Desi ocupata pana peste urechi si intr-o continua miscare, aveam un dor mare de a citi beletristica, asa ca am luat de acasa cartea cu gandul ca o sa citesc printre picaturi. Nu au trecut doar cateva pagini pentru a o indragi si a o lua cu mine in geanta peste tot valorificand apoi fiecare minut prin a derula filele.
Cartea este scrisa in stil politist, subiectul fiind tesut in jurul a doua tablouri de mare valoare un Goya si un Rembrandt gasite dintr-o intamplare de un grup de vecini intr-o dimineata friguroasa de iarna, ascunse intr-un scrin, in holul in care o teava de calorifer cedeaza in miezul noptii.
Oameni simpli, trecuti de varsta tineretii, fara mare legatura in afara bucatariei si a baii comune ce o imparteau. Intamplarea insa ii leaga foarte mult, imaginatia fiecaruia zburdand in afara granitelor, fiecare punand in seama tablourilor gasite indeplinirea tuturor viselor: casa in Anglia, vacante in Los Angeles, expozitie de sculpture etc. Totul decurge normal pana cand zgribuliti si stresati de idea disparitie tablourilor adorm in hol, surprinsi de Valcu cel de-al saselea din hora, vecinul care in noaptea incidentului nu era acasa, si care dimineata a venit sa-si ia bagajul sa plece in concediu.
Din dimineata aia, incep problemele prin faptul ca toti cei implicati in impartirea castigului de pe urma tablourilor , cad pe rand rapusi de cianura. Cercul suspectilor se micsoreaza pana la ultimii doi: Melania si tanarul sculptor Matei, acesta din urma obsedat fiind de aceasta idée se imblonaveste si este internat la ospiciu.
Ceea ce mi-a placut mult de tot la carte este modul in care autoarea subliniaza anumite detalii in carte urmand ca apoi sa rastoarne situatia total si sa iti arunce apoi alte detalii indispensabile. Asadar in primele capitole cand cei 3 mor din cauza cianurei, Melania este pusa in lumina suspectei, ea fiind cea care vine cu ideile de ascundere a cadavrelor, secvente de-a dreptul comice: Panaitescu primul care a cedat a fost declarat la “Militie” drept sinucis, apoi domnisoara Scurtu drept disparuta, dar ingropata in acelasi cosciug cu Panaitescu, in cele din urma Popa transformat intr-o statuie de catre Matei, la ideile Melaniei. Ultima intamplare cand Matei este convins ca Melania i-a omorat pe rand pe toti si ca el este urmatorul o ia razna, tot la ideile batranei.
“Militia” va insoti toate paragrafele inca de la primul caz, incercand sa demaste criminalul si sa opreasca sirul mortilor, insa nicaieri nu a gasit probele necesare sa acuze pe nimeni, toti colocatarii sunt supusi interogatoriilor, insa fara nici un rezultat.
Ceea ce este foarte evident in carte, este faptul ca zambetul femeii cu evantai, unul din cele doua tablouri i-a furat gandurile Melaniei care este acum in stare de orice pentru a-l obtine. Prima parte a cartii: “Cianura pentru un suras” se incheie cu succesul domnului maior Cristescu de a demasca criminalul, Valcu, colocatarul plecat in concediul, si aceasta cu o minte diabolica, cu un plan foarte bine pus la punct, criminalul de la distant foarte bun cunascator al mintii ascutite a Melaniei, facuta complice doar prin faptul ca zambetul fem
eii ii fura linistea sufleteasca, toata atentia ei fiind atintita asupra modului in care sa faca rost de tablou. Melania ramane in foarte bune relatii cu maiorul Cristescu, de la aceasta intamplare.
Cea de-a doua parte: “Buna seara Melania!” cuprinde planul personajului principal de a-si insusi tabloul cu pricina. Desi m-a fermecat de la inceput, Mirciulica, motanul Melaniei are si el un rol impresionant in toata opera. Motanul este cel ce o insoteste in toate actiunile pe Melania. Un motan istet si gurmand pentru ca asculta povesti de Ion Creanga, Petre Ispirescu in fiecare seara si mananca impreuna cu batrana fondante si rom.
Mintea ascutita a acesteia, mi-a dat de inteles pana la sfarsit ca a fost in stare sa isi pastreze doua personalitati total diferite, fara a da banuieli nimanui in afara de maiorului Cristescu, care pana la final simte ca isi pierde cumpatul, neputand gasi nici o proba incriminatoare, avand in schimb atatea indicii. Incepe sa aiba indoile in privinta capacitatii lui de a rezolva cazuri, si tinzand sa creada ca batrana a facut planurile perfecte fara a-I scapa nici o proba. Melania in conversatia ei cu motanul, a reusit sa puna la cale un plan fantastic prin care sa intre in posesia “femeii cu evantai” si prin iscusinta gandirii reuseste sa convinga trei oameni , fara a o cunoaste, sa puna planul in aplicare, acestia urmarindu-si interesele lor respective sa scape de politie fugind din tara.
Prin gandirea multilateral dezvoltata, Melania, da dovada de absolute toate calitatile: reuseste sa convinga, reuseste sa nu dea de banuit cu nimic, reuseste sa sugereze la momentul potrivit fara a fii suspectata, reuseste sa conduca actiunile in directia in care vrea ea intotdeauna, sa improvizeze sis a foloseasca ocaziile prielnice pentu a reusi. Cu toate acestea, planul nu ii va reusii, cu toata iscusinta si perseverenta, ceva ii scapa. O persoana cu multa putere de convingere prin personalitatea ei blanda, cuminte, confesandu-se cu motanul, delicate 
si o gazda formidabila, a reusit sa convinga pe toata lumea in afara de maiorul Cristescu, care ajunge sa ii cunoasca toate siretlicurile, toate colturile sufletului, neintelegand totusi cum a putut un tablou sa ii fure atat de mult mintile, punand la cale atat de bine planul sustragerii panzei.
Ziua in care il sarbatorea pe Mirciulica, implinind 6 ani de impartasit casa si sentimentele, este ziua in care Melaniei Ii este demascat planul printr-o singura proba, greu gasita de maior: o poza declansata pe filmul cu detalii din muzeu, facuta din pura intamplare chiar de sarbatorit.
Melania un personaj cu atata putere, cu atata control asupra sentimentelor sale, asupra celor din jur, o fiinta ad-mi-ra-bi-la, prin istetimea mintii sale, prin comportament si intamplari la care ia parte. Un personaj cu adevarat de remarcat in literatura romaneasca, iar Mirciulica un partener de nadejde, un consfatuitor, un motan alintat care respecta intocmai cele planuite, cu exceptia curiozitatii lui de a apasa butonul aparatului de fotografiat.
O carte din seria celor 100 de opera esentile care desigur mi-a intrat la suflet si ar fi fost i-nad-mi-si-bil sa nu caut cele doua tablouri: “Femeia cu evantaiul” si “Vanatorul” in jurul carora s-a tesut o opera atat de reusita.
Întotdeauna mă întorc la Rodica Ojob Braşoveanu cu drag şi nerăbdare. Da, e ca un film serial la care aştepţi următorul episod. Desigur cartea face turul casei, avem astfel subiect de discutie şi de amuzament la întâmplările şi peripeţiile personajelor deja cunoscute şi analizate. Niciodată învechite, întotdeauna cu ceva nou şi surprinzător în rândurile când te credeai isteţ.
Veverita's Blog 