Bucuresti Nord- Sighisoara via Tirgu Mures 29 Aprilie- 2 Mai 2011

Intotdeauna cand se apropie 1 Mai, toata lumea se pregateste de plecare, toata lumea alege intre mare si munte si majoritatea pledeaza pentru prima varianta. Fiind din Medgidia si destul de familiarizata cu marea fug tot timpul de optiunea asta, asa ca in noptile in care somnul intarzie sa apara, fauresc planuri mari.

In drum spre Cluj am pus la cale varianta cu Sighisoara, insa legaturile cu tren –cazare- plimbare nu picau tocmai bine asa ca am recalculat. Dau Shut down si ma ghemuiesc in plapuma, nu ma foiesc de doua ori ca sar ca arsa, aprind laptopul si incep sa fac mai multe variante. Da! Da! Asta e varianta perfecta: Bucuresti- Tirgu Mures iar de aici coborim spre Sighisoara. Cum altfel putea sa cada mai bine de atat?! Problema, cine se inhama la o calatorie mai mult cu trenul decat pe jos…nu-I nimic mai sunt doar cateva zile de hotariri, si cred ca stiu déjà cine nu va refuza invitatia: Mickey Love. 

Atunci noaptea in febra planificarii, am infaptuit tot programul, am pus la cale tot weekend-ul. 1 mai figura pe internet ca ziua orasului Sighisoara, asa ca dupa calculele mele picam tocmai la tanc. Tirgu Mures, oras necunoscut, incadram deci in excursia noastra descoperirea. Am facut lista cu obiective, am scos hartile fara de care nu plecam niciodata de acasa, am calculat pana si cheltuiala, totul e la punct in afara de bagaje.

In scurt asa cum ne-am si hotarit, ne-am vazut déjà in gara tragand de bagaje sprinteni, pana langa podul de la Basarab, avem locuri la vagonul 1. Calatoria are rezervate 11 ore trase de o locomotiva, pana sa ne dea jos la Tirgu Mures, nu inainte de a vedea rasaritul in apropiere de Deda, de a vedea peisaje proaspete incarcate de verde crud langa Reghin, si nu in ultimul rand de a ne familiarize cu accentul ardelenesc, cu linba maghiara am luat contact inca din Bucuresti.

Ne dam jos cu mare entuziasm in ciuda celor 11 ore de calatorie, si remarc asemanarea garii cu cea din Medgidia, cam paragina insa nu imi lasa nici o unda ca parerea despre oras va fi aceeasi. Asa ca aruncam o ultima privire spre trenul ce ne-a adus pana aici si observam ca am ramas in 3 vagoane comparativ cu cele 13 cu care am pornit, radem la gandul ca am dormit atat de adanc incat nici nu stim unde au despartit vagoanele si …pornim la drum.

Imi iau In serios rolul de organizator al excursie si ghid si imi dau toata silinta sa iasa bine, asa ca pastrez in mana tot timpul folia cu toate cele ale excursiei ce o voi complete pe parcurs cu vederi, bilete si flori  ce urmeaza a fi puse la presat in cartea lui Criss despre Lucescu: “Lucescu si drogul sau, fotbalul” – Ioan Chirila.

Profitam de ora atat de matinala si analizam tot, in liniste fara a scapa din vedere nimic. Imi dau seama ca se ajunge la fel de usor spre centru ca si in Cluj, adica pe Gheorghe Doja drept inainte. Si ajungem in Piata Victoriei unde ne pozam cu Nicolae Balcescu si marea de flori multicolore, pornim mai apoi spre primul punct pe harta, Biserica Buna Vestire, la fel de pustie ca si orasul, insa ne linistim spiritual privind arhitectura si ascultand prima predica a diminetii, surprinzator noi suntem singurii din Biserica. Sunt impresionata de marmura verde ce intra foarte frumos in contrast cu picturile iar cupola hexagonala ne lasa fara cuvinte.

Imediat ce treci strada este Primaria, la adresa careia vom inalta multe cuvinte de lauda de-a lungul zilei, orasul fiind caracterizat de curatenia, organizare si intretinere. Pentru ca ora este inca timpurie pentu a vizita ceva, ne indreptam pasii spre Cetate, facand cate un mic popas cam la tot ce ne iese in cale: Palatul Culturii, Muzeul de Etnografie, Teatrul, Statuia lu Avram Iancu, Cercul Militar.

Cetatea pastreaza inca si azi miros de istorie, asa ca petrecem prima ora a diminetii la soare pe bancuta inconjurati de verde. Schimbam impresii, priviri dar si amintiri frumoase ce nu vor apune niciodata. Suntem impresionati de tot ce ne inconjoara asa ca nici un coltisor nu scapa nepozat, iar pisicile ce ne ies in cale nu pleaca nemangaiate, vazand in ele potentiale “Mitzu’ “.

Aruncam fugar o privire ceasului si vedem ca este ora in care muzeele prind viata, asa ca parasim linistea neclintita decat de adierea calduta a vantului, si coboram din varf de Tirgu Mures.

Primul obiectiv: Muzeul de Etnografie si Arta Populara, ce este inca in renovare, dar avem noroc sa vedem macar o aripa, de ajuns cat sa ne impresioneze adanc asa ca ne lasam amprenta in cartea cu impresii ce dateaza inca din 1970. Vedem porturi traditionale, expozitie cu pictura pe sticla, expozitie de flori presate, o luntre asemanatoare cu cea din Muzeul Tarii Crisurilor…totul este de poveste.

Desi planificaseram Muzeul de Stiinte naturale, pasii ne duc spre Palatul Culturii, ce ma duce cu gandul la Iasi, incep sa-mi dau seama ca Tirgu Mures este ca un mix de regiuni, insa foarte original in genere. Admir si eu tablourile de langa care Criss nu se mai dezlipeste si incerc sa le inteleg, In adancul Padurii, Noaptea in clar de luna, oricum imprsionata fiind de tot ce ma inconjoara, nu ma sfiesc sa propag entuziasmul meu de toti peretii.

Temperaturile urca si ele odata cu trecerea orelor, asa ca noi fiind echipati dupa anunturile de la meteo ne indreptam pasii greoi déjà, spre Muzeul de Stiinte Naturale, ce detine recordul in tara pentru perechea de coarne de cerb unice ca dimensiune, insa pana sa o admiram raman incremenita in fata expozitie de flori presate. Am vazut atata imaginatie dezlantuita in marea de petale si frunze incat imi dau seama ca e primul muzeu din tara in care admir asa ceva. Uimirea imi creste ca intensitate cand vad colectia de fluturi multicolori si ajung sa cred ca muzeul asta e unic in felul sau.

Ne incheiem aici vizitatul si ne dam seama ca foamea tropaie in noi asa ca ne asezam la Restaurantul Leo, alegem terasa tocmai pentru a simti vibratia oraselului, fiind chiar in centru. Aleg din lista regimului pizza, dupa 5 luni sa imi aduca aminte de Tirgu Mures. Impartim impresiile si spaghetele Carbonara la fel ca in desenele animate, dupa ce imi iau vederile ce vor pastra in ele amintiri, suntem pregatiti pentru a face ultimii pasi spre Autogara in soarele fierbinte si picioarele obosite de atata mers.

Maxi-taxi, este exact la ora la care l-am vazut pe net, deci planul meu decurge exact ca in scenariu, ne tragem sufletul si ne bucuram de prima zi cu soare cu adevarat in ultimul moment inainte sa parasim orasul in sufocanta limba maghiara.

Admiram peisajul presarat cu serpentine si fiecare cred ca se gandea fara sa zica insa ca avea emotii in legatura cu cazarea din Sighisoara, am plecat la noroc. Ajungem, nefacand mai mult de o ora, comparativ cu trenul care facea 4 ore cu tot cu escala din Razboieni, am ales variant mai comoda.

Ajungem in Sighisoara, si pentru ca soferul nu anunta oprirea de langa cetate, o  ratam si ne dam jos la gara, de unde avem de urcat destul inghreuiati fiind de bagaje si de amintirile proaspete inca din Tirgu Mures.

Ne incercam norocul la mai multe pensiuni, aveam la mine in caz de urgenta o lista cu numere de telefon si adrese, insa nu din cetate.  Totul fara noroc, eram déjà la a doua tura de cetate insufletita de o mare de picioare odihnite ce se plimbau de colo-colo…noi inca speram. Cand in discutia noastra ce e de facut, o voce patrunzatoare ne face sa ne intoacem capul: “Cautati cazare?Hai sa vedeti ce am eu aici.” Si uite asa, solutia a venit la momentul potrivit de la doamna Valea , la problema ce era dezbatuta de doi calatori obositi.

Seara dupa incarcarea partiala a bateriilor am pornit in redescoperirea Sighisoarei la lumina felinarelor, si in adierea racoroasa a amintirilor de demult. Am pastrat tacerea si am comunicat prin priviri, ne-am descarcat sufletul.

Cu siguranta orele de tren adunate cu orele de plimbare adunate cu ora de cautat cazare si cu orele de carat bagajele ne-au prelungit somnul de dimineata, insa aceasta s-a dovedit a fi utila pentru calatoria facuta de doi excursionisti cu initiativa.

Dupa ce mancam bine la Casa cu Cerb, primul obiectiv: Muzeul de Istorie, adica Turnul cu Ceas, urcam prin aglomeratia destul de mare, ne oprim si analizam mai mult sectorul cu ustensile de stomatologie si chirurgie, si ne indrepatam apoi grabiti spre ultimul cat, unde admiram cea mai frumoasa panorama a orasului. Imi las pletele in vantul caldut ce ne insoteste plimbarea prin Sighisoara, si pornim spre Biserica din Deal (din varful dealului) Liceul din Deal si Cimitirul Sasesc, alegand de data asta varianta scarilor, de ici de colo imi completez colectia de flori si le aranjez cu grija separat de cele din Tirgul Mures.

Facem un popas binemeritat in Cimitirul sasesc, si remarc cu placere diferenta fata de cel orthodox, mi s-a parut chiar interesant, asa ca initiez jocul “Pirueta!” totul desfasurandu-se in muzica unei pasari necunoscute insa la fel de bine dispuse ca si noi.

Spre gara trecem pe langa Turnul Fierarilor, al Cizmarilor si al Croitorilor, am vrea sa stam fara grija biletelor insa cine zice ca planul e batut in cuie? Fara sa vorbim despre asta, ne intelegem din priviri, o intrebare lamureste totul, “Ce zici? Facem popas la Brasov?” In drum spre Primaria orasului, pentru ca am fost cazati chiar vis-à-vis, Criss imi spune planul cu voce tare: “Auzi veVerito?Dar ce-ar fi cand ne indreptam spre gara cu bagajele sa dea o ploaie din aia torentiala? Eu:Da si sa ne ude pana la piele!Chiar aici pe Podul Minciunilor!” Radem cu hohote si grabim pasii sa nu scapam nici un colt al Sighisoarei nevizitat, abordam cetatea din toate unghiurile, luam bagajele si sa pornim spre gara, avem tren spre Brasov la 17:09. Asa ca norul plin de apa, chemat printre rasetele noastre, a inceput sa se scuture cand sa iesim pe poarta. Ne-am dus planul pana la capat asa ca nu ne-am oprit, lasand ca ploaia torentiala calduta de vara sa ne binedispuna.  Ne-am oprit pe Podul Minciunilor sa vedem Tarnava Mare cum se umfla la stropii de ploaie, care vazand ca ne-a indeplinit dorinta a mai scazut in intensitate, iar noi ne-am  continuam distractia, asta ca sa stam linistiti ca nu am carat de hainele groase atatia kilometri in  tara fara a avea vreun folos.

A fost primul drum facut intre Sighisoara si Brasov pe lumina, in atatia ani de calatorie de cursa lunga Medgidia-Oradea cand cei aproape 200 de kilometri si-au aratat frumusetea in viteza motorasului Teius-Brasov. Am ramas foarte placut impresionati amamdoi de verdele halucinant de primavara tarzie, contrastant cu lacurile ce oglindeau cerul profund de albastru. Am ajuns in Brasov la apus, si pentru ca mai aveam de asteptat trenul de Baia Mare ce ne va aduce inapoi in aglomeratie, am profitat de orele astea pentru a pune la punct concluziile, de a pune in ordine petalele, de a scrie gandurile pe vederi si de a depana kilometri de amintiri legati de locomotive Diesel.

Weekend-ul acesta trenurile au mers ca ceasurile elvetiene, asa ca nu am avut intarzieri, desi distantele au fost desirate. Impacata ca am reusit sa duc la bun sfarsit o idée din lungul sir al planurilor mele alaturi de picatura ce mi se aseamana oglindita in caracterul lui Criss de excursionist innascut  am inchis pentru un timp cartea excursiilor. Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, ne-am urnit spre Bucuresti.