Un an la malul marii ~ Joan Anderson
Desi titlul părea sfidător pentru vremea de afară până acum câteva zile, iat-o şi pe asta dată gata în luna ianuarie. Subtitlul ei sună aşa: „Gândurile unei femei care mai are ceva de spus”, intră la categoria cărţilor jurnal ce ne aduc în faţă povestea femeilor ce au reuşit să îşi schimbe viaţa, să se redescopere şi să se regăsească.
Anul lui Joan la malul marii incepe in luna septembrie când se decide să stea la casa de vacanţă din Cape Cod pentru a îşi regăsi puterea interioara. Această decizie o ia în urma ofertei soţului ei de a pleca într-un alt oraş fiind detaşat cu serviciul. Cei doi băieţi ai lor fiind aşezaţi deja la casele lor, consideră că este momentul perfect pentru a încerca o redescoperire, o limpezire a minţii.
Mi-a plăcut cartea, are partea sa unică cu lipici, şi anume comparaţiile atât de plastice şi de frumos picurate în mintea cititorului.
N-am vrut să plec de la Târgul Kilipirim astă toamnă cu mâna goală, aşa că m-am pricopsit cu cartea asta scoasă la editura Curtea Veche. Se citeşte foarte uşor datorită scrisului şi aranjării în pagină, dar mai ales datorită conţinutului ce se mulează ca o mănuşă.
Câte o cochilie de melc delimitează lunile unui an întreg, plin de activităţi de redescoperire şi de regândire a sentimentelor. Desigur pentru un start bun ai nevoie de citate motivaţionale, acestea îţi vor da şi ele imboldul la începutul fiecărei luni.
Veţi descoperi cu plăcere citind că Joan este o femeie dedicată, implicată total în ceea ce face. Aşa o găsesc primele rânduri în carte, o soţie devotată, o mamă care a fost trup şi suflet întotdeauna pentru binele celorlalţi, persoana ei în plan secund. Desigur toate astea vor duce la decizia de schimbare radicală.
Cu cât vei avansa în lunile anului, te vei simţi din ce în ce mai confortabil, poate pentru că şi tu vei făuri un plan de regăsire şi de redescoperire a lucrurilor ce te fac fericită!
Iată în continuare câteva citate ce pe mine m-au mişcat, m-au mângâiat, m-au învelit cu cuvinte frumoase:
„Animalele ne pot ajuta în vieţile noastre cotidiene, în visurile noastre, în meditaţii. Deoarece au fost create înaintea oamenilor, ele sunt mai apropiate de SURSĂ şi pot acţiona ca nişte aliaţi, îndrumători şi prieteni în căutarea plenitudinii noastre.” – o femeie inuit
„Nu putem scrie în apă, nu putem sculpta în apă. Natura apei este să curgă şi aşa ar trebui şi noi să tratăm emoţiile vieţii, negative sau pozitive. Să nu le negăm, ci să le lăsăm mereu să plutească şi să se ducă mai departe.” – anonim
„Lacrimile, ascunse parţial în spatele ochelarilor de soare, îi curgeau pe obraji când ne-am luat la revedere. Te simţi aşa de bine şi de uşurată când faci schimb de adevăruri cu un prietendrag, când eşti cu cineva căruia nu trebuie să-i justifici totul.”
„Simplul act al căutării pune lucrurile în mişcare.”
„Învăţ că lucrul care este cel mai important nu este ce anume fac pentru a mă întreţine, ci ce anume voi deveni în acest proces.”
„Culesul scoicilor m-a învăţat că toate vin la vremea lor. Să forţezi lucrurile înseamnă să acţionezi împotriva instinctului şi a elementelor naturale.”
„Este uşor să trăieşti în lume după opinia generală; este uşor să trăieşti singur după opinia ta; dar un om mare este cel care, în mijlocul mulţimii îşi păstrează în cel mai plăcut mod independenţa singurătăţii.”- Ralph Waldo Emerson, Self reliance;
„Dacă poţi risca să te pierzi undeva toată ziua, poate poţi deschide calea care te pune în legătură cu profunzimile tale.” Anonim
„-O, dar mereu trebuie să păstrezi o parte a ta, care nu priveşte pe nimeni. În clipa în care îi aduci pe ceilalţi în mijlocul secretelor tale va trebui să renunţi la o parte din tăria ta(….) Aici, unde, în cea mai mare parte, lucrurile sunt ascunse, nu vizibile, mi-am amintit că un tovarăş al misterului este liniştea; că a s şti mai puţin şi a te minuna mai mult îţi oferă satisfacţii.”
„Niciodată nu mi-am acordat cu adevărat timp pentru a admira spectacolul luminii oferit de soare atunci când apune şi când noaptea se instalează. Soarele care tocmai a dispărut, a lăsat un cer pictat cu auriu, roz, portocaliu şi purpuriu înainte de a deveni un albastru melancolic, ca mai apoi să se transforme în tonurile mai închise ale amurgului.” – de fapt pe mine mă fascinează acest proces şi mă opresc şi în mijlocul străzii dacă e să vad acest spectacol.
„Sunt extrem de mulţumită, liniştită în singurătatea mea senină. Joan mi-a spus odată că, în greacă, rădăcina cuvântului #singur# înseamnă întreg.”
„Ascultă spiritul călăuzitor când îţi vorbeşte, sau va trece mai departe, şi o să pierzi cuvintele lui, momentul când ai fi putut face ceva.”
„Mi se pare că mennirea unei femei care mai are ceva de spus este de a-şi da seama că viaţa ei este o lucrare continuă, permiţând ca fiecare trecere, evoluţie, experienţă să îi îmbogăţească sufletul cu înţelepciune.”
„Trebuie să trăiesc câte puţin în fiecare zi, să salut soarele când răsare şi să mă bucur de apusul lui, să înot goală să beau o gură de cafea sau de vin pe mal, să dau naştere unor idei noi, să mă admir, să vorbesc cu animalele, să meditez, să râd, să am curajul de a accepta aventuri. Trebuie să încerc să fiu moale nu tare, fluidă nu rigidă, tandră nu rece, mai degrabă să caut nu să găsesc. Am fost îmbrăţişată de mare, pusă la încercare de elementele ei, golită de anxietate, curăţată cu gânduri proaspete. În acest timp m-am redescoperit pe mine.” – îmi aduc aminte excursia din Grecia si cu cât mi-a îmbogăţit sufletul săptămâna petrecută la malul mării. Sau mă mai gândesc la frânturi de drumeţii la munte, cărări presărate cu gânduri pure si curate, sclipiri de stele la miez de noapte… şi câte şi mai câte.
„Am trecut prin multe, s-ar părea. Acum un an, mânioasă şi disperată aş fi divorţat bucuroasă. Dar letargia şi oboseala au prevalat. Separarea şi singurătatea ne-au vindecat. Nu e vorba de a pune punct căsniciei, ci rutinei în care ne aflam, care ne cuprinsese.”
„Dacă voi trăi fiecare zi conştient, sunt convinsă că până şi cea mai obişnuită experienţă va fi plină de semnificaţii.”
Şi pentru că este o carte deosebită vine în ajutorul cititorilor cu câteva întrebări de dicuţie, punct de pornire pentru călătoria voastră!