Ultima Fotografie ~ Bogdan Hrib February 2013

In plina sesiune, nu ultima ci aproape totusi de sfarsit ma urc la bordul unui vas de croaziera . Pentru moment doar la lansarea cartii „Ultima fotografie” la ceainaria mea draga , Carturesti;  dar inevitabil spre o calatorie mult mai profunda si mai cuprinzatoare decat cele 5 zile in care am ratacit printre filele romanului.

Curiozitatea de a descoperi un scriitor roman inspirat de meleagurile daneze m-a manat de la spate. Chiar si expozitia de fotografie m-a testat in recunoasterea peisajelor ca apoi sa ma cufunde in amintiri, emotii si trairi. Iremediabil indragostita de Danemarca.

Cele cateva pasaje lecturate la lansare cat si minunatele vorbe rostite cu suflet de cei doi invitati m-au himnotizat si mi-au indreptat pasii spre raftul cu carti.  Intamplarea ce a facut ca eu sa ajung la lansare da acestei povesti un aer si mai special.

Vocea autorului, o aud inca si acum, desi cartea este inchisa si scriu de zor in metrou spre casa. Sunt carti ce nu mai pot fi inchise odata ce ai pasit printre randuri. La fel si cu amintirile: rafturile, sertarele, cotloanele ascunse ale mintii noastre. Ganduri ce se vor impartasite.

Chiar daca sunt nascuta in ’89 am trait amintirile legate de comunism cu sufletul la gura si desigur nu de putine ori cu un zambet larg pe fata „imaculat, profesional” dar foarte multumitor.

Asa ca, cititorule, urca-te si tu pe vasul amintirilor insa retine un lucru: paseste cu grija printre ele , retraieste-le, impartaseste-le si nu uita ca sunt o parte din tine, o parte din bagajul tau ce nu poate fi lasat in urma.

Alex si Diana se vor reintalni, vor face cartile, vor da frau liber jocului cu amintiri, povestilor cu suflet iar tu cititorule, vei completa lista cu cate o amintire proprie pentru fiecare capitol.

Un exercitiu bun, un model frumos de structurare in capitole, 50 la numar cat numarul anilor traiti de Alex.

Consider ca fiecare din noi ar trebui sa isi faca propria lista de cuvinte pentru care sa aduca o poveste. Sa adauge, sa taie sa modifice dar neaparat sa povesteasca intamplari intiparite in suflet. Semnul de carte intotdeauna completeaza lectura, asa ca nu puteam sa aleg un altul decat incarcat cu multa energie pozitiva de pe aceleasi meleaguri daneze. P.S Kroyer din Skagen (SommerAften ved Skagen 1892) intr-o calatorie de regasire si incarcare inspirationala.

Cartea asta o vad ca o calatorie dinspre minte spre suflet. O calatorie incarcata cu emotii, bucurii tristeti…o viata de om. O istorie de familie reconstruita prin mii de imagini.

O gasiti la raft! Drum bun! Felicitarile mele scriitorului!

PS: Canonul meu A500 nu a suportat despartirea de Danemarca decat o zi. In Viena si-a dat suflarea dupa ultima fotografie in centru langa Primarie. Inca ma uit la el si nu ma pot gandi la un alt aparat foto, el m-a insotit credincios in fiecare calatorie, plimbare, avem atatea amintiri impreuna. Si totusi…

Intrecerea bloggerilor eCuisine&Lidl ~Villa Rodizio 17 Decembrie 2011

Nu stiu cum fac dar aflu numai de evenimente foarte dragute de oriunde. In cazul de fata nici nu mai imi amintesc altceva decat faptul ca i l-am recomandat imediat lui Criss el fiind mare bucatar priceput si indragostit de retete. Asa ca schimbam doua vorbe si ne vedem inscrisi la marele eveniment.

Din timp suntem instiintati de faptul ca am fost selectati pentru eveniment, primim invitatiile si mesajele pe telefon asa ca desi programasem plecare acasa, nu mai e cale de intoarcere!

Villa Rodizio cu specific mediteraneean o stim din vara de la expozitia de aranjamente florale asa ca desi vazand-o o singura data pasii ne readuc aici fara dificultati. 

La fel ca la Cafepedia, ne urcam la etaj unde se desfasoara evenimentul, asa ca deodata, proaspat terminand de  citit  Casa de la Malul Marii si Suflete Pereche imi vad visul cu ochii, dar mai e pana acolo, de ajuns insa sa ma simt ca acasa. Primire calda, ambianta placuta, concurs pe gustul  nostru.

Ne obisnuim cu atmosfera, iar evenimentul incepe cu o moderatoare draguta si foarte placuta. Cunoastem competitoarele, juriul, bucataritul incepe.

Analizez tot, asa cum sta in fire, unui observator fin si sunt uimita de cat gust este in amensajarea cladirii, aerul acesta vechi ma exalteaza.

Degust aperitivele, lui Criss nu ii face nimic cu ochiul, asa ca eu gust din toate. Desi au fost chestii noi mi-au placut in mare parte: salata cu hrisca, frigatui cu legume, salata beuf, si ce  a fost mai interesant niste racitura cu racitura cu peste si morcovi (cred ca era peste, oricum carnita).

Aspectul era foarte viu colorat, asa ca imi reamintesc ce se vorbea la conferinta SETS inlegatura cu copiii si micul dejun. Nu ai cum sa stai deoparte la asa o cromatica.

Avem parte de concursuri fulger organizate de cei de la Casa si Gradina in legatura cu bunele maniera. Desi la unele intrebari stim raspunsul, reactionam cam lent. Oricum inca nu am aflat ce, dar ceva era deranjant la cea care prezenta. Nonverbal cred ca transmitea ceva ce se batea cap in cap cu bunele maniere , don’t know!

Am analizat munca participantelor si mi-a placut ca au lucrat in echipa vesele si degajate.

Noi ne-am mia indulcit cu niste fursecuri, am mai ascultat cate o poveste si am adulmecat in continuare locul acesta de poveste.

S-a facut si departajarea, juriul a ales si toata lumea a castigat, capitanul de echipa cat si ajutoarele asa ca toata lumea multumita.

Nici invitatii nu au plecat cu mana goala asa ca la plecare am primit cate o plasa burdusita de cadouri in spiritul Craciunului, multumim frumos eCuisine,Lidl si Villa Rodizio ca ne-ati gazduit si ne-ati omenit!

Desigur povestea celor doi Ciresari si-au continuat plimbarea la DecoFlora rosie de Craciunite, la Carturesti cu aroma de carti proaspete si la Sala Dalles in forfota targului de Craciun, toate cu acelasi entuziasm.

Targ de carte Gaudeamus la RomExpo ~27 Noiembrie 2011

In ultima zi a targului ne facem timp sa rascolim si noi rafturile incarcate ale standurilor din RomExpo asa ca ne facem loc in furnicarul dornic de reduceri eu, Criss si Flori.

Primim inca de la intrare un manunchi de reduceri, ne pozam chiar cu mascota apoi ne punem pe cautat. Am deja in minte cateva titluri ce m-as bucura sa le gasesc la reducere.

Humanitas, All, Nemira standurile centrale sunt in plina forfota, preturile nu sunt mai mici decat pe elefant.ro, a caror mascota imparte vouchere de 1o lei si plase cartonate.

Ne despartim, cautam, scanam toate titlurile e chiar si o lansare de carte, dar sunt totusi derutata de preturi desi figureaza ca reduse. Trecem chiar si pe la standul UNEFS, unde cu un an in urma stateam bucuroasa. Vorbim cu doamna bicliotecara si ma hotarasc ce sa cumpar.

Mi-a placut mult PS: I love you, asa ca voi cumpara Suflete pereche tot de Cecilia Ahern, de la All, cu reducerea de 5 lei de la intrare si cu alta reducere de la stand, dau 16 lei si mai iau o carticica „25 de lucruri de facut inainte de a spune DA” sa i-o dau lui Ivonici dupa ce se intoarce din America.

Ne intalnim toti trei in fata la aer curat, cautarea ne-a cam incins, iar aglomeratia ne-a obosit de-a dreptul.

Facem rezumatul, Floricica si-a cumparat un stoc intreg, ma hotarasc si eu intr-un final si ma intorc la cei de la Carturesti sa iau ceaiul de Mango, mi se pare de poveste.

A fost o plimbare reusita, ne-am mia clatit ochii, am mai punctat un targ.

PS: De aici am fugit la Sala Palatului unde era Targul Health and Beauty, si acesta pe sfarsite asa ca nu am pierdut prea mult vremea, nu era nimic interesant de-a dreptul, mancare si creme.

Citeste si transmite mai departe! In curand si recenzia cartii si desigur stocul achizitionat de pe elefant.ro cu voucherul.

Bucurestiul in fiecare zi!

Da stiu somez de foarte mult timp, si numar zilele ce trec de cand nu am mai apucat sa scriu doua randuri. Postul negru l-am inceput cu 2-3 saptamani inainte de admiterea la master in care mi-am concentrat toata energia in cele 4 materii de examen. Intretimp insa am strans o groaza de povesti de impartasit, iar randurile acopera pagini la rand cu titlurile evenimentelor la care am luat parte.

Desi initial eram ferm hotarata sa iau fiecare eveniment in parte sa il detaliez, cred ca o sa ajung la metoda lui Criss, de a cuprinde mai multe evenimente dintr-un week-end intr-unul singur, oricum vreau sa tin in picioare macar principiul de a o lua cronologic. Batraneste dar sigur, mi-am spus azi la Noaptea alba a Bicliotecilor, subiect la care voi ajunge probabil peste mult timp de acum incolo, ca trebuie sa ma apuc sa scriu fara sa mai pierd nici o zi. Legea atractiei, scriu doua randuri ma gandesc la ele, si cu zilele se vor face posturi, asa ca vor aparea pe site rand pe rand. Adevarul este ca mi-a fost tare greu sa stau departe de Veverita’s Blog.

Bucurestiul in fiecare zi, reprezinta un motto pentru mine, ce insemna mult. M-am incadrat exact ca o piesa de puzzle in peisajul acestui oras, gasind pe strazile lui tate motivele sa fiu vesela si zglobie in continuare. Vara aceasta de exemplu am scos de la pastrare hartile primite fix acum un an, la Bucharest City Marathon, cu Bucurestiul Vechi si povestile lui, Asa ca am mers la picior fiecare fila.

Am inceput traseul cu Piata Victoriei in una dintre zile, si am ascultat povestile caselor cu arhitecturi sofisticate ce au rezistat in timp, desi unele detin stampila rosie pe fatada. Am serpuit printre case facand o alternanta cu sunet de pian intre Calea Victoriei si Bd. Magheru, trecand la agenda toate ambasadele, chiar si cea a Indoneziei.

Cartea ce o pastrez alaturi de harti, contine si povestile cladirilor cu miros de petreceri, ce am rasfoit-o cu nesat pe metrou pentru a putea intra in pielea ghidului urmand pasii cei verzi de pe trotuare ai celor de la Bucurstiul intr-o zi.

Da! acum m-am decis, o sa povestesc in continuare pe anumite teme. Am avut mai multe activitati din aceeasi categorie, asa ca fiecare post va purta haina unei categorii de activitati…chiar daca nu va mai fi la fel de cronologic, macar pana mai scot camasa cu cateva restante, sa ajung si eu la zi.

Intr-o alta zi, in care cerul era roz la fel ca in ziua plecarii la Borsec, am ratacit in aceeasi companie placuta pe strazile ce leaga calea Dorobanti, Piata Romana si Stefan cel Mare. Desi cladirile sunt vechi, poarta in ele asa ceva unic, ce ma inspira intotdeauna. Nu pot sa imi dau seama de cand au inceput sa ma atraga asa de mult, insa cred ca se trage de la cartile pe care le citesc. Avand in vedere faptul ca nu m-am omorat niciodata cu istoria, ci mai mult fugeam dupa geografie.

Deja, zilele au trecut de mult si in cap la mine e o ingramadeala de iesiri, plimbari, case. fatade si parcuri. Ma uit pe poze dar nu ma prea ajuta cu nimic,  confund deja si folderele. Asa ca imi amintesc si de plimbarea pe Bd. Dacia, care m-a fascinat pur si simplu, nu pot sa bag mana in foc, ca ar fi in aceeasi zi cu descoperirea Parcului Gradina Icoanei, sau parcul Ioanid de alaturi, important e ca am pastrat amintirile si sentimentele ce ne-au insostit pasii. Stiu Criss e mult mai atent la detalii, si mai ales la date, mi le-ar zice dintr-o rasuflare. Imi dau seama cu infrigurare ca nu mai gasesc nici pozele…cred ca de vina este ora tarzie la care m-am apucat sa scriu, pentru ca am inauntru un izvor de cuvinte, seara de azi a umplut paharul si trebuie sa ajung la zi cu destainuirile.

Bd. Dacia este de asemenea plin de case cu istoric. patimoniu ce acum gazduiesc in mare parte ambasade, dar care imi transmit foarte mult sentimente de aceea, nu pierd nici o ocazie sa le strabat strazile.

Intr-o alta seara calduroasa de vara, ne-am abatut de la acelasi punct de pornire Piata Victoriei, de data asta spre Aviatorilor printre casute pana am ajuns la aceeasi Cale Dorobanti. Erau stradute noi pentru mine, cu exceptia uneia unde am fost sa ridic un premiu. Simteam apasarea tuturor anilor ce au trecut asezand pe unele cate un rand de praf si igrasie, topaind apoi zglobie pe langa vreuna ce arata ca noua, pastrand totusi aerul vechi de conac. Piata Roma, Strada Brazilia, parca te transferau cu pasii automat in alte tari… intr-o singura seara am strabatut tot globul, chiar in Bucuresti.

Am incheiat seara entuziasmata la culme, pentru ca mi-am luat portia de Bucuresti.

Zilele trec si pasii ne plimba de data asta in spatele Pietei Romane, pe unde calc adesea cu cate o Noapte alba a galeriilor din care mi-am facut un obicei, cautand de data asta o Expozitie florala gazduita de acelasi stil arhitectural.  Parcul Gradina Icoanei mi-e acum foarte familiar si o sa il introduc desigur in topul parcurilor la care lucrez de cand am venit in Bucuresti.  Desigur seara asta e cea in care am sarbatorit Titularizarea cu banana Split si am fost si la spectacolul cu muzica simfonica din Parcul Coltea, poveste ce isi va gasi ritumul in alta categorie, destul de bogata si ea.

Strazile din spatele Cismigiului, spre Sala Palatului nu au scapat din vedere si au primit voioase pasii nostri, a celor doi Ciresari intr-o seara inmiresmata de vara, la fel ca cele de care aminteste Mona Manoliu in cartea despre comunism pe care o citesc, o sa va fac cunostinta sper cat de curand.

Sunt convinsa ca am avut parte de cea mai frumoasa vara in miscare, avand atat de multe activitati si atat de multi kilometri la bord. Cred ca ar fi o buna investitie un pedometru. Ieri, masurand intensitatea surprizelor de ziua mea cu numarul pasilor, mi-am dat seama de lucrul acesta, la brat cu Mickey Love.

Si avand in vedere ca mai am doua harti neexplorate, probabil si zilele de toamna ploioase isi vor gasi de lucru prin baltile ce vor reflecta cerul greoi. Poate vom fi mai multi tropotind prin ploaie, sau poate doar imi imaginez, oricum invitatia ramane in picioare.

Nu pot incheia blogul fara sa amintesc de Deco Flora, cel mi frumos magazin indoor si outdoor de flori si accesorii de gradina din inima Bucurstiului, acolo unde porneste viata, langa parcul scriitorilor, pe Arthur Verona.

PS: M-a impresionat foarte mult Casa Dunarii, cu o gradina si o arhitectura unica in Bucuresti. Toate cladirile sunt speciale in felul lor, de specificat faptul ca am ajuns in fiecare seara pe intuneric acasa, atat de mult am hoinarit pe strazi.

Noaptea Alba a Galeriilor de Arta~ 10 iunie 2011, Bucuresti

Desi in plina sesiune si cu licenta la poarta, ne-am hotarat sa transformam si NAG intr-o traditie si sa luam parte grabiti si la ea. Asa ca dupa o zi plina de activitati pe fuga, cu o vreme ce mi se asemana: cu ploaie si ropote ne-am dat intalnire la metrou la Universitate cu Irina si Criss siiii am pornit la drum.

Recunosc nu m-am ocupat deloc de aceasta iesire asteptand sa vina Irina cu cateva puncte de vizitat sa apoi sa facem rost de harta si sa ne hotaram impreuna. Chiar si cu dezorientarea de la inceput cand cautam strada A. Rosseti a iesit o seara super si pe mine chiar m-a distrat. Eu si Irina stiam la ce sa ne asteptam pentru ca aveam experienta anului trecut, insa Mickey a fost un pic uimit de ceea ce a vazut, i se pareau cam fara noima. Nu sar sa le iau apararea ca ar avea, insa toate se incadreaza la categoria neo-modernist abstract. Nu m-am documentat insa asta e parerea care mi-a lasat-o mie.

Asadar gasim strada cu pricina cu un mic indiciu de la Ivonici, si cu putin noroc gasim si cladirea, inspre Romana, cam pe la Piata Lahovary, un bloc cu vreo 10 etaje, expozita “Gili a murit”, nu stiu care e treaba cu Gili dar mi-a placut mult de tot panorama de pe balcon, cu vedere la Intercontinental. Am simtti vibratia Bucurestiului ud, aruncam cateva priviri, primim cateva informatii, gasim harta si pornim din loc. Ne-am propus sa nu pierdem toata noaptea asa ca ne hotraram repede: o luam drept inainte si iesim la o alta galerie de arta, uite aici aproape. Insa plouati, cum eram, ratam straduta si ajungem din greseala la o alta galerie de arta, in zona. Intamplarea mi-a scos in drum un cartier in care as reveni cu drag la plimbare intr-o dupa-amiaza calda de vara.  Mi-a placut mult arhitetura caselor, chiar daca partenerii mei de plimbare erau contrariati gardurilor inalte si de neptruns. Mi-a transmis un aer satesc, probabil si din cauza mirosului de tei ud.

Pentru ca nu am cultura in materie de arta, parerile mele sunt subiective. Nu pot sa zic ca am vazut ceva impresionant nici la “Recycle Nest”, in interior cel putin, caci afara in curte am avut parte de un spectacol de culoare dat de o tufa de trandafiri, din bogatia caruia mi-am permis sa iau si eu unul pentru a pastra amintirea acestei seri. De aici seara incepe sa mai prinda viata.

Auzim muzica si forfota la prima intersectie, asa ca ne indreptam intr-acolo. Ia te uita ca ajungem pe strada  Arthur Verona insa de pe sens invers decat anul trecut asa ca avem diversitate. Parculetul “Icoanei” cat un ghemotoc de hartie imi atrage si el privirea insa nu pierdem prea multa vreme cu el, caci privirile ne raman fixate pe cativa curajosi ce se joaca cu focul. Asa ca asistam la demonstratia captivanta cateva minute, desi mirosul de petrol lampant (de care ne lamureste Mickey) este destul de pregnant. Ramanem uimiti de ceea ce vedem, fiind si o fata printre practicanti, insa uitandu-ne la ceas o luam din loc, mai sunt atatea de vazut seara asta.

Ne distram in continuare la ceea ce vedem pe straduta pietonala, insa acum doi ani (da abia acum uitandu-ma pe geam am remarcat ca de fapt am fost cu Irina la evenimentul asta acum doi ani, hmm trece vremea) au organizat mai bine, probabil acum au fost destul de incurcati de vremea ploioasa.

Intram la Carturesti, unde spre rusinea mea nu am mai fost de mai bine de 2 luni si asistam la o aducere aminte a perioadei Ceausiste. Ne distreaza coincidenta de a ne aseza privirile exact pe un carnet de “Instructor Sportiv”, apoi un “Mersul Trenurilor” din 1990. Facem cateva poze, primim niste vederi si desigur avem o alta destinatie in maneca.

Pana sa ne indreptam spre Hotel Hilton, ne mai oprim pe Magheru la o galerie de arta de neinteles. Irinei si lui Criss chiar le-a smuls niste zambete cu dinti. O sa postez o poza sa vedeti si voi. Oare se incadreaza la categoria schita, sau o fi ceva mai mult?

Hotel Hilton, notat si de Irina pe lista ei, bifat sip e harta apoi. Ajungem simultan cu un grup de student la Arte din Timisoara si ne facem intrarea. Hotel situat central cunscut pentru lux si comfort, ce gazduieste o mica galerie de arta cotata cu acelasi calificativ de lux, judecand dupa preturi. Este adevarat aici macar este primul loc in care am vazut culori mai pline de viata, material mai indraznete afland ca pictorul lucreaza cu cafea, nisip, paie si alte cele. Din cate am auzit de la cei din Timisoara, pictorul este destul de cunoscut si de renumit in tara.

Profitand de prezenta celor de la Arte aflu o alta destinatie in zona, unde este proiectie, asa ca aruncam si aici o privire, imi dau seama ca tema este cam thriller-horror, asa ca ne tragem sufletul si o luam din loc.

Cam debusolata desi cu harta in mana, e a doua oara pe seara asta cand pornesc pe o pista gresita, insa fiind in zona ne redresam repede si ajungem la galeriile Orizont la care arucam pe vremuri priviri fugare din RATB. Din pacate nu se viziteaza jumatatea interesanta cu tablouri de calitate ci este deschisa doar cea de-a doua jumatate cam obscura si cam difuza, asa ca plecam si de aici.

Vreau ceva nou, ma uit pe harta si vad punctele din zona garii, si Mircea Vulcanescu pe care cautandu-le acum o vreme nu le-am gasit si am abandonat, de data asta suntem perseverenti. Mickey face pe ghidul, asa ca aflam ca suntem chiar la atelierele celor de la arta, si ca in zona au si caminele. Auzind cele spuse, coboram la “Catacomba”. Desi  nu se diferentiaza mult de ceea ce am vazut seara asta, mie mi-a placut.

Mi-a placut primirea cu manusile ce aveau inca imprimate ideilor colorate ale artistilor. Apoi raftul cu sticlutele cu respiratila lor, descrierea si deslusirea misterului mi s-au parut si mai interesante: Adica fiecare a inspirit si a expirat in sticla, semnificand inceputul si sfarsitul, nasterea si moartea. Citatul lui Marcel Proust mi-a atras de asemenea privirea “ The real voyage of discovery consist not in seeking new landscapes, but in having new eyes” atat de sincer.

La plecare imi sare in ochi si mesajul ascuns intre caramizile Catacombei, “Feel the universe”, asa ca nu incheiem inca “Visul unei nopti de vara”, mai avem o singura oprire.

Mircea Vulcanescu, destinatie cu rol de deznodamant de fiecare data. Ploaia s-a oprit dar pe strazi inca pluteste aburul asfaltului racorit. Intram intr-o casuta mica exact la strada, si Irina este abssorbita de “Half Toy”, masinuta injumatatita, intr-adevar ca ea facea toata expozitia. Tot aici am mai vazut si fotografie pe care, desi mica am localizat-o usor, ultima trecere de pietoni cand mergi spre Piata Romana dinsptre Universitate. Partea haioasa era ca erau decupate fetele oamenilor cu perforatorul si lipite alaturi. 

Aici, in graba se incheie noaptea a galeriilor de arta, in imaginea dezolanta, bacoviana as putea spune a strazii Buzesti rascolita, cu maruntaiele la vedere in lumina felinarelor.

PS: Recent imi spusese Mickey ca noaptea asta o sa se desire “Noaptea alba a filmelor de scurt metraj”. Nu vrem sa le aglomeram pe toate in acelasi an, desi cred ca era ceva sa facem record, eu sunt pe tren spre casa, experimentez noul fir de cale fearata, mergand cu peste 100 de km la ora peste 90% din distanta. O sa ajung in situatia sa nu reusesc sa mai finalizez un post pe distanta Bucuresti Nord- Medgidia, si o sa fiu nevoita sa imi aleg alta ruta(hihi).

Prima zi de concediu 20.01.2011

Joi prima zi de concediu dupa 9 luni de munca seara de seara, o zi asteptata cu sufletul la gura, chiar si dupa vacanta de relaxare de la munte, si sarbatorile de iarna, e o zi speciala pentru mine, asa ca m-am lasata purtata de dorul din sufletul meu. Desi am o slujba care o practice cu placere si ma reprezinta in totalitate, simteam nevoia de o perioada de relaxare mai ales in timpul sesiunii. Avand planul bine pus la punct in legatura cu zilele de invatat, am preferat ca prima zi sa mi-o dedic In totalitate.

Asa ca dupa cursuri aveam programare la Oculus in Floreasca la control oftamologic, asa ca am facut un drum initiatic, amintindu-mi de copilarie cand paseam pentru prima data peste pragul acestei clinici. Locatia este pe Calea Floreasca, insa am urmat exact acelasi drum ca in clasa a IIa alaturi de parintii mei, si mai recent prin 2006 cu Ivonici. Imi aduceam aminte perfect, Piatra Dorobanti,reclama mare digitala care imi indica, statia la care trebuia sa cobor. Am ajuns timpuriu asa ca am analizat pe strada Stefan G absolute toate cladirile, am constatat schimbarile realizate in acesti ani, pe cand mergeam destul de des pe acolo, toate cladirile erau in constructive, acum aveau numele firmelor sau cafenelelor mari luminoase atragand clientii pe usile lor.

Am plecat destul de bucuroasa de la control, primind vesti bune cum ca dioptriile mele sunt in regula, avand toate acestea de la o doamna doctor tinerica, frumusica si foarte de treaba. Asa ca am ales calea de intoarcere per pedes, sa observ cum se insereaza, e prima seara in timpul saptamanii dupa atata timp in care vad cum cade intunericul eu hoinarind pe strazi. Asa ca de la Piata Dorobanti am incercat toate usile magazinelor doar sa ma plimb, in cap aveam clar ideea ca nu ca nu vreau sa cumpar nimic, doar sa ma relaxez. Perioada reducerilor toate vitrinele impodobite cu %%%…eu pluteam pe strazi parca necrezand ca sunt asa de libera. Am ajuns la Piata Victoriei, de unde am sarit intr-un RATB sa scurtez putin drumul pana la Piata Romana de unde am reluat plimbarea pe jos pana la Universitate. Am intrat la Carturesti, la Dalles, unde nu mai intrasem demult si am fost surprinsa sa vad carti din colectia actrite célèbre ale anilor ’60 unde se incadra si actrita Grace Kelly despre care chiar citeam. O alta vitrina de toale office era ornate cu aceste carti classy, ceea ce mi-a placut foarte mult.

Am pipait paginile cartilor proaspat lansate, am mirosit parfumuri cunoscute la INA, am auzit zgomotul Bucurestiului cand se lasa seara, am vazut culori imbietoare in toate vitrinele si am facut miscare fara incetare, asa ca mi-am hranit toate simturile cu o singura plimbare de aducere aminte. Eram bucuroasa, multumita cred ca se putea citi pe fata mea lucrul asta si nu am fost deranjata nici macar de o vanzatoare de la brutaria Vel Pitar care se stramba in spatele meu ofensata fiind ca am cutezat sa intreb daca au paine proaspata de secara.

Asa ca de la Cismigiu m-am retras spre camin cu 601 urmand sa scriu articolul despre excursia de la Busteni, articol pentru care am primit destule felicitari, ceea ce inseamna ca plimbarea mea a fost benefica din toate punctele de vedere.

PS: Recomand clinica oftamologica Oculus, pentru ca au personal calificat si supracalificat, aparatura performanta si specialistilor in operatiile pe ochi in diverse afectiuni. Mie mi-au capatat increderea in oftamologic atatia ani de fidelitate, am gasit acasa retele de la prima vizita, 1997. Pretul unui consult complet este de 130 lei, in care ti se fac absolut toate masuratorile, de unde poti pleca bucuros pentru ca orice problema ai avea ti se va rezolva sau ameliora.

Sper sa am parte in continuare de zile in care energia pozitiva acumulata sa isi faca simtita prezenta prin randament maxim in sesiunea ce va urma.