Believe in yourself and you will succeed! Follow your dreams and you will be happy!

Posts tagged ‘ploiesti sud’

Pe urmele toamnei tarzii pana in Cheia 5-6 Noiembrie 2011

Plecam in excursie bine pregatiti, cu planul bine pus la punct si dupa ultima strigare facem prezenta in Gara de Nord. Iar fac parte din categoria organizatorilor insa de data asta se alatura si tata, care a mai batut cararile prin zona Ciucasului cu multi ani inainte asa ca sunt mai relaxata.

Aceiasi Ciresari dornici de aventura se arata veseli la plecare: Irina, Flori, Elly, Cristi, tata si Manoliu, asa ca hai si-om mere spre Ploiesti unde avem sa schimbam trenul din scurt spre Maneciu, cu un personal din colectia muzeului de istorie in care distractia s-a pus in miscare.

In acelasi timp ni se porneste si apetitul asa ca de la etajul vagonului old style ne scoatem pachetele la schimb, saratelele facute de Cristi de cu seara, cornurile facute de Nonuca cea grijulie, fructe si toate bunatatile. Admiram privelistea, radem ascultam muzica si numaram statiile. Nu uitam sa salutam pe nimeni.

Da stiu nu am atata haz povestind ceva parca din alta viata, atata timp cat am cautat si in gaura de sarpe postul scris atunci in verva excursiei. Ca sa nu mai zic si faptul ca nu mai gasesc nici harta si biletele de la muzee, mi se rupe sufletul.

Costul biletului a fost de 17,5 Ron, la care adaugam cativa lei pentru drumul cu maxi-taxi pana in Cheia. Toate au mers conform planului , dupa ce am telefonat dupa cazare din tren, bagand-o la ianintare pe Irina, ne-am luat masa relaxati in gara in atmosfera de poveste ce prevestea un weekend cu soare si temperaturi ridicate pentru un inceput de noiembrie.

Ne-am urnit cu maxitaxiul pe serpentinele de Cheia in care veselie insa numarul acestora a fost suficient sa ne anihileze pe rand, coborand cam ametiti in cautarea cazarii.

Tata stia din ce parte pornesc traseele asa ca din casa in casa si cu mult noroc gasim Vila Bursucul ce va fi doar a noastra weekend-ul acesta. Desigur cu tot cu compania celor doi pisoi marca Garfield.

3 camere, se face imparteala si pornim pe primul traseu profitand de vremea buna de afara. Analizam harta si alegem traseul cel mai lung dar accesibil: Cheia- Valea Berii- Cabana Ciucas- Muntele Rosu- Cheia, intoarcerea fiind in functie de timp si temperatura.

Mergem o bucata pe sosea, mai scurtam prin padure, trecem de grupul liceenilor excursionisti si ne insiram indian pe traseu pana pana ne despartim de sosea in favoarea drumul forestier pe Valea Berii.

Desi urcusul nu e greu, ma resimt insa sunt foarte bucuroasa ca respir aer curatde munte si de sunetul continuu al Berii ce curge la dreapta noastra. Mai facem cate o pauza de mancare pentru ca suntem exhipati in rucsac, fie cate o pauza de apa, fiind pe traseu si cismele cu apa de izvor ne invioram cu un cantecel si urcam cu spor.

Mergem o portiune singuri apoi vom intalni foarte multi excursionisti cu biciclete, pe jos iar cei mai nesuferiti sunt cei cu masinile ce ne prafuiesc si ne rapesc aerul curat de care ne bucuram, toate gandurile negative le indreptam spre ei.

Uitam cu desavarsire ca in traseu era specificata portiunea de urcus sustinut si ne poticnim cu rasete de dificultatea lui. Sa nu uitam ca toamna a fost destul de agitata pentru toti iar Flori va pleca in cantonament luni dimineata, asa ca energia este dramuita la sange.

Ultima oprire o facem chiar in penultima curba ce ascundea platoul si liziera de padure unde descoperim primele urme ale zapezii, e inca cald afara asa ca pana aici am urcat in hanorac. Ne bucuram de cei doi bulgari si ne grabim sa prindem echipa din urma. Mai facem cativa pasi si chiuim la unison la zarirea cabanei Ciucas. Vantul ne acapareaza asa ca facem intrecere cine se echipeaza mai repede.

O priveliste superba cu un soare la apus imi va aminti intotdeauna de minunata cabana Ciucas si de masivul ce isi inalta varful in spatele aceteia. Cei ce stau bine cu cronometrul sunt deja pe culmea lui, noi ne multumim sa il vedem in zare si ne gandim la „de departe vezi aproape”.

Luam o gustare privim si nu ne saturam, vizitam cabana ce freamata de lume, ce o asemuim unui butoi captusit cu blanuri , nu ne saturam sa vizualizam amintiri depanate de tata, dar soarele coboara si o luam din loc.

Stabilim intoarcerea pe la Muntele Rosu si nu pierdem nici un minut. Punctul de unde se bifurca traseul este putin mia jos de fantana Prof. Nicolae Ioa, unde alimentam sticlele si desi lumina e deja difuza printre copaci, stau linistita, cararile sunt tropotite de multi montaniarzi.

E traseul usurel, fiind mai mult coborare insa cu totii stim ca solicitam alti muschi, efortul e acelasi.  Grabim intr-atat cat sa prindem apusul in splendoarea lui. Muntele Rosu este rosu datorita apusului, ne-a convins, ne uitam la jocul norisorilor rozalii ce incearca un dans al serii. Cortina se trage, masivul isi stinge lumina, si constat ca e primul traseu ce il finalizam pe intuneric.

In graba bagajului am uitat tocmai frontala, m-a asteptat cuminte pe birou. Degeaba, ea nu a prins fascinatia inserarii si a necunoscutului.

Pentru a nu ne auzii pasii ne punem pe cantat de-a binelea. Avem noroc, coborarea se face pe o sosea la fel de veche ca si trenul cu care am venit, gropile ne surprind la fiecare pas. Drumul mai este luminat din cand in cand de cate o masina intarziata.

Repertoriul e mare, drumul de asemenea asa ca suntem un grup de licurici cu telefoane si cu frontala lui Cristi ce isi mai palpaie ultimele resurse de la Lacul Rosu. Luna nu ne lasa la greu asa ca straluceste printre ramuri. Stele sclipesc printre nori de vata, luminile se vad tot mai aproape, intram in Cheia. Pasul ne e mai sigur, intram pe straduta si suntem veseli.

A fost o zi plina. sportiva in care picioarele si-au facut datoria din plin, ne descaltam greoi de bocanci. Cu toata oboseala nu ne cuibarim in pat fara cina asa ca atata timp cat noi ne ocupam de motani, Manole se va ocupa de tot: facut masa, pus masa, strans masa inclusiv fiertul vinului.

Inca e veselie mare, se va stinge odata cu lumina, si cu somnul adanc in care alunecam cu totii. Cand ne-am fixat trezirea la 6:30 ne-am subestimat oboseala. O amanam mult, suntem si nehotarati in legatura cu traseul. Plecam cam cu stangul insa plecam, traseu scurt, zi de asemenea, autobuzul pleaca devreme.

Pornim in traseul ce inconjoara statiunea sunt uimita pentru a doua oara de culorile fascinante ale toamnei. E primul traseu ce il parcurgem toamna, prima drumetie in acest minutat anotimp. E o cromatica ametitoare in jur, copaci ce imbraca haine diferite, la fel ca oamenii. Unii sunt in culori vii, altii trec spre strident, dar marea majoritate sunt aramii.

Mergem la pas prin Cheile Cheitei il avem si pe Brebenel Cheita alaturi asa ca urmatorul popas va fi la Manastirea Suzana, M.Criss si-a propus sa doboare recordul la SS-uri asa ca trece de la unul la altul.

Am asistat putin la slujba, analizam curtea, cele doua antene ce asista pasnice de atatia ani si ne hotaram sa ne grabim spre muzee. Primul este cel de Antropologie Francisc Rainer, si banuim ca este acelasi cu statia autobuzului 139. Ai parte de o incursiune in transformarile omenirii, a fizionomiei si de o colectie de cranii. Cladirea e rustica, cu etaj si poti sa iti analizezi si bioritmul, foarte modern echipata, ne lasam gandurile pentru posteritate si schimbam atmosfera in Muzeul „Flori de mina” cu pietre pretioase si semipretioase, cu o sala lunga si cam atat. M-a impresionat totusi paleta larga de suveniruri, desi vederi mi-a fost tare greu sa gasesc in toata Cheia, insa am niste carti de joc cu flori minunate.

Nu mai pierdem timpul care e masurat la secunda si ne luam bagajul, facem cale intoarsa pe aceeasi vreme frumoasa, ireala parca. Tata nu conteneste cu povestitul si ii fac o poza chiar cu cabana unde au fost cazati in tinerete.

In acelasi joc al culorilor atipesc in masina nu inainte de a stabili ca ne dam jos la baraj, sa mai punctam un traseu pe lista de obiective.

Desi aproape, a trebuit sa ocolim ceva pana sa reusim sa pasim pe el. Stiu ca este faimos pentru faptul ca e cel mai inalt baraj de pamant, peisajul ne lasa fara cuvinte. Oglindirea cerului in imensitatea apei imi impresia de ireal, toate culorile toamnei scaldate in albastrul toamnei, si sufletul isi gaseste linistea in dansul acesta al culorilor.

Pur si simplu obiectivele acestei excursii au fost atinse, iar din ele s-au multiplicat cercuri, cercuri ca si cum ai fi aruncat cu un bolovan in apa. Toamna e un anotimp superb sa calatoresti. Lenes ne-am plimbat pana la gara analizand stilul acesta de a imbraca casele in solzi de lemn de diferite culori. Am facut recapitularea in varf de deal la un restaurant apoi linistiti am reluat drumul caii ferate Maneciu- Ploiesti Sud-Bucuresti Nord.

Am pastrat traditia pozei de final si uite ce a iesit!

PS: Atat de multe cuvinte pentru doar doua zile, si totusi cred ca am omis destule detalii, insa atunci cand nu voi mai avea nevoie de foaia buclucasa cu postul scris dupa excursie, va iesi singura din ascunzis.

Fie ca toate excursiile tale sa iti imbogateasca sufletul!

 

Reclame

Plan excursie Cheia (Judet Prahova) 5-6 Noiembrie 2011

Dragi Ciresari,

Voi stiti ca eu sunt aglomerata si tot timpul pe picior de plecare asa ca imi este iertata intarzierea in legatura cu planul.

S-a stabilit cu greu locatia: Cheia (aici puteti gasi toate detaliile despre statiune)

Plecarea va fi in ziua de Sambata dimineata, ca sa terminam vineri seara cu bagajul ( a se intelege serviciu, cursuri si calabalac)

Variante de a ajunge acolo sunt urmatoarele:

-autocar Buc N- Cheia 7:30- 10-15 (cu variante din Autogara filaret si Basarab, trebuie sa facem si rezervare in cazul asta, nu stiu inca pretul.)

-tren cu schimbare in Ploiesti dupa cum urmeaza: Pret … A 1655 Bucuresti Nord Ploiesti Sud Ple Sos 07:30 08:12 00:42 59 Clasa 1 Clasa 2 P 3461 Ploiesti Sud Maneciu Ple Sos 08:20 10:25 02:05 51 Clasa 1 Clasa 2 cu un pret de: 11,6 Lei. 

Varianta a doua, ar fi mai mult indragit de acei Ciresari cu adevarat!

Din Maneciu desigur trebuie sa ne deplasam pana in Cheia, insa putem sa ne oprim putin sa aruncam un ochi imprejur (asta necesita bagaj usor avand in vedere ca avem si doar 2 zile).

Ca obiective turistice ar fi:

-Muzeul de Antropologie „Francisc Rainer”:

-Muzeul de istorie şi etnografie locală din Măneciu-Ungureni (in incinta caminului cultural) -Monumentul Eroilor din Măneciu Pământeni

De aici trebuie sa plecam spre Cheia cu ceva maxi-taxi. Inca nu am gasit o cursa regulata ce sa isi afiseze programul online, dar cu siguranta nu sunt rupti de lumea asta si exista ceva.

Iata ca am sapat mai bine si exista microbuz la 11:30 (facem jumatate de ora) In cazul in care nu avem rabdare la fel ca la Lacul Rosu vom gasi o alta varianta.

Bun am rezolvat transportul, acum sa vedem de cazare. Este un site foarte diversificat, de unde am selectat cateva pensiuni.

Pretul la camerele duble este de 70 Ron.Aici toata gama de detalii. O sa va dau si poza cu schita, daca vreti si altceva astept sugestii.

Au mai ramas de stabilit cateva trasee cat sa acoperim cele doua zile ce vor zbura foarte repede.

Variante avem foarte multe, accesibilitatea este mare in orice sezon, Asa ca pentru o schita completa si o imagine de ansamblu a excursiei va las ciornele si harta. 🙂

Sper sa fim intr-un numar colorat si vesel ce va adauga poveste Grupului Ciresarilor.

PS: Intoarcerea duminica dupa-amiaza: P 3464 Maneciu Ploiesti Sud Ple Sos 16:25 18:37 02:12 51 Clasa 2 A 1656 Ploiesti Sud Bucuresti Nord Ple Sos 20:55 21:38 00:43 59

PS2: Adaug Barajul Lacului Maneciu pe lista must see!! 🙂

LAST PS: ASTEPT INSCRIERI SI PROPUNERI, de data asta a r fi bine sa vorbim de cazare inainte de a pleca din gara din Bucuresti, asta ca sa folosim timpul la maxim, sa nu pierdem vremea pe acolo.

Predeal- Brasov via Masivul Postavarul 28-29 August 2010

Am stabilit ca si vara trecuta sa facem un traseu de lunga durata la munte, Vali s-a aratat incantat asa ca s-a alaturat si el.

      Postavarul ramanea in fiecare an nefacut, asa ca anul acesta a ramas in cap de lista alaturi de Canionul 7 scari, care din pacate se va reprograma din cauza vremii nefavorabile.

            Pentru a ajunge dis de dimineata in Predeal trebuia sa plecam cu trenul de Oradea la fel ca in anii trecuti, numai ca eu fiind in Bucuresti trebuia sa ies inaintea lui la miezul noptii, Vali fiind in Buzau, era in drumul trenului. Pentru a nu incurca planul am plecat dupa serviciu la gara pentru a prinde ultimul tren spre Ploiesti Sud, acolo urma sa am de asteptat 3 ore.

            Gara fiind cam uitata de lume si de renovare ma gandeam doar sa fie ok cele 3 ore, in caz de ceva facusem deja planul sa ma duc la fetele de la casa sa le rog sa ma lase sa stau si eu la ele pana vine trenul.

            Gara fiind plina de vagabonzi intinsi la somn, am iesit afara si am ales o banca mai departata de petrecaretii cu muzica populara in miez de noapte.

            Pana sa-mi pun planul in aplicare se aseaza un batranel pe banca si se baga in vorba, desi eu nu raspundeam nimic, el continua; “ca stie o baba care a lucrat in Irak si cauta menajera careia sa ii lase casa, salariu 8-9 milioane, carte de munca, si are catamai vila, a lucrat la viata ei si are pensie 40 de milioane…”la un moment dat dupa atatea baliverne l-am repezit cu oferta lui cu tot, si a plecat, dar nu trecuse doar vreo jumatate de ora, asa ca mai aveam de asteptat.

            Nu peste mult timp se mai aseaza cineva pe banca , si se apuca sa sudeze tigari, si sa citeasca adevarul de seara, peste umarul lui cu coada ochiului am citit si eu titlurile si ce era scris mai mare.

            Desi erau destui dubiosi care se perindau prin gara, planul meu era sa nu atrag atentia cu nimic asa ca priveam usor incruntata in departare.

            Cred ca mai trecuse o ora si jumatate cand se mai aseaza cineva pe banca, si mai ramane un singur loc liber. Eu cu rucsacul in brate privesc acele ceasului din gara, ma gandesc la tata care sigur doarme in tren, la Vali care urma sa se urce in tren, cand cei doi de-o parte si de cealata a mea fac schimb de ziare: 2 adevaruri de seara Craiova si Bucuresti, si incearca sa faca conversatie. Ultimul venit spune deodata ca trenul de Oradea are de obicei intarziere de 1-2 ore. Contrariata ii spun ca nu e posibil pentru ca in Buzau a ajuns bine, tocmai vorbisem cu Vali si imi spusese ca a ajuns timpuriu, asa ca daca tot intrasem in vorba ii imprumut si eu ziarele, am parcurs toate titlurile apoi am completat si integrama si tot mai era timp berechet, cand ce sa auzi?!

            Cei doi se pornesc la povestit, iar in timpul ramas am facut o calatorie in  jurul lumii mai cu trenul, mai pe jos, mai in interes de serviciu. Asa ca am aflat de primul venit pe banca ca venea dintr-o excursie de 10 zile in Europa cu cortul,iar de celalalt ca a plecat cu Rompetrol inca de pe vremea lui Ceausescu in Irak, Egipt, Maroc, Istrael etc, sa lucreze la constructia de rafinarii. Vazand ca sunt oameni de treaba m-am bagat si eu in vorba unde eram in cunostinta de cauza cum ar fi Olanda, Polonia, Ungaria, Turcia si pe unde am mai fost si eu. Cel excursionist era inginer la CFR, pleca spre Brasov cu acelasi tren. Din muntii din tara am cazut la intelegere ca Fagarasul merita locul I, stia toate cararile, cabanele, pentru ca era bagat in mai multe asociatii gen Roza Vanturilor si Christian Tour, asa ca vorbea in cunostinta de cauza. Cu povestile despre ghetari, canguri, camile, aurora boreala timpul a zburat asa ca nici n-am vazut cand se facuse ora sosirii trenului , doar am sarit de pe banca cand fata de la informatii anunta deja intrarea in gara.

            In tren am facut sedinta cu tata si Vali, pentru ca la meteo anunta vreme urata pentru duminica, am schimbat planul si am stabilit sa facem traseul mai lung si mai dificil sambata cat o sa fie vreme buna, adica: Predeal- Postavarul- Poiana Brasov- Brasov.

            Pentru ca mai era putin pana la Predeal, trenul aglomerat loc pe loc, nu am putut dormi dar macar am stat cu ochii inchisi, somnul sarise de la asa excursie in jurul lumii.

            Am ajuns in Predeal cand se luminase deja, insa oamnei cu cazare nici gand. Dupa mult umblat am gasit un apartament cu 150 ron, la Vila Smaranda, foarte mare, ne-am lasat bagajele si am pornit pe traseu.

            Traseul pana la Poiana Secuilor il stiam pentru ca il mai facusem, dar cum m-am pus pe povestit am trecut de indicatorul spre Trei Brazi, si a trebuit sa ne intoarcem apoi o bucata de drum. Dupa ce am trecut de Poiana Secuilor am intrat pe traseu necunoscut si de asemenea neumblat. Vedeam de joc unde trebuia sa ajungem, dar mai aveam de mers destul pentru ca trseul era de 4-5 ore.

            Vali era locomotiva iar eu cu tata mai schimbam locurile din cand in cand. Pe drum am facut o burta de mure, din 2005 de cand am fost pe Muntele Mic nu am mai mancat afine, asa ca m-am multumit cu ce am gasit.

            Am mers cu spor fara pauze pana cand istoviti de atata mers, soare si traseu neumblat , ne-am pus jos si am mancat desi nu ne era inca foame, cand ne-am ridicat am pornit mai cu spor, parca era ca noua. Traseul a intrat de-a binelea in padure si au inceput serpentinele. Marcaj dunga galbena . Odata cu padurea si cu altitudinea am mai scapat sieu de grija cu ursul. Pe langa tufisurile de mure mai vedeai din loc in loc cate un”gem”  de mure lasat in drum.

            Poze nu am facut ca anul trecut, nu multe dar frumoase si alea cateva, camerele au facut fite din cauza acumulatorilor, noroc cu telefonul lui Vali ca am mai facut cateva, dar mergand in mare parte prin padure nici peisaje nu erau doar cand mai ieseam la vreun luminis, si vedeam intotdeauna de unde am pornit, distanta se marea, iar Predealul ramanea din ce in ce mai mic, am avut noroc de vreme bune iar cerul a fost tot timpul senin.

            Dupa bucata cu balarii am ajuns la cabana Salvamont , cele doua telecabine, de aici drumul era deja cunoscut pana pe Varful Postavarul (1799m). Mi-am adus aminte din tabara din clasa a X-a cu profesorul Furtuna, cand am mai urcat aici. Lume multa in papuci, sandale, bagaj putin ca la plimbare. Privim inapoi si vedem de unde am pornit, nici noua nu ne vina sa credem, cei ce urca cu telecabina habar nu au ce inseamna Varful Postavarul.

            Apre problema apei,cele trei sticle ce le-am avut s-au golit deja din cauza drumului, soarelui, oboselii, iar susur de izvor nici nu se aude, pe drum pana aici nici atat. Mor pe afaceristii astia care fac afaceri cu jumatati de apa, la munte, asa ca de la telecabina nu am aflat de existenta vreunui izvor. Coboram la Cabana Postavarul cu gandul ca e imposibil sa fie o cabana construita in lipsa unui fir de apa. Cand colo cabanierul ne spune si el ca e apa dar u e potabila, si ca au de vanzare (tot la jumatate). Asa aberatie nu am auzit pana acum, la munte sa nu fie apa potabila, daca nici aici nu e in orase ce sa mai fie?Numai gandul ca nu avem apa ma chinuia, un omulet care urcase cu telecabina, auzindu-ma vaitandu-ma de apa, imi ofera din sticla lui.Asta da gest de montaniard. N-am facut doi pasi de la cabana si hop ce sa vezi? Catamai izvorul de apa, amenajat frumos, am alimentat si am pornit in continuare. Trebuia sa ajungem in Brasov.

            Din Poiana nu-mi aduceam aminte nimic, dar mi-a placut mult, parea familiara, pe lac era chiar o familie de lebede. Spre Brasov am mers o perioada pe langa sosea, apoi am mers pe drumul vechi al Poienii, care ajungea la Pietrele lui Solomon. Pe traseu pe aici mai erau oameni ceea ce e bine, mai face lumea miscare in weekend, erau chiar foarte multi cu biciclete.

            La Pietrele lui Solomon, o atmosfera foarte placuta de vacanta. Mi-a placut cum era amenajat cu gratare, mese, scaune, si lumea venita la picnic. Este chiar si Ratb care ajunge aici, asa ca poate ajunge oricine.

            Picioarele mergeau singure deja, eram obositi, am mers ceva drum dar am hotarat sa luam RATB-ul pana la gara pentru a fi siguri ca prindem ultimul microbuz spre Predeal. Eu am atipit imdiat, s-a resimtit oboseala, iar in microbuz am dormit de-a binelea.Am ajuns pe intuneric la ora 9 la vila, cerul era deja innorat.  Am facut iar calculul si am trecut de 50 de kilometri parcursi pe jos.

            Pentru ca vremea n-a tinut cu noi duminica, dupa somnul de revenire, si relaxare am pornit spre Bucuresti, iar tata a rams in Predeal sa o astepte pe mama, sa plece amandoi la Oradea. Traseul cu 7 scari a ramas pe data viitoare.

            Fiecare traseu e o lectie de viata. Acum parca am alte picioare.