Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!

Posts tagged ‘geocaching’

Promotia 2015, Clasa a VIII-a C, Ultima ora de dirigentie ~ Iunie 2015

Ar fi multe de scris pana aici, insa acest moment deosebit m-a starnit sa revin pe blog indiferent de timpul disponibil ce il am sau energia care clipoceste in baterie! E un moment ce trebuie celebrat si pastrat in cutia cu amintiri.

Saptamana ce a trecut am avut parte de „Ultima ora de dirigentie”, in calitate de diriginta dar si de primul banchet cu ai mei dragi copii. A fost o perioada cu multe deadline-uri, cu multe lucruri de facut si de rezolvat, insa am incercat sa bifez tot pe lista. Si mai sper ca m-am ridicat la nivelul asteptarilor voastre, Ciresarilor. (mai mult…)

Anunțuri

[RE]Discover Bucharest! Rediscover you!

This should be an everyday purpose, not just a Geocaching event! …And if I take a moment and think, this is kind of my motto! I am one of those who are walking with the eyes fixed on the roofs, or on the mysterious architecture or sniffing around for some green coners. I am the person who is always asking herself „what’s over the fence out there?” or „How would it be to meet the people living up there at the second floor in that house?”

(mai mult…)

Valea lui Stan Noiembrie 2013

232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv;;33=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 449 ;;9245ot1lsiTotul a pornit de la o sugestie bine plasată de mine in timpul dimineţii. Dând un telefon de „La mulţi ani!” Mihaelei, colega ce mă ştie ca fiind tot  timpul în mişcare mă întreabă ce fac pe weekend. Ce mai pui la cale, ia zi?” Eu veselă nevoie mare zic:” -Nimic, dar sunt sigură ca o să se ivească ceva pe măsură!

N-au trecut decat trei ore până ce dorinţa mea spusă în cuvinte ascunse să îşi dea vălul la o parte. Se pare ca Sfinţii Mihail şi Gavril se gândesc mai abitir la sufletele noastre în zi de sărbătoare. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv 335=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 449 (6(245ot1lsi

N-ai înţeles încă nimic, hai să fiu mai explicită: Tatiana, şi ea cu telefoane de urări a fost puntea de legătură între cele 4 „curajoase” (că doar aşa ne-au spus cei de la Asociaţia Oxigen) şi plecarea pe Valea lui Stan. Un fleac pentru Univers să deschidă subiectul MUNTE la telefon între Tatiana şi Mihaela şi să ne urce până la Barajul Vidraru.

E musai să vă las aici două link-uri ce mie mi-au deschis apetitul pentru această Vale mai puţin cunoscută de lume şi care m-a ţinut pe ghimpi de astă vară. Aşadar, blog si video.232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv992)nu=32( )3(2)8 7)WSNRCG=39;3594 77336nu0mrj

Dis de dimineaţă ne încălzim feţele cu razele darnice ale soarelui, care, în luna noiembrie se arată pe un cer senin în drumul nostru spre Piteşti- Curtea de Arges – Lacul Vidraru. Facem cunoştinţă şi ne punem pe cântat, ce altceva decât cântece de munte cu sunet de chitara. Sunet ce imi aminteşte de planul meu la început de an, cum aş vrea să învăţ să cânt la chitara. Tatiana reface itinerariul şi în trecerea noastră prin Piteşti aduce si chitara. Chitara la care voi zornăi de acum încolo. Mă folosesc de această cale să îmi arât recunoştinţa faţă de Tatiana care m-a apropiat mai mult de realizarea planului meu, punându-mi chitara în braţe. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv89;3=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 44 462 245ot1lsi

Facem şi picnic în parcare în Curtea de Argeş şi suntem pregătite pentru impresionanta Vale. Tatiana completează peisajul cu explicaţii solide, aşa ca să nu trecem ca Vodă pe aici. Cheile de aici nu sunt calcaroase ca cele de la Cheile Bicazului de exemplu, aici avem de-a face cu apa ce a reuşit să modeleze şisturile cristaline, mult mai dure. Traseul ne convinge de cele spuse, nisipul fiind alunecos pe pietrele ude.

Cele 18 grade de la poalele muntelui se injumătăţesc la intrare pe traseu. Ne încălzim numaidecât pentru că scările şi cablurile intervin pentru a face traseul accesibil. Este proaspăt reamenajat şi marcat (până acum, traseul era cunoscut doar de cei experimentati, fiind nemarcat).232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv679)nu=32( )3(2)8 7)WSNRCG=39;358(6(4336nu0mrj

Sălbăticia peisajului ne surprinde şi ne obligă la pauze dese, desigur pentru a face fotografii şi pentru a ne minuna cu voce tare. Trunchiuri de copaci zdraveni se incrucişează în valea ce o străbatem, apa serpuieşte când pe stânga când pe dreapta, cascade cu cromatică diversă, suficiente ispite.

Mai tragem câte un refren, câte un vers.  „Noi urcam şi iar urcam” devine un laitmotiv ce aduce zâmbete pe feţele noastre.  Înainte de prima trecătoare suspendată peste vale găsim o ascunzătoare pentru cutia geocaching ce am pregătit-o din scurt. Dacă în Canionul Tamina am ascuns una, de ce Stan să fie fără?29102013076

Imediat ce am lăsat-o în urmă un miros de fum ne-a dat de înţeles că mai sunt oameni pe traseu. Şi ce binecuvântare pentru tura asta. Cei de la Asociaţia Oxigen erau însiraţi pe traseu şi câţi erau, Doamne.

Primim informaţiile legate locul din traseu unde valea este cea mai îngustă, locul presărat odonioară cu câteva pietre de trecere. Ei bine până să vedem cât era de adâncă apa, omul ce il voi numi în continuare Lostriţa, face un salt in gol de la vreo 5 metri. Rămase cu gura căscată, mai face unul chiar din dreapta mea fără prea mult stat pe gânduri. „Ce scări, ce cabluri dom”le?  Norocul nostru întruchipat în oamenii ăştia este că zona respectivă nu este amenajată ceea ce ne-ar fi lăsat 2 variante posibile: să ne întoarcem din drum, ceea ce ar fi rezultat in frustrare la puterea a patra, sau să ne dezbrăcăm şi să ne incercăm norocul. Apa ajungea pana la piept din cele văzute la faţa locului prin oamenii ăştia echipaţi în scafandri, Lostrite nu alta.  232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv397)nu=32( )3(2)8 7)WSNRCG=39;358;;52336nu0mrj

Dar Asociaţia Oxigen ne-a făcut viaţa mai uşoară aşa că ne invită să trecem şi noi pe partea cealalta cu tiroliana amenajată de ei. Şi uite-ne de partea cealaltă, uscate, ba chiar vesele pentru că într-un grup mare tot timpul e rost de veselie. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv 799=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 449 (27245ot1lsi

De aici Valea se lărgeşte, parcă o aud si acum pe Tatiana cu remarca asta. Aşa că mai urcăm câteva scări, mai tragem de un cablu şi ajungem la scara verde…ultima. De aici urmăm cursul apei în sus când pe dreapta. când pe stânga ca să ajungem la indicatorul spre Călugăriţa.

Urcăm versantul care stă la caldurică sub plapuma de frunze moarte. Îmi dau seama că aceste culori ale pământului sunt atât de relaxante şi odihnitoare. Ne oprim si noi la picnic, vedem grupul celor de la Oxigen reîntregit şi continuăm. Trebuie sa ajungem la maşină pe lumina. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv 753=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 44 3;36245ot1lsi

Lacul Vidraru apare în ochii mei pentru prima dată şi mă face să il compar cu lacurile din Norvegia. Am vazut eu un pliant acum câtiva ani, că de altfel nu am vizitat încă Norvegia dar cred că mai mult culorile amurgului cu pete roşiatice ale apusului pe crestele din zare m-au trimis la aşa comparaţie. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv8329=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 4497;;(245ot1lsi

Pentru că Stan e deja mult în urmă ne mai minunăm o dată de aşa traseu frumos; eu mai mult pentru că am ajuns într-o zonă nouă pe harta mea, iar Roxana de faptul că a reuşit cu brio să parcurgă primul traseu la munte. Merită felicitarile noastre, aşa că ne scapă şi un chiuit.232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv5666=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 4497(3 245ot1lsi

Albastrul înserării dublat de cel al apei este atât de odihnitor pentru ochi, mai odihnitor decât frunzele de  mai devreme. Mă simt de parcă visez cu ochii deschişi iar când fetele vorbesc de Zeiţa Luminii, ei atunci chiar cred ca am aţipit în bocanci. Râdeţi râdeţi, căci ea e acolo, un simbol al barajului Vidraru şi al hidrocentralei. Asistăm în liniştea ce învăluie locul la înserare şi apariţia lunii şi a stelelor.   Si că tot  a venit vorba de stele,  multă vreme m-am întrebat ce constelaţie avem în centrul atenţiei pe cer în luna noiembrie. Da da, am scanat cerul, iar acum constat din cărţi că putem vedea V-ul de la constelaţia peşti imediat sub Pegas (adica pătratul de la Andromeda). Trebuie să mai profit de cerul senin şi să localizez si Cetus, sau Camelopardalis, aceasta din urmă fiind în apropierea constelaţiei Casiopeea, tot un V. Mă lămuresc eu până la urmă. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv4794=ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 449 (83245ot1lsi

Am împărtăşit bucuria excursiei cu un popas in Piteşti apoi am reluat repertoriul cântecelor de munte alunecând pe autostradă spre casa. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv3 9 =ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 44976 5245ot1lsi

Sfaturi pentru cutezători: plecaţi în traseu echipaţi bine, haine impermeabile, bagaj puţin, încălţăminte aderentă, eventual mănuşi, cablurile sunt foarte foarte reci pe timp de toamnă, eu de data asta mi-am luat doar căciula (hihi). De ronţăit în pauze pacheţel cu ce bunătăţuri ştiţi voi că vă dau aripi. Si neapărat interesaţi-vă de traseu, întrebaţi, citiţi, urmăriţi prognoza pentru a fi la curent cu starea traseului. Noi am fost norocoase la trecătoare acolo,  cel mai bine cred întrebaţi oameni specializaţi care vor avea cu siguranţă un răspuns pentru problema voastră. 232323232%7Ffp83232)uqcshlukaxroqdfv5(5 =ot)23;;=4;3=998=XROQDF)2 449247;245ot1lsi

Cu excursia asta, încă o steluţă s-a aprins în sufletul meu.

 

 

Cu caiacul in Parcul I.O.R. si Geocaching ~ 21st July 2013

232323232%7Ffp3;9)nu=32( )3(2)8 7)WSNRCG=323664 6 62(nu0mrjSi uite asa fiind cu un picior in vacanta si eu si cu celalalt in asteptarea rezultatelor de la examenul de definitivat (pre vremea aia) m-am vazut pusa in pozitia de a face un plan de iesire in oras. Am stat pe ganduri, imi veneau tot felul de idei dar mai mult cu plecare din Gara de Nord, asa ca vestea ca in I.O.R.  se pot inchiria caiace mi-a revenit cu drag imi minte si am putut sa aranjez iesirea.

Daca as face o retrospectiva, cam dupa fiecare examen important cel putin in ultimii 3 ani, m-am plimbat pe apa fie cu barca, fie cu hidrobicicleta, se pare ca planul de fata a picat la tanc. 232323232%7Ffp3;9)nu=32( )3(2)8 7)WSNRCG=323664 6 52(nu0mrj

In 2006 pe cand eram in Polonia, a doua iesire din tara a mea, pentru care voi pastra amintiri fantastice, eram cazati in mijlocul unei paduri si pe marginea unui lac, caruia ii dadeam tarcoale in fiecare zi dis de dimineata. Intr-o zi mai cu soare ne-am pus la punct si am plecat cu hidrobarcile, am facut trenuletul, curajosii si-au luat caiace. In cea de-a  doua iesire pe apa, palmele parca ma ardeau de dorinta de a vasli si eu pe minunatia de lac. 232323232%7Ffp3;;)nu=32( )3(2)8 7)WSNRCG=323664 698(9 nu0mrj

Pe vremea aia nu stiam sa inot, aveam vesta intradevar, insa eram pe mijlocul lacului cand in sfarist colegii de ansamblu (eram plecati la festival de dansuri populare) s-au indurat sa ma lase sa incerc si eu si am facut transferul din hidrobarca in caiac. Si am vaslit cu atata sete incat ploaia ce incepuse deja sa cada nu m-a speriat deloc. Era un caiac dublu, si vasleam cu spor, sufletul imi zburda de bucurie.

De atunci, degeaba am cautat eu peste tot sa inchiriez, degeaba am intrebat in stanga si in dreapta unde pot sa mai trec prin experienta de neuitat. Nu se zarea nici un caiac la orizont pana intr-o zi cand am citit pe undeva ca se redeschide sezonul de caiac din I.O.R. Se redeschide, zic? Pesemne a mai fost, Anton ma linisteste ca erau acolo inca de pe vremea cand era el clasa a 9-a. Adica era atat de aproape si eu n-am stiut. IMG_0217

Nu-i bai, dorinta s-a amplificat cu asteptarea asa ca ma vad deja in I.O.R cu Cristi cu Flory si Alex, Anton se lauda ca e tot timpul acolo. Ne mai invartim putin pe alei cat sa apara si Anton dupa o discutie taioasa la telefon. Ajungem la locul cu pricina si ne mai tragem putin sufletul pana deschide. (in jur de ora 18 nu 17 cum scrie pe program).

Costul de inchiriere pe ora este de 10 lei pentru caiacul simplu si 20 pentru cel dublu. Pentru efortul care il depui timp de o ora este convenabil. Lacul este destul de mare si ai loc sa te plimbi in voie, ratele acompaniaza decorul iar pe pescarii amatori incearca sa ii ocolesti asta pentru a nu pleca de acolo cu traista plina de tot felul de laude!

Cu emotii la inceput, incercand sa imi aduc aminte de acum 7 ani, Doamne ce de ani. Tipul de la inchiriere ma intreaba daca stiu sa inot, acum raspunsul e da, insa nu renunt la vesta de salvare! Ma dumiresc cu echilibrul pe apa, Anton imi arata niste figuri de intoarcere, le prind repede si vaslim de zor cu padela si ma simt grozav.IMG_0239

Cristi a ramas pe margine sa ne faca poze, ne urmareste cu privirea iar noi trecem din cand in cand pe langa banca lui sa „dam check-in-ul” 🙂 Cred ca ma voi reintoarce curand in parcul I.O.R, de altfel aflat in topul parcurilor din punctul meu de vedere (in sfarsit urmeaza in curand si un articol promis cred ca de 5 ani, de cand am venit in Bucuresti.

Citeam chiar in seara asta povestea scrisa de Ivan Patzaichin legat de Delta Dunarii si bicicleta apelor, in cartea „Povesti pe doua roti” despre care voi scrie in curand!

E o experienta de incercat pentru oricine, bucuria de a aluneca pe apa este deosebit de placuta. Poate asa voi reusi sa ajung si in Delta candva sa vad cu ochii mei canotca si sa o si incerc in locuri despre care am citit deocamdata doar in carti. IMG_0246

Incheiem placut plimbarea cu gasirea a doua cutii geocaching care, chiar daca parcul era foarte plin, ascunzatorile erau ferite de ochii curiosilor asa ca am umblat linistita cu GPS-ul in mana, spre bucuria mea.

Hai sa redenumim Parcul I.O.R plamanul verde al capitalei, un cartier verde cat se poate de verde. O pata de culoare pe harta Bucurestiului!

Eforie Nord- Tabara Studenteasca ~ 8-14th August 2012

Dupa valul de caldura ce nu contenea sa ne ierte, imi promisesem ca anul acesta nu calc la mare deloc. Altminteri, bronzata eram indeajuns, cu ce rost sa ma ingramadesc in valul de turisti?!

Dar orice plan batut in cuie isi va gasi de indata o portita de schimbare. De data asta, Alinush, reprezentantul nostru in Senat ne face cunoscute perioadele pentru taberele studentesti oferite celor ce s-au remarcat cu note mari si cu activitati de voluntariat. Respectand amandoua cerintele, ne vedem deja in trenul de Mangalia, in perioadata asta din pacate doar eu si Cristi.

Cu bagajul facut la usa, la stiri anunta primul weekend cu ploaie din vara torida. Nu ma mai intorc, sunt pe drum!

Cazarea este oferita la Complexul Dunarea si cu mare surprindere vedem pe site-ul lor toate facilitatile de care o sa ne bucuram.

Trenul aluneca usor pe drumul ce il stiu foarte bine. Imi face placere sa ii arat lui Cristi pe geam toate locurile ce imi starnesc curiozitatea. Trecem podul de la Cernavoda peste Dunare si ma simt de parca am fi ajuns deja.  In Medgidia fac schimb de bagaje cu Nonuca si alunecam in continuare spre Eforie Nord.

Cred ca este statiunea unde am petrecut cele mai multe ore cumulate in toti acesti ani la Vraja Marii. Complexul Dunarea este la numai doi pasi de la peronul garii, insa asta aflam abia dupa amiaza. Incarcati cu bagaje, alegem varianta ocolitoare.

La ora 14 se face cazarea, cand rand pe rand studentii din Bucuresti si Petrosani au primit cheita de la camera si bratara de acces la micul dejun.  In doua ore cat am asteptat la receptie am analizat cu mare incantare complexul nou renovat, piscina si dotarile de treu stele *** ce sclipeau mandre pe la geamuri si balcoane.

Cu cheia in mana, mai gasim si alte colege vesele din anul III cu care pornim in cautarea camerelor. Iesim pe poarta de langa piscina iar cladirile se schimba primind valurile Complexului Marea Neagra, in vilele cu litera Z.

Niciodata nu am avut pretentii la cazare, nici la munte si cu atat mai putin la mare. Sunt persoana care sta mai mult afara, asa ca, facilitatile nu ma incalzesc cu nimic, insa diferenta dintre cele doua hoteluri se vede cu ochiul liber. Suntem mai mult decat multumiti cu camera de la Marea Neagra, asa ca nu am reprosuri.

E deja dupa-amiaza iar caldura se mai inabuse in valurile spumoase ale marii, asa ca locul nostru acolo este. Coloritul apei este primul care imi fura privirile si nu ma opresc din exclamat: „E atat de albastra! Ochii ei atat de limpezi, mi aminteam cu totul alta culoare, simt dorul ce imi invaluie sufletul…”

Eforie Nord este in topul preferintelor cand vorbim despre mare. Desi seara s-a transformat intr-un furnicar de turisti plaja inca isi etaleaza peticele de nisip neacoperite de rogosini, sezlonguri, cearsafuri.  Valurile sunt ca la Costinesti si ne veselim de minune in centrifuga lor.

Seara obositi de aglomeratia din centru de la Belona, forfota ce aluneca pe toate ramificatiile dar unde se prea poate sa te intalnesti cu cunoscuti, noi alegem faleza sau plecam pe plaja spre Eforie Sud. E un drum nou pentru noi amandoi. Redescopar buncarele de la malul marii, ce puncteaza plaja din loc in loc, si imi amintesc de cele din Skagen insa nu le stiu istoria.

Suntul marii cand intunericul se lasa pe faleza imi suna atat de real si viu si din cartea „Un pod la rasarit” , cu ani si ani in urma acelasi farmec misterios.  Asistam la cromatica amurgului si a luminilor ce incep sa se aprinda pe mal.

Furtuna, ploaia si valul de frig apar in scena asa cum au fost prevazute. Ma zgribulesc si remarc cu infrigurare, e prima excursie in care nu iau nimic gros in bagaj, nici macar ceva cu maneca lunga.

Dimineata aflam de cealalta bucta de Ciresari zgribuliti in Costinesti: Flori, Eli si Alex. Fara sa spunem fugim la gara sa le facem o surpriza…uit tocmai ce era mai important, coordonatele pentru GPS, scoica din Florida calatoreste alaturi de mine de mai bine de 4 luni, parasin Danemarca si asteptand cu nerabdare cutia de Geocaching.

Ne intoarcem si auzim rasuflul greu al locomotivei ce intra in gara, alergam si trenul ne poarta din gara in gara pana in Costinesti, cu numai  1 leu 80 de bani biletul, iar panorama de nepretuit.

Turnul de televiziunea vegheaza strasnic peste Lacul Techirghiol, azi e gri. Ne agatam de convorbirea cu Flori si incercam sa gasim gasca pe plaja:” Acum mai bine de o ora baietii jucau fotbal pe plaja, iar Elion era zgribulita cu polarul pe ea.  Intr-o statiune permanent aglomerata, ne regasim prietenii cu mare bucurie. 

Desi e vant, iar apa este plina de alge, valurile ce le vad acuma imi dau de inteles ca in Eforie e doar joaca, ne avantam totusi sa chiuim si sa sarim impreuna.  Dupa masa ce imi va ramane pentru mult timp in memorie, reusesc sa ii conving sa mergem in Neptun sa ne incercam norocul in cautarea cutiei Geocache, casa pentru calatoarea scoica. Dupa ore de cautat in paduricea plina cu arbusti spinosi, mizerie si poluare, renuntam la a mai cauta. Cand nu ai un GPS outdoor, cu unul de masina poti sta frumusel acasa. Nu avem nici o sansa, chiar cu masuratorile mele de pe harta. Suntem, prafuiti, obositi si deznadajduiti dar totusi impreuna, ceea ce aduce totusi bucuria in ochii nostri.

In Costinesti mai mancam o data impreuna, la un restaurant cu vedere la mare. Starea in care ma aflu e deliranta si nu pot sa explic durerea de stomac ce ma tine ca o gheara, desigur raspunsul nu o sa intarzie sa apara, asistand la cea mai penibila situatie din viata. Starea de greata care o aveam, de la mancarea de la pranz, aviz mancaciosilor in alegerea autoservirilor, se agraveaza imediat ce Flori imi da doftorii, am speriat toata trupa. 

Urmatoarea noapte devine una alba si de speriat pentru Cristi care nu stie ce sa mai faca in jurul meu ca sa imi fie bine. Eu ma gandesc doar la nunta ce o sa vina, si la care vreau sa dansez si sa chiui. Racoarea urmatoarelor zile oricum compromite plimbatul timp indelungat.

Ultima zi insa e de plaja, iar culorile sunt clare si curate dupa ploaia din zilele trecute,  stelele cazatoare le-am vazut chiar din curtea complexului, iar acum admiram din nou plaja, acum mai pustie insa perfecta pentru o zi regulamentara de plaja.

In Eforie Sud avem ocazia sa vedem delfini zglobii dar daca nu aveam si confirmarea altcuiva, as fi crezut ca e o iluzie,  iar la intoarcere il reintalnim pe cainele ce il poreclim „Sadoveanu”, Cristi are tot timpul inspiratie la denumiri. Facem bagajul, ura si la gara.

 

Trenurile sunt pline, intarzierile sunt mari, noi ne urcam in primul tren spre Medgidia si de data asta tata e ghid pentru Complexul Sportiv si Centrul Orasului, eu doar completez .

Ma simt norocoasa ca am colindat si muntele si marea vara asta, si chiar pe bani putini si cu amintiri valoroase!

 

 

Hitchhiking cu trenul prin Europa ~ Perfect Tour and Rail Europe

Sunt in tren, plec spre Bucuresti Nord si nu-mi vine nici acum a crede ca in 2 ore si jumatate cat parcurge acum distanta Medgidia – Bucuresti nu am timp sa scriu nici macar un articol asa cum era pe vremuri.

Inchid ochii in bataia soarelui si incerc sa calculez kilometri parcursi in 22 de ani cu trenul. Pierd firul, sunt atat de multi si atat de multe amintiri precum un marfar cu 30 de vagoane incarcate ce merge neincetat spre o destinatie necunoscuta. Tot atatea apusuri ce anuntau trecerea unei zile minunate dar si numeroase rasarituri ce vesteau noi aventuri.

Gari lasate in urma de la fereastra unui tren grabit sau pastrate pentru totdeauna intr-o poza cu o constructie chic facutala repezeala inainte de fluierul conductorului ce pune trenul in miscare. Gari galagioase in plin sezon estival, sau gari uitate de lume in care asculti greierii uitati in noapte timp de cateva ore la schimbarea vreunui tren. Fiecare gara, oricum ar fii, are povestea ei, asa cum si eu le-am agatat in povestile mele de calatorie.

Cate excursii nu au alunecat pe sinele incinse ale trenului, sau prin nameti ca in povesti, asa e trenul, nu tine cont de vreme, merge Uuu Uuu uuu.  Si cate alte calatorii nu le-am parcurs de la umbra vreunui copac alaturi de personaje faurite cu mult talent de autori inzestrati „Trenul de Trieste”, „Anna Karenina”,”Apa pentru elefanti”. Am colindat lumea de jur imprejur acompaniata de acelasi „glas al rotilor de tren”.

Prima calatorie internationala a fost in Ungaria insa nu a fost singura data cand ne-am incumetat sa trecem granita tarii. Sfioase dar incantate la maxim. Budapesta si Salonic au prins un aer boem ajungand la ele cu trenul, admirand peisaje, descoperind noi gari.

Si uite asa ma pregatesc temeinic pentru o noua excursie. Sunt o fire organizata asa ca ma aflu la intocmirea planului.

Desi toate excursiile, calatoriile, drumetiile au fost intocmite si puse la punct, am un chef nebun sa rup tiparul si sa fac ceva iesit din comun. Cine m-ar acompania la un hitchhiking cu trenul, cu un rucsac, agenda si un GPS? Cu toate ca urmeaza o calatorie iesita din timp si spatiuprefer sa nu-mi bat capul cu bagajul. De ce sa ma constranga la ceea ce imi propun, dar agenda nu o voi lasa acasa. Voi avea in ea cateva puncte de reper scoase frumos in ordine, insa fara incadrare in timp si spatiu, iar paginile libere vor fi una cate una acoperite de furtuna stiloului ce va asterne peripetii, aventuri, povesti cu talc demne de o carte!

Numai o calatorie cu trenul poate sa imi redea personalitatea in adevarata forma si esenta, iar libertatea de a-mi alege ce destinatii vreau nefiind constransa de nimic cu siguranta va scoate chiote de veselie si tropote de entuziasm.

Trenul Moskova-Thessaloniki era tot timpul un mister in capul panoului de afisaj insa l-am strabatut deja o data in directia Grecia. Nu-i bai, de data asta fisez in gps niste cache-uri si pornesc in aceeasi directie. Pe urme vechi spre Sofia, unde voi poposi pentru mici descoperiri, aici, aproape de casa. Pentru ca aventurile adevarate incep cu bucurii mici.

Sofia imi aduce aminte de melodia cu „Sofia, your love is so divine!” asa ca imi acord cateva ore pentru a-i descoperi frumusetile dupa care o voi lua spre vest, traversand Serbia asa cum a facut si Mona in „Trenul de Trieste„.

Dunarea ma fascineaza de ceva vreme, asa ca imi continui drumul cu trenul spre nord-vest, spre tari in care nu am vazut inca malurile fluviului albastru, si de ce nu chiar izvorul, de unde apa-i involburata isi incepe parcursul de atatia si atatia ani. Germania, a carei istorie si geografie le-am cunoscut doar in manualele din scoala, atata timp scurs de atunci. Dortmund…Borussia Dortmund. Merita sa ma opresc sa vad un meci al campioanei si s flutur steagul galben-negru, o calatorie cu totul neconventionala.

Sunt foarte aproape de Danemarca, ce imi va aduce intotdeauna aminte de o perioada frumoasa, insa nu e timpul de aduceri aminte, asa ca ma agat de primul tren spre Franta, in sunetul melodiei „Berlin Calling”.

M-am hotarat sa fac Turul Frantei cu trenul lasand bicicleta deoparte. Salut garile si incerc sa exersez limba lor melodioasa cu cateva propozitii ce imi vin in minte, insa pastrand standardul pentru „la vie en rose”. Imi aduc aminte de locurile unde Edith Piaf si Marcel Cerdan m-au purtat cu povestea lor de dragoste ins aagenda imi atrage atentia sa vizitez si Nice, Toulouse si Biarritz, nu mai bine cat sa cobor la granita cu Spania si sa fac o baie in ocean. Fiesta ma asteapta asa ca schimb straiele si sunt gata. E cald iar Sagrada Familia (ce imi aduce aminte de jocul copilariei mele Globetrotter) imi surade cu cald din agenda ale carei file sunt acuma acoperite cu multe multe peripetii.

Insa zilele atunci cand faci ceea ce iti place, se scurg cu repeziciune asa ca vreau sa ma racoresc cu un traseu in Dolomiti . Consult mersul trenurilor si rucsacul mi-e pregatit pentru un traseu de dificultate, peisajele insa vor face nota de plata.

Acum insa simt ca a venit timpul sa merg cu trenul si sa strabat si alte zari ale Danemarcei, asa ca ma las furata de relieful ce se schimba permanent la fereastra trenului.

Vreau sa bifez ultimele planuri ce au ramas in asteptare pe taramul fermecat al celor mai veseli oameni de pe pamant (Top Forbes).  Vreau sa alerg un cros la Silkeborg, sa vizitez Odensse si sa fac legatura intre doua trenuri cu bicicleta, sa sounem intre Aarhus si Randers.

Malmo e doar la un compas de barza de aici asa ca pot parcurge linistita calea Norvegiei si al fiordurilor albastre si mai cu seama ale Aurorei Boreale ce sta in lista de asteptare de cate si cate zile deja.

Drumul de intoarcere trebuie facut printre lacurile incadrare de padurile dese ale Lituaniei si desigur asa cum am plecat de acasa pe urmele pasilor lasate in 2007, adica Polonia ce va aduce amintiri noi si activitati in premiera. Ola ne asteapta la bordul barcii cu panze.

Se pare ca excursia se apropie de sfarsit insa am adunat in tolba atat de multe povestiri incat pot scrie o carte.
Valorific orele ramase pentru a scrie macar articolul ce cuprinde o calatorie cat pentru o viata: rasfat pentru suflet, antrenament pentru organism, o tolba plina de experiente, comori, fotografii si multe povestiri de spus mai departe.

Calatorie in care nimic nu este batut in cuie, ma dau jos acolo unde picioarele vor sa umble, ma urc in primul tren pregatita pentru ceva nou ce asteapta descoperit: hitchhiking cu bilet, insa nu pe 4 roti ci intr-un sunet ametitor de vagoane purtate pe sine. Glasul rotilor de tren ce insoteste de 22 de ani fiecare calatorie de-a mea…file de poveste.

Dar iata peronul de la linia 6 a Garii de Nord, se pare ca trebuie sa ma trezesc din vis si sa imi fac bagajul pentru calatoria ce tocmai am pus-o la cale.

Drum bun calatori!!

PS: …Si iata, dezvalui ocazia ideala de a-mi pune la punct o vacanta ideala, ce nu poate fi altfel decat cu trenul. Concursul organizat de cei de la Perfect Tour si Rail Europe care pun la cale la fel ca mine un plan maret. Colectioneaza biletele de tren de la Perfect Tour de acum inainte pentru a-ti aduce aminte de vacantele cu trenul de la Perfect Tour indiferent de sezon.

Night biking, Night Geocaching, Outdoor sleeping – May-June 2012

Pentru ca variantele de vizitare se imputinau pe zi ce trecea, in verva mea de a vedea cat mai multe, o idee  mi-a rasarit stralucitoare in mintea care intotdeauna planuieste ceva.

Aveam deja la activ o luna si jumatate de biciclit si descoperit orasul, si ceva antrenament cu dealuri si vai, iar harta orasului o stiu si acum cu ochii inchisi. Ne urcam pe biciclete si pornim la intamplare, pe drum ne hotaram sa coboram sa vedem marea noaptea, din pacate in perioada in care luna nu binevoieste a se arata. Inca de pe vremea cand ziua era scurta, si ma intorceam de la concertele de la music house pe intuneric, mi-am dat seama ca Licuriciul meu aluneca mai usor pe stradute, metamorfozat fiind la lasarea serii.

Asa ca in linistea intunericului, intr-o seara de vineri cand toate bicicletele coboara spre centrul orasului, am coborat si noi. Daca nu ai incercat inca sa te lasi cuprins de linistea de pe stradutele ce se indeparteaza usor de centrul vibrand al orasului, nu mai sta pe ganduri.

In apropierea parcului Mindenparken, un iepure se ia la intrecere cu bicicletele noastre, pana la urma se pierde in intuneric. Intuneric ce se asterne ca o patura iar copacii par ca cei din povestea cu Hansel si Gretel si prind viata.  Arunc o privire spre mare, insa nu pot sa disting nimic. E adormita si nu se aude nici un val, chiar daca cobor pana la nisip. Fiind atata intuneric, nici camera nu face fata.

A doua escapada nocturna pe doua roti, este in febra examenului de final, cand ies cu Vivi sa ne racorim in ploaia si aerul rece de afara. Din nou stabilim pe drum destinatia, de data asta alegem sa descoperim Lacul Brabrand in adancimea intunericului.  Ploaia marunta pulverizata pe fata este atat de benefica pentru procesul de creatie in finalizarea eseului, iar linistea ce domina in mare parte aceasta tara ma fascineaza.

Nu mai e nimeni asa de curajos ca noi, dar nu ne pasa, cantam si povestim „Strangers in the night, exchanging glances, strangers in the night, what were the chances…”amintiri de neuitat. Ne clatim ochii in luminitele reflectate in apa linistita a lacului ce in noapte pare mai grandios, iar intoarcerea o facem lin pe stradutele acestui cartier minunat cu casute si gradini frumoase.  Imi pare rau ca nu am luat si niste coordonate si GPS-ul sa descoprim niste cutiute bine ascunse in noapte insa ideea nu va ramane pierduta in noapte.

Asa ca dupa febra examenului si in perioada cand soarele abia se indupleca sa apuna, cu seri caldute si miros de flori ii angrenez pe Ola si Koko la o plimbare in exclusivitate. Nu ai uitat in doua randuri, cititorule, ca am chef de night geocaching, asa-i? Stiind ca e greu cu convinsul, fac planul bine pus la punc, trebuie sa incropesc ceva misterios, iar in cautarea cutiutelor in stadiul virtual gasesc ceva super tare, asa ca notez coordonatele, ii intreb data de nastere, iau un pachet de biscuiri si pornim la drum, putin dupa miezul noptii.

Misterul este ca clar, inca nu stie nimeni de ce am intrebat data de nastere, asa ca zambesc pe sub mustati. Incepem cu prima si cea mai apropiata chiar la poarta de iesire din camin, pe care Ola o stie deja, insa traseul bine aranjat ne va duce in cartierul alaturat Viborgvej, supranumit de mine Calendarul.

Desi distanta nu e mare, poposim la fiecare coordonate, iar la unele fara succes, asa ca pierdem ceva vreme invartindu-ne in jurul vreunui stalp, parc sau gard. Insa cel mai mic cache, il gasim, il si ratacim in iarba cea mare, insa ne veselim de minunatia cu magnet.

Intr-un final ne raspandim pe stradutele unde ziua ta poate fii cand iti doresti tu, asa ca pe rand ne serbam ziua, si profit de ocazie sa ii serbez ziua in miezul verii si lui Criss. Junevej, Septembervej, Januarvej si Decembervej o minunatie de cartier. Vreau si eu o casa aici, pe septembervej la numarul 30.  Fiind in plin sezon de nopti albe nu la figurat ci la prpriu, intunericimea nu este asa de adanca, asa ca pasarile incep sa cante, Ola de bucuria surprizei mai ca plange iar eu langa ea nu mai am mult. Cerul e portocaliu ca rochia mea de la banchet asa ca nu imi e greu sa imi dau seama ca nu mai e mult pana la rasarit. Cartierul e adormit inca, singura miscare fiind facuta de fata care lasa ziarele la poarta. Noi ne indreptam cu pasi agale spre camin, iar in amorteala diminetii ma minunez cum a trecut de repede noaptea asta. Nu pot sa ratez asa o ocazie de rasarit in Danemarca asa ca ii conving pe cei doi sa urcam si dealul Hasle Bakker si sa il asteptam pentru cateva minute intr-un ametitor ritm de afterparty.

Si sa continuam in acelasi ton serile calde de iunie, ce amintesc clipa de clipa scurgerea unui semestru si intoarcerea acasa noi fetele nu mai contenim cu povestitul si cu rasul. Cineva suparat si-a abandonat patul langa terenul de volei, care ne ademeneste sa stam ca o sezatoare, din vremea copilariei, asa ca il transformam pe data in cazemata, il blindam cu paturi si perne si ramanem afara. Chicotim ca trei scolarite si nu ne vine a crede ca este si asta o ocazie unica, asa ca tragem de ore tarziu in noapte.

Dimineata ma trezesc in bataia racoroasa a vantului, din visul in care eram la malul marii si apa rece venea la picioare. Deschid ochii si vad crengile scuturate in adierea vantului, iar norii maturati usor pe cer, nu-mi vine sa cred ca nu sunt la mare. Imi amintesc un vis la fel de viu prin culori, de fix un an, 6 aprilie 2011 ma veselesc si mai lenevesc 5 minute.  Terenul de volei ne asteapta la joc asa ca nu lenevim toata ziua. Micul dejun il pastram in acelasi ton, pe masa de tenis iar seria activitatilor nocturne planuite ia sfarsit.

Insa vom mai zabovi cu cateva petreceri ritmate in stilul anilor 80 inainte de a parasi tara.