colectie de cranii. Cladirea e rustica, cu etaj si poti sa iti analizezi si bioritmul, foarte modern echipata, ne lasam gandurile pentru posteritate si schimbam atmosfera in Muzeul „Flori de mina” cu pietre pretioase si semipretioase, cu o sala lunga si cam atat. M-a impresionat totusi paleta larga de suveniruri, desi vederi mi-a fost tare greu sa gasesc in toata Cheia, insa am niste carti de joc cu flori minunate.

Nu mai pierdem timpul care e masurat la secunda si ne luam bagajul, facem cale intoarsa pe aceeasi vreme frumoasa, ireala parca. Tata nu conteneste cu povestitul si ii fac o poza chiar cu cabana unde au fost cazati in tinerete.

In acelasi joc al culorilor atipesc in masina nu inainte de a stabili ca ne dam jos la baraj, sa mai punctam un traseu pe lista de obiective.

Desi aproape, a trebuit sa ocolim ceva pana sa reusim sa pasim pe el. Stiu ca este faimos pentru faptul ca e cel mai inalt baraj de pamant, peisajul ne lasa fara cuvinte. Oglindirea cerului in imensitatea apei imi impresia de ireal, toate culorile toamnei scaldate in albastrul toamnei, si sufletul isi gaseste linistea in dansul acesta al culorilor.

Pur si simplu obiectivele acestei excursii au fost atinse, iar din ele s-au multiplicat cercuri, cercuri ca si cum ai fi aruncat cu un bolovan in apa. Toamna e un anotimp superb sa calatoresti. Lenes ne-am plimbat pana la gara analizand stilul acesta de a imbraca casele in solzi de lemn de diferite culori. Am facut recapitularea in varf de deal la un restaurant apoi linistiti am reluat drumul caii ferate Maneciu- Ploiesti Sud-Bucuresti Nord.

Am pastrat traditia pozei de final si uite ce a iesit!

PS: Atat de multe cuvinte pentru doar doua zile, si totusi cred ca am omis destule detalii, insa atunci cand nu voi mai avea nevoie de foaia buclucasa cu postul scris dupa excursie, va iesi singura din ascunzis.

Fie ca toate excursiile tale sa iti imbogateasca sufletul!