Toggerbro trip with the International Class – 7-8 May 2012

Vremea s-a incalzit, grupul s-a inchegat asa ca tot ce lipsea era o excursie la care sa luam parte cu toti.  Primim informatii nu prea cuprinzatoare insa suntem convinsi de plecare asa ca putin mister nu strica.

Sunt entuziasmata la ideea primei excursii cu sacul de dormit asa ca e motiv bun de chiuit. Fac bagajul de cu seara, iar traseul pana la facultate aleg sa il parcurg cu bicicleta. La adunare nu lipsesc decat cele doua colege din Bulgaria pentru ca trebuie sa sustina examenul mai devreme si colegul din Austria ce are ceva probleme, in rest efectiv complet gata de excursie.

Profesorii vin cu lista de cumparaturi, noi facem grupurile si ne imprastiem printre raioane, suntem nerabdatori asa ca ne grabim.

Soarele mangaie lanurile de rapita iar vremea se imbuneaza chiar daca bate vantul. Inca jumatete de ora de aici, ne anunta profesorul si ajungem la destinatie. Peisajul este absolut extraordinar, soseaua aluneca pe malul marii asa ca suntem inundati de culoare: verde in stanga, albastru in dreapta, pete galbene de rapita aruncate pe dealuri, sclipiri de soare strecurate printre valuri. Ruinele Kalo raman in spate, rabdatoare pentru ziua ce vine, iar casutele par desenate din povesti.

Facem un popas cu 10 minute inainte de destinatie, luam cheia de la cabana unde urmeaza sa stam si tragem aer in piept ultima data inainte de Toggerbro, locul supranumit „Muntii Danemarcei”.

Ca o pisica inspectez zona si sunt uimita pana peste poate: avem un mini amfiteatru in jurul focului, cabana este foarte spatioasa si autentica, iar bucataria este mobilata ca in reviste cu o sala de mese cat pentru o nunta.

Daca urci doar cativa pasi pe deal, vei vedea sclipirile marii si unduirile ei, cam la 2 km distanta. Vine ghidul nostru pentru excursia de azi, asa ca avem harti, avem si de mers deci nu imi doresc nimic mai mult.

Pornim in cautarea unei vizuini de bursuc, asa ca toata lumea e atenta la semne, dar inainte ne intersectam cu locul unde caprioarele si-au facut somnul asa ca siluetele zglobii sunt inca vizibile in frunze. Gasim in cele din urma si vizuina, insa fiind zi nu avem nici o sansa sa il vedem pe bursuc, ne continuam traseul cand pe carare cand prin padure, de cele mai multe ori doar consultand harta.

Si ajungem in punctul culminant al excursiei in care pasim in premiera sfiosi cu pasi marunti intr-o mlastina. Da, aveti acum in minte imaginea unui hipopotam insa aceasta e cu totul deosebita: verde, plina de vegetatie, cu o adancime maxima de 10 metri, si este faimoasa pentru plantele ce croseteaza un fel de plasa ce nu iti da voie sa te afunzi insa iti da senzatia de patura. Vazand ca patura este sigura, prinzi curaj si incepi sa topai vesel, iar copacii ce au indraznit sa creasca in acea zona se vor undui parca cu arcuri. Desi apa ce patrunde printre ierburi e rece, senzatia este recomfortanta, iar amintirea de neuitat.

Ne continuam traseul printre ferme, si traversam padurea cu aer straniu dat de culoarea deosebita si lianele atarnate de copaci. Suntem avertizati la intrare ca putem intalni vaci si ca mergem pe proprie raspundere, noi in schimb am intalnit o pasare foarte ambitioasa, ce se lua la harta cu sunetul inregistrat cu care o ademenea ghidul nostru.

Tot aici aflu de strategia de impadurire din tara lor, iar misterul copacilor tineri si a culorilor este dezvluit. Dupa o perioada mare de timp padurea este taiata si plantata o alta, iar solul este pastrat pentru refacerea mineralelor, aducand animale.  Asadar la ei se respecta vorba cand un copac moare, altii rasar vanjosi, intotdeauna verde ce iti da viata.

Prima zi se incheie cu cina gustoasa, cu cantec cu  cidru iar somnul il alungam tarziu in noapte la focul de tabara. Auzim vulpea cum ne da tarcoale din padure, cerul e senin desi luna este sub nivelul orizontului, radem si chicotim iar in final urmaresc pasii spre sacul de dormit in care dorm foarte bine, cu toate ca sunt si prima care ma trezesc.

Desi vremea se arata frumoasa, plecam tarziu de la cabana, dar nu inainte de a lasa totul luna si bec in urma noastra. Avem doua destinatii inainte de a ne intoarce acasa.  Ne indreptam spre Helgenæs, locul unde ferryboat-ul trece foarte aproape de tarm, iar in spatele nostru un far vegheaza de cand lumea. Imi ratacesc privirile in valurile spumoase ce rascolesc fundul marii, adun scoici si zambesc soarelui.

De aici ne indreptam spre ultimul popas, ruinele Kalo, un fost castel ce acum isi asteapta cuminte reabilitarea si care atrage din sosea toti turistii. Este in mijlocul marii, legat fiind de o limba de pamant, o peninsula la scara mica, unde marea parca nici nu se misca.

Pasesti si parca traiesti vieti demult apuse, auzi tropot de cai, muzica e purtata de vant, iar rochiile fosnesc de piatra cubica, da e o poveste, asa va ramane si excursia noastra de doua zile ce se incheie gonind cu masinile pe autostrada spre Aarhus.

Si eu care imi cer timpul necesar pentru a reveni cu picioarele pe pamant pedaland lin spre casa… si soarele a apus.

Trip to Skagen – Students House Aarhus 5 May 2012

Aflam din scurt, ne hotaram pe data. Locurile sunt limitate iar ideea de excursie in afara orasului tropaie la mine in cap de ceva vreme.

Asadar ne pornim de dimineata, pe racoare si vant spre Casa Studentilor eu, Ola si Alex, numar restrans. Inca nu m-am obisnuit cu vremea instabila asa ca ma gasesc imbracata nepotrivit pentru o excursie in nordul Danemarcei, ba mai mult am palarie de cowboy sa ma feresc de soarele ce zilele trecute ardea, schimband culoarea pielii in  brun inchis, raman insa la speranta ca se va imbuna odata cu trecerea orelor diminetii.

La ora 12 dupa ce am admirat lanurile de rapita, eolienele si orasele din drum, ne coboram din autocar la doi pasi de malul marii. Vegetatia e cu totul schimbata, pamant nisipos si ierburi scunde si roscate. Marile se zbat in bataia vantului.

Primim programul zilei si ne imprastiem prin multimea de straini luand drumul plajei pe partea Marii Baltice. Nisipul e fin iar scoicile au si ele forme diferite fata de cele cu care sunt obisnuita in Aarhus. Vapoare se zaresc la orizont iar culoarea marii inspumegate e ametitoare.

Desi din departare nu pare decat o limba de nisip avem inca de mers pana la locul unde cele doua mari se lupta. E vant, e frig, dar soare abia asteptam sa incercam apa cu picioarele.

Cei puturosi ajung aici cu tractorasul, a carui prezenta ne disturba pozele panoramice, insa avem destul timp sa asteptam sa vedem ochii clari ai celor doua mari ce se privesc indeaproape.

O scap o clipa pe Ola din vedere si o vad apoi in apa pana la genunchi. Nu stau sa ma uit la ea si sar si eu in apa. Surprinzator diferenta de temperatura aer-apa e mare si chiar placuta. Apa e calduta, iar valurile spumoase gadila pielea, vantul nu se lasa si aduce nisipul ce se simte ca un bici.  Senzatia ca suntem cu un picior in Marea Baltica iar cu celalalt in Marea Nordului ne face sa chicotim.

E o atmosfera atat de placuta incat ne e greu sa ne despartim de aceasta priveliste, ne asezam pe nisip dupa ce aruncam un ochi in buncarele de pe plaja, care alaturi de vapoare dau un aer de poveste acestui loc minunat.

Verific programul, ma uit la ceas si fugim la autobuz. Urmatoarea oprire este in orasel si avem timp sa ne plimbam pe stradutele chic , cu case cu gust pana cand incepe turul ghidat in Muzeul Skagen.

Vederile sunt sufletul meu zburdand in excursii asa ca pe ultima suta de metri imi gasesc cateva chiar frumoase. Turul muzeului ma captiveaza de-a binelea, tablourile ma impresioneaza adanc, iar povestea ce se ascunde in spatele lor este si mai atractiva. Ghida noastra desi e trecuta de o varsta ne uimeste si ea prin siguranta cu care ne vorbeste intr-o engleza imaculata si indemanarea in a atrage atentia tuturor.

Expozitia este in cinstea pictorului P.S. Kroyer ce ma convinge sa continui acest hobby descoperit aici in Danemarca de a picta, asa ca voi avea ca model niste tablouri ce m-au atras in mod deosebit: „Sommeraften ved Skagen strand”  „Rosenhaven” „Summer evening at Skagen Strand” pe care mi le cumpar ca vederi si semn de carte.

Magazinul de suveniruri este si el original si ticsit cu lucruri frumoase, mai aruncam o data o privire ceasului si ne relaxam la o inghetata ba chiar vizitam si gradina de la „Bamse Huset” unde ursii sunt la ei acasa,  si Muzeul Satului miniatural, turnul dainuieste in mister.

Ultima oprire este la Rabjerg Mille un loc deosebit pentru Danemarca, duna de nisip vazuta chiar ca o scena de film cu nisipul batut de vant. Imi aminteste de Vulcanii Noroiosi de la noi, o pustietate suflata de vant de unde poti vedea in departare marea, o simti desi cu greu o vezi in spatele padurii.

Ochii agitati ai marii iti sunt inca definiti in minte, iar vantul iti vara niste nisip in buzunare, in par asa ca nu te mai lupti , il iei acasa.

Ne urcam in autocar si caldura ne arunca in vise furtunoase, la fel ca cele doua mari ce se lupta sa mai castige cativa metri, permanent in miscare amestecand culori si bogatii. Ma trezesc de-a binelea cand sunt pe bicicleta spre casa, simtind in nas ultimele adieri racoroase. Ma incumet si urc Viborgvej pe nerasuflate.

Imi scot recuzita de pietre si scoici scuturate din toate buzunarele, nisipul se imprastie peste tot in camera iar floarea de cires sta la borul palariei…o excursie reusita.

Am stat cu piciorele in doua mari, am cercetat cu ochiul noi orizonturi, Skagen mi-a daruit amintiri nepretuite.

Casa de la Malul Marii ~ Esther Freud Decembrie 2011

Recent a fost mare targ la Elefant.ro asa ca am stat o seara intreaga si am cercetat, nu puteau trece zilele fara sa cumpar  nimic. Asa ca dupa ce am comparat am citit recenzii, m-am decis. “Casa de la malul marii” in amintirea viselor de la malul marii dar si a planurilor legate de Marea Baltica pe care o voi revedea curand in Aarhus.
    Manata de curiozitate am cautat acum locul desfasurarii actiunii desi eram aproape sigura ca este vorba de Germania, si nu mica mi-a fost uimirea sa vad ca aceasta casa de la malul marii Baltice este la o aruncatura de bat pe harta de Aarhus.
    Mustacesc pentru ca desi am inceput sa citesc destul de repede, profitand de toate momentele libere pentru a rasfoi carti, suspansul si lipsa unei intrigi propriu zise m-a tinut atarnand de un fir de ata.
    O alta coincidenta ce m-a uimit la culme a fost desigur aceeasi tehnica ce am intalnit-o in Gradina Uitata dar fara atata culoare desi actiunea se petrece in jurul pictorilor si a arhitectilor. Nu a fost facut conturul suspansului, fiind manat sa citesti cam din curiozitate, nu putea sa se termine chiar in coada de peste. Am incercat din rasputeri sa fac o legatura intre cele doua povesti, multa vreme mi-a fost imposibil. Probabil si eu am fost cam susceptibila incercand sa ma leg de orice. Desigur in umbra Gardinii uitate fiind.
    Cele doua povesti sunt legate prin doua personaje comune, sunt vrajita intodeauna de cartile ce au scrisori in continut, probabil de aceea am mai achizitionat una de la Targul Gaudeamus de la care nu puteam pleca cu mana goala.
    Mi-am imaginat casa de la malul marii, mi-am construit-o cum am vrut, autoarea a aruncat culoare pe pajisti prin florile mele preferate, macii, iar eu ma declar vrajita totusi de final si de descoperirea misterului bine ascuns.
    Subiectul se zbate in mai multe povesti de dragoste ce se destrama, se imbina si renasc intr-un final. Desigur nu putem sa scoatem din peisaj pe Guinness, motanul.
    Mi-a inviat dorinta sa pictez, fiind acompaniata pe parcurul intregii carti de pictori si arhitecti, asa ca dragostea mea pentru case vechi, ornamente, si detalii mi-a fost adusa la viata si prin citit nu numai prin plimbari in cartiere uitate. Am totul la dispozitie inca de la ziua mea, asa ca pot incepe cu marea.
    Inainte de a incepe sa citesc mi-am aruncat ochii pe coperta si pe prima pagina, unde mi-am manifestat uimirea, avand in vedere ca autoarea este stranepoata lui Sigmund Freud, si fiica pictorului Lucien Freud.
    Imi aduc aminte de casa de la malul marii despre care imi povestea Stefan anul trecut. Intamplari si amintiri din Rosa, Fiascherino din Italia, ce o consider visul oricarui om ce cauta raspunsuri in viata si linistea. Un loc asemanator cu cel din carte din care inspiratia picura din toate partile, peretii rasufla de planuri iar apa vine des si sterge supararea si suferinta, insa casa va ramane in picioare pentru totdeauna.
Deja imi vin in minte planuri cu miros de cirese…cartea m-a indemnat la facut planuri, cred ca e cea mai frumoasa activitate ce poate fi facuta cu sufletul la gura 
Recomand cartea celor cu spirit de artist si aventura.

Cred ca povestile la malul marii si cele la gura sobei sunt cele mai frumoase. Suspin dupa ele. 